Ceremonii militare de Ziua Eroilor
Publicat de Mihaela Costache, 25 mai 2017, 08:00
Acestea vor fi organizate joi, 25 mai, în București, de către Ministerul Apărării Naționale.
Astfel, la ora 10.00, vor fi depuse coroane de flori la Cimitirul Israelit „Filantropia”, iar la 10.30 la Cimitirul Ghencea Militar se va desfășura o ceremonie militară în cadrul căreia vor fi rostite numele eroilor români căzuți în Primul Război Mondial.
La ora 12.00 se vor depune coroane de flori la Mormântul Ostașului Necunoscut din Parcul Carol I, la Monumentul Eroilor Militari din Parcul Tineretului, la Monumentul Eroilor Patriei și la Cimitirul Eroilor Revoluției.
De la ora 17.45 va fi organizată o amplă ceremonie militară de „Rostire solemnă a numelor eroilor români căzuți în Primul Război Mondial” la Memorialul Eroilor Neamului și la Mormântul Ostașului Necunoscut, ambele din Parcul Carol I.
Ceremonii militare și religioase vor avea loc în majoritatea garnizoanelor din țară.
De asemenea, se vor depune coroane la cimitirele și monumentele dedicate ostașilor români din Austria, Cehia, Slovacia, Germania, Olanda, Federația Rusă, Republica Moldova, Bulgaria, Franța și Ungaria.
În toate lăcașurile de cult se vor trage clopotele la ora 12.00, iar în instituțiile publice și unitățile de învățământ se va păstra un moment de reculegere în semn de omagiu pentru eroii patriei.
Peste 330.000 de militari români și-au pierdut viața în urma Primului Război Mondial, iar aproximativ 76.000 au rămas invalizi.
Acestora li se adaugă victimele din rândul populației civile răpuse de boli, foamete sau executate de trupele de ocupație.
Anul 2017 a fost declarat drept „Anul Mărăști, Mărășești, Oituz – 100”, în contextul centenarului Primului Război Mondial (1916 – 1919).