Luni, 31 august, este marcată Ziua Limbii Române, o sărbătoare instituită prin Legea nr. 53/2013 publicată în Monitorul Oficial nr. 145 din 19 martie 2013.
În actul normativ se arată printre altele că „Ziua Limbii Române poate fi marcată de către autorităţile şi instituţiile publice, inclusiv de reprezentanţele diplomatice şi institutele culturale ale României, precum şi de către alte instituţii româneşti din străinătate, prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau ştiinţific”.
Evenimentul va fi marcat prin expoziţii, recitaluri de muzică şi poezie, cursuri de limba română care vor fi prezentate pe paginile de Facebook ale reprezentanţelor Institutului Cultural Român în colaborare cu ambasadele şi consulatele din străinătate.
Limba română provine din romanizarea populaţiilor antice din bazinul Dunării de Jos care, conform lui Herodot şi celorlalti autori antici, erau traco-dace, iar ulterior a fost influenţată de limbile slave, de greacă, maghiară şi altele.
Cel mai vechi document păstrat, scris în limba română, este Scrisoarea din 1521, în care Neacşu de Câmpulung îi scria primarului braşovean despre atacurile iminente ale turcilor. Aceasta era scrisă cu alfabetul chirilic, la fel ca majoritatea scrierilor româneşti din acea perioadă.
Preselecții, în perioada 20 mai – 20 iunie 2020, pentru Concursul de Interpretare și Concursul de Creație ale Festivalului Național de Romanțe „Crizantema de Aur”, ediția a 53-a, Târgoviște!
Publicat de Bogdan Dragomir,
29 aprilie 2020, 13:56 / actualizat: 21 iunie 2023, 17:09
COMUNICAT DE PRESĂ
Ref.: Preselecții, în perioada 20 mai – 20 iunie 2020, pentru Concursul de Interpretare și Concursul de Creație ale Festivalului Național de Romanțe „Crizantema de Aur”, ediția a 53-a, Târgoviște
Vă facem cunoscut că în perioada 22-24 octombrie 2020 se va desfășura în municipiul Târgoviște cea de-a 53-a ediție a Festivalului Național de Interpretare și Creație a Romanței Românești „Crizantema de Aur”, sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO. Festivalul este organizat de Consiliul Local Târgoviște, Primăria Municipiului Târgoviște, Consiliul Județean Dâmbovița, Centrul Județean de Cultură Dâmbovița și Teatrul „Tony Bulandra” Târgoviște, în colaborare cu Ministerul Culturii, cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România și cu Uniunea Muzicienilor din Moldova și în parteneriat cu Radio România și cu Televiziunea Română.
Ediţia din acest an are în vedere readucerea în actualitate a unui vast patrimoniu al Romanței, gen muzical de patrimoniu recunoscut ca atare pe plan național, ca făcând parte din familia cântecului popular românesc, iar pe plan internațional având surori în familia cântecului poetic european.
În acest context, precum şi din dorinţa de a aduce la cunoştinţă cât mai multor interpreţi şi compozitori de romanțe fenomenul muzical național de la Târgoviște, organizăm preselecții regionale în România pentru Concursul de Interpretare al Festivalului Național „Crizantema de Aur”, ediția a 53-a, în:
CLUJ, miercuri, 20 mai 2020, ora 11.00, sala Radio România Cluj, Str. Donath nr. 160.
IAŞI, vineri, 22 mai 2020, ora 11.00, Școala Populară de Arte „Titel Popovici”, str. Mihail Sturza, nr.43.
CRAIOVA, vineri, 29 mai 2020, ora 12.00, Opera Română Craiova, Str. Mihai Viteazul, nr. 7.
BUCUREŞTI, joi, 11 iunie 2020, la ora 11.00, Radio România, studioul T3, Strada G-ral Berthelot, nr. 60-64.
