Bucureşti FM: Parteneriate stabile și relevante pentru o Românie de nota 10
Publicat de Camelia Teodosiu, 7 decembrie 2017, 09:04
România de nota 10 se construieşte odată cu noi înşine şi cu tot ce “ţine de noi” prin implicarea şi promovarea valorilor educaţionale, culturale, politico-administrative…elemente care constituie fundamente puternice pentru dezvoltarea democraţiei unui stat de drept.
În scopul creării unei platforme de dialog continuu, Asociația “Ține de Noi” împreună cu Fundația Hanns Seidel – România au propus un proiect prin care își doresc să stabilească posibile formule de cooperare, proiecte comune și legături între membrii societății civile.
Astfel, au fost compilate planurile unui număr important de ONG-uri, relevante la nivel național, iar la cerere documentul poate fi partajat către persoanele interesate, cu condiția să fi oferit informații utile despre propria organizație, în cadrul acestui plan.
De asemenea, Răzvan Orăşanu, Preşedintele Asociației “Ține de Noi” caută parteneriate stabile și relevante cu scopul de a identifica zone comune pentru proiectele de interes ale societăţii civile. Asociația “Ține de Noi” este o organizație nouă care își propune să creeze comunități active în domeniul politicilor publice economice, educaționale și în domeniul energiei și constituirea unui spațiu de dezbatere în societate legat de problemele guvernării României. Obiectivul principal este de a crea în jurul acestei organizații un adevarat laborator de idei orientate spre societate și un nucleu pentru politici publice viitoare.
Pentru cei care nu îl cunosc, şi doresc să afle cine este de fapt Răzvan Orăşanu, Preşedintele Asociaţiei „Ţine de Noi”, adresăm invitaţia de a asculta emisiunea realiztă de Camelia Teodosiu.