Feudalism de „Țara Bucureștiului” …
Publicat de adinaiftime, 5 ianuarie 2018, 19:00
Deși construim capitalismul glorios, noi, bucureștenii, trăim, încă, într-un soi de feudalism original. Fiecare dintre cele șase „voievodate”, din care este compusă „Țara Bucureștiului”, are o politică proprie chiar și în ceea ce privește birurile pe care le ia de la cetățeni, adică taxele și impozitele locale.
Astfel, în timp ce în sectoarele 1 și 3 nu se plătește pentru ridicarea gunoiului menajer, în Sectorul 4, taxa de salubrizare de 5 lei de până acum a fost majorată la 12 lei. Asta deși edilul Daniel Baluță spunea, atunci când nu a mai reînnoit contractul cu REBU, că va face salubrizare cu ADP-ul, mai bine și mai ieftin decât cu compania care lucrase până atunci în sector.
Și Primăria Sectorului 2 pare să pregătească o majorare tot la 12-14 lei a tarifului pentru ridicarea gunoiului. Studiul de oportunitare, elaborat la solicitarea Autorității Locale în vederea organizării licitației pentru atribuirea serviciului de salubrizare, arată că tariful ar trebui să fie între 12-14 lei. Studiul a fost adoptat de către consilierii locali.
Chiar și în Sectorul 3, după 5 ani de lipsă a taxei de salubrizare, compania de salubrizare i-a notificat pe cetățeni că vor trebui să plătească o taxă pentru ridicarea gunoiului menajer.
Cetățenii din Sectorul 4 sunt extrem de nemulțumiți de majorarea tarifului. Mulți dintre cei care își plăteau astăzi taxele și impozitele locale la Nițu Vasile, spun că taxa de 12 lei este foarte mare și că nu au constatat o îmbunătățire a serviciului de salubrizare într-o măsură care să justifice o asemenea creștere a taxei. Oamenii sunt nemulțumiți și de faptul că în alte „voievodate” nu se plătește gunoiul.