CONSTANŢA, vineri, 12 iunie 2020, ora 10.00, Teatrul de Operă şi Balet „Oleg Danovski”,
Strada Mircea cel Bătrân nr. 97.
TÂRGOVIŞTE, vineri, 19 iunie 2020, ora 11.00, Muzeul „Casa Romanţei”, Bd. Regele Carol I, nr. 3.
CHIŞINĂU, perioada 01-15 iunie 2020, în colaborare cu Uniunea Muzicienilor din Moldova și cu Filarmonica Naţională „Serghei Lunchevici” din Chişinău (organizator și persoană de contact: Președinte – Director: Svetlana Bivol).
Precizare: Având în vedere situația de criză cauzată de pandemia de coronavirus SARS-CoV-2, organizatorii Festivalului au în vedere și varianta desfășurării preselecțiilor în sistem online, cu respectarea calendarului preselecțiilor regionale, precizat în Regulament. Detaliile tehnice vor fi anunțate pe site-ul www.crizantemaaur.ro și www.centrulunescotgv.ro și vor fi stabilite împreună cu directorul artistic al Festivalului.
Totodată, Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România și Uniunea Muzicienilor din Moldova vor participa la pregătirea Concursului de Creație, prin organizarea preselecțiilor romanțelor înscrise în competiție, la București și, respectiv, la Chișinău, în perioada 20 – 25 iunie 2020, conform calendarului detaliat în Regulamentul oficial.
Ediția a 53-a a Festivalului „Crizantema de aur”, care se va desfășura în perioada 22-24 octombrie 2020 la Târgoviște, va fi structurată pe patru mari secțiuni: Concursul de Interpretare; Concursul de Creație; Concerte și Recitaluri extraordinare susținute de mari artiști ai scenei românești și internaționale, de câștigători ai Trofeului „Crizantema de aur” din România și din Republica Moldova, acompaniați de orchestre și de dirijori profesioniști. Totodată, secțiunea evenimentelor asociate Festivalului are o importanță deosebită în structura evenimentului și include: *Programul Național de Concerte „Izvoare ale Romanței”, realizat în România și în Republica Moldova; *Academia „Tinerețea Romanței”, ediția a II-a, dedicată pregătirii concurenților finaliști; *Programul „Casa Romanței – ambasadă a culturii la Târgoviște”; *Lansări editoriale și discografice; *Dezbateri și mese rotunde dedicate rolului Romanței în patrimoniul cultural național. Evenimentele asociate festivalului vor avea loc în zone istorice din România și Republica Moldova, în perioada iunie – decembrie 2020, inclusiv la Muzeul „Casa Romanței” din Târgoviște – spațiu muzeal unic în România, care își desfășoară activitatea sub patronajul Federației Europene a Asociațiilor, Centrelor și Cluburilor pentru UNESCO, în cadrul Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște.
Din 1958, încă de la prima ediţie, neîntrerupt până astăzi, Radio România este alături de Festivalul Enescu, în calitate de coproducător.
Ediţia a 24-a a Festivalului Enescu, care se va desfăşura între 31 august şi 22 septembrie, va fi reflectată pe larg în programele Radio România Muzical şi Radio România Cultural, iar ştiri şi reportaje vor fi difuzate şi de Radio România Actualităţi şi în reţeaua studiourilor regionale Radio România.
Radio România Muzical va transmite în direct toate concertele pentru care artiştii şi-au exprimat acordul în acest sens. Majoritatea concertelor derulate la Bucureşti, aproape 70 dintre ele, pot fi ascultate în direct la Radio România Muzical, evenimentele derulate la Sala Palatului, Ateneul Român, Sala Auditorium a Muzeului Naţional de Artă al României, Sala Radio şi la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. Concertele de la Sala Palatului şi Ateneul Român pot fi ascultate şi la Radio România Cultural.
