Focul lui Sâmedru

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 23 octombrie 2017, 05:00

Sărbătoarea Sfântului Dumitru este precedată de o noapte în care aprinderea focurilor are funcţia de o noapte în care aprinderea focurilor are funcţie apotropaică şi de marcare a momentului de încheiere a activităţii pastorale.

(varianta audio)

Focul aprins are semnificaţiile focului funerar (în numele morţilor) şi ale focului regenerator prin sărirea peste flăcări a copiilor şi tinerilor, invocându-se astfel sănătatea.

Focul de Sâmedru este un act socializator, pentru că la el participă întreg satul, este focul tuturor şi al celor vii şi al celor morţi.

Locul ales pentru facerea focului nu este întâmplător: întotdeauna la răscruci, în afara spaţiului familial şi la el participă întreaga comunitate, fără restricţii.

Peste an focurile aprinse au roluri bine definite, iar participarea la aprinderea lor este restrictivă. Focurile de la Lăsatul Secului, de la Înălţare şi de la Sângiorz sunt făcute exclusiv de băieţi tineri sau bărbaţi. Joimărelele se referă numai la femei, de aceea focurile de Joimari sunt aprinse doar de ele. La Măcinici şi Alexii întreaga comunitate participă la facerea focurilor de curăţire a locurilor, dar fiecare la casa lui, în interiorul ogrăzii, delimitarea fiind strictă.

Focul de Sâmedru se face la răscruci şi se fac atâtea focuri câte cătune sunt sau câte grupuri mari doresc să-şi facă focul de Sâmedru. Copiii sunt cei ce aleg cu o zi înainte arinul ce va întreţine focul. Îi fac o groapă, îl îngroapă pe trei sferturi, în picioare şi îl vor aprinde în seara de 25/26 octombrie. Arinul este păzit pentru a nu fi „întinat”, pentru a nu i se atenua puterea purificatoare. În comuna Coşeşti, judeţul Argeş, cei ce păzesc focul sunt învestiţi de comunitate cu încredere că nimeni nu se atinge de acel loc. După aprinderea focului copiii strigă „Hai al focul lui Sâmedru” şi sar peste foc pentru a fi sănătoşi tot anul.

Femeile au însă o dublă sarcină. Ele aduc colaci, mere, nuci, struguri, covrigi pe care le împart copiilor. Se împart în numele celor decedaţi, de acea focul de Sâmedru este şi un foc funerar. Puţini sunt cei ce ştiu (pentru că femeile nu vor să spună) că atunci când împart fructele de toamnă şi covrigii sau colacii, femeile mai aprind o lumânare pentru copiii „nenumiţi”, adică pentru cei ce „i-au lăpădat”. Cum nici vântul, nici pământul n-au ştiut de producerea avortului, nici acum nu se fac mărturisiri, dar se aprinde lumină ca pentru orice creştin care a murit fără lumânare.

Femeile se ştiu între ele. Vede şi preotul satului care participă la focul lui Sâmedru, nici el nu vorbeşte, pentru că ar încălca taina spovedaniei. Dar aprinderea lumânărilor pentru copiii „nenumiţi” e o spovedanie în văzul lumii.

Până la urmă, toate-n lumea asta se află şi nu te poţi călători cu sufletul împovărat de gestul necugetat sau disperat.

Text și lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator în Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune

Noaptea strigoilor

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 28 noiembrie 2016, 05:30

Sunt câteva momente importante în derularea timpului calendaristic, când forţele telurice şi celeste se reunesc, creând o atmosferă de maximă intensitate a trăirii: Noaptea de Bobotează, Seara Lăsatului de Sec pentru Postul Paştelui, Noaptea Învierii, Noaptea Sfântului Andrei, Seara Crăciunului şi Noaptea de Anul Nou. Este în fapt degradarea timpului calendaristic, marcarea unui prag, moment al practicilor ritual-magice prin care se pot afla norocul, ursita, se fac vrăji pentru determinarea sorţii.

În satul patriarhal de altădată noaptea de 29/30 noiembrie, Ajunul Sfântului Andrei, era considerată o noapte de spaimă, timp magic, când se credea că spiritele morţilor ies din morminte şi împreună cu strigoii vii se luptă la răscruci, la hotare, în locuri necurate, singurele care permit pătrunderea forţelor malefice pe teritoriul lor. Confruntările se ţineau până la cântatul cocoşilor, când spaţiul se purifica, spiritele morţilor se reîntorceau în locurile de veci, iar sufletele strigoilor vii reveneau în trupurile vremelnic părăsite. Pentru a nu pătrunde în spaţiul sacru al casei, oamenii ungeau cu usturoi toate locurile ce făceau legătura cu exteriorul: ferestrele, uşile, hornul. După ce ungeau cu usturoi, făceau semnul crucii, înlăturând astfel orice tentativă a strigoilor de a privi măcar în spaţiul familial. Apoi mâncau usturoi şi puneau grăunţi şi în buzunare pentru a se feri de orice „întâlnire” nedorită. Noaptea strigoilor nu trebuie să fie noapte de groază. Groaza, spaima, frica se alungă cu vorbele, cu glumele. Cum în această noapte se petrece la lumânare, iar lumina misterioasă a flăcării aruncă umbre pe pereţi şi-n gând, băieţii, mai şugubeţi spun: „uită-te la faţă şi întreabă-mă de viaţă”. A doua zi dimineaţa viaţa se derulează cu speranţa că dacă usturoi ai mâncat, şi gura îţi miroase, n-o fi foc o dată-n an.

Din bob în bob aflăm în zori de zi ce nu se face în ziua de Sfântul Andrei, pentru ca orice rău să se ţină departe de casă.

30 noiembrie

Sfântul Andrei

          Sfântul Andrei este sărbătoarea celui mai mare propagator al creştinismului la români, o sărbătoare cunoscută sub numele Andreiul, Andreiul de iarnă, Sântandreiul, Cap de iarnă şi Sărbătoarea Lupului.

Ce nu se face în această zi?

Nu se mătură prin casă, nu se scoate gunoiul afară, nu se rânesc grajdurile, nu se dă cu împrumut (e rău de pagubă).

Pentru că usturoiul este cel care alungă spiritele malefice, e bine să fie purtat şi azi Se mai ung o dată cu usturoi clanţele uşilor, crucile ferestrelor, coşurile vetrelor de foc pentru a înlătura spiritele rele de casa.

Crenguţele de măr se pun astăzi într-o sticlă cu apă pentru fiecare membru al familiei şi se ţin până la Anul Nou. Se credea şi se mai crede că va fi norocos cel a cărui crenguţă va înflori. În Oltenia pe vremuri copiii erau foarte grijulii: tăiau ramuri de meri, peri, cireşi, pruni şi le puneau într-un vas să înmugurească, iar cu ele sorcoveau părinţii şi rudele la Anul Nou.

Grâul semănat în ghivece la Sîntandrei e trimis în dar la Anul Nou. Se credea că aşa cum e vremea de Sântandrei, aşa va fi toată iarna.

Text și lectură: Gabriela Rusu – Păsărin