Printre concertele difuzate live de cele două posturi de radio se numără câteva dintre cele mai aşteptate din ediţia 2019 a Festivalului Enescu:
recitalul susţinut de soprana Diana Damrau şi harpistul Xavier de Maistre,
concertele Capelei de stat din Dresda, cu pianista Yuja Wang solistă,
concertele Orchestrei Simfonice din Londra, cu pianistul Denis Matsuev solist,
concertele Filarmonicii din Monte Carlo, cu baritonul Bryn Terfel solist,
concertele Filarmonicii din Sankt Petersburg,
concertele Orchestrei Regale Concertgebouw din Amsterdam
opera în concert Femeia fără umbră de Richard Strauss, dirijată de Vladimir Jurowski.
În total, peste 12.000 de minute de concerte în direct, la Radio România Muzical şi Radio România Cultural. Programul complet al transmisiunilor directe din Festivalul Enescu poate fi consultat online pe site-ul Radio România Muzical. Transmisiunile directe pot fi ascultate şi live online, la www.romania-muzical.ro şi www.radioromaniacultural.ro.
Concertele înregistrate, pentru care nu au existat drepturi de transmisie live din partea artiştilor, vor fi difuzate în perioada sărbătorilor de iarnă la Radio România Muzical şi Radio România Cultural.
Peste 50 de interviuri au fost deja realizate de jurnaliştii Radio România Muzical şi Radio România Cultural cu artiştii din Festivalul Enescu, iar altele urmează să fie realizate în timpul desfăşurării festivalului. Interviurile vor fi difuzate în pauzele concertelor transmise în direct şi vor putea fi citite pe site-ul Radio România Muzical. Tot în pauzele transmisiunilor directe îşi vor găsi locul cronicile concertelor înregistrate de radiul public, postate şi în formă scrisă pe site-ul Radio România Muzical.
Artiştii Radio România vor fi prezenţi, ca în fiecare ediţie, în concertele Festivalului George Enescu. Cei mai tineri dintre muzicieni, membrii Corului de Copii Radio, pregătiţi de dirijorul Răzvan Rădos, vor evolua în concertul din 4 septembrie de la Sala Mare a Palatului, alături de Orchestra Radiodifuziunii din Berlin, dirijor Vladimir Jurowski. În program: opera în concert Femeia fără umbră de Richard Strauss. Corul de copii Radio apare şi în distribuţia concertului din 5 septembrie de la Sala Palatului, alături de aceeaşi orchestră şi acelaşi dirijor.
Pe 15 septembrie, pe scena Sălii Palatului vor urca Corul Academic Radio pregătit de Ciprian Ţuţu, şi Orchestra Naţională Radio, pentru a interpreta opera în concert Peter Grimes de Benjamin Britten. Aceleaşi ansambluri, Corul Academic Radio şi Orchestra Naţională Radio, interpretează pe 22 septembrie, la Sala Radio, lucrări de Krysztof Penderecki, conduşi chiar de compozitor. Corul Academic Radio are încă două evoluţii în cadrul festivalului Enescu: pe 3 septembrie, alături de Orchestra Simfonică din Londra, dirijor Gianandrea Noseda şi pe 19 septembrie alături de Orchestra Filarmonicii din Sankt Petersburg, dirijată de Christian Badea.
Pe 22 septembrie, la Sala Auditorium a Muzeului Naţional de Artă al României va avea loc un concert ce îi are în distribuţie pe membrii Orchestrei de Cameră Radio, care vor evolua alături de VocalConsort Berlin într-un program cu lucrări de Sven Helbig.
Sala Radio găzduieşte seria Muzica secolului XXI: ansambluri celebre vor interpreta lucrări, cele mai multe, în primă audiţie românească, cu participarea extraordinară a compozitorilor acestor opusuri, mulţi dintre ei, de asemenea, pentru prima dată la Bucureşti. În total, 12 concerte cu muzică contemporană, găzduite de Sala Radio, devenită un pol al creaţiei contemporane de cel mai înalt nivel internaţional.
Violonistul Alexandru Tomescu, solist concertist al Orchestrelor Radio, propune două concerte în cadrul seriei Tribut lui George Enescu derulate sub semnul festivalului Enescu în lume, mai precis, în Canada. Concertele sunt programate pe 21 septembrie la Montreal şi pe 22 septembrie la Toronto.
În perioada 7-9 noiembrie vor urca pe scena Teatrului „Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu nume mari ale folclorului, de la invitații speciali Matilda Pascal Cojocărița și Ștefan Cigu până la Olguța Berbec Novac, Gheorghe Roșoga, Maria Loga ori Marian Medregoniu.
Festivalul „Maria Lătărețu” va debuta luni la Târgu-Jiu, când este ziua preselecțiilor. Este chiar ziua în care se împlinesc 106 ani de la nașterea marii artiste. Marți și miercuri vor fi zile de concurs, iar joi va fi gala laureaților. Concursul are două secțiuni: soliști vocali și instrumentiști.
Zilnic, după concurs, vor fi recitaluri ale artiștilor consacrați. Astfel, marți vor urca pe scenă soliștii Ion Drăgan, Liliana Ciochină, Amelia Cârciu, Carmen Sarcină, Alina Munteanu, Nicoleta Lătărețu, Elena Bălan, Raluca Elena Ghișe Căpitănescu, Diana Istudor, Maria Corlan Mischie și Ștefan Popescu, invitați speciali fiind Matilda Pascal Cojocărița și Ștefan Cigu.
Miecuri, după concurs, vor evolua soliștii de la Ansamblul Profesionist „Doina Gorjului”, alături de orchestră și dansatori. Vor urca pe scenă: Maria Loga, Victorița Lăcătușu, Roberta Crintea, Alexandra Blaje, Marian Medregoniu, Georgiana Bîrsac, Natalia Gorjanu, Roxana Croitoru, Reli Sanda, Delia Barbu, Radu Lazăr, Emil Badea și Claudia Torop.
Joi, după decernarea premiilor, spectatorii îi vor putea aplauda pe Olguța Berbec, Alexandru Pugna, Maria Ionescu Căpitănescu, Gheorghe Roșoga, Gheorghița Nicolae, Ion Ghițulescu, Dumitru Zamfira, Robert Târnăveanu, Irina Birău, Georgel Nucă, Luciana Ene, Elena Popescu Lăzăroiu.
Publicat de adinaiftime,
30 septembrie 2017, 20:40
Un inedit concert de ţiteră are loc, duminică, la Basilica Papală Maria Radna din judeţul Arad.
Concertul va fi susţinut de Orchestra de Ţiteră din Munchen-Pasing, din Germania, de un ansamblu de 16 instrumentişti sub conducerea lui Robert Popp. Pe lângă instrumentiştii de ţiteră, vor fi prezenţi violonişti, flautişti şi o soprană. Concertul este organizat de către Institutul Goethe din România şi deschide turneul pe care ansamblul îl efectuează în România. Concertul de la Basilica Papală Maria Radna începe la ora 11:15, iar intrarea este gratuită.
Artiştii vor mai cânta pe 2 octombrie la Colegiul de Arte Sabin Drăgoi din Arad, iar în zilele de 3,4 şi 5 octombrie vor concerta la Timişoara. Turneul mai cuprinde recitaluri la Reşiţa, în zilele de 6 şi 7 octombrie, iar la Anina tot pe 7 octombrie.
Orchestra, care a fost înfiinţată în 1919, are numeroase apariţii la radio şi televiziune şi a efectat numeroae turnee turnee internaţionale. În plus, muzicienii au câştigat de cinci ori locul I la concursul de orchestre din Germania.
De origine foarte veche (fiind intrebuinţată de Eschil la spectacolele tragice din Grecia Antică), ţitera este astăzi populară în Europa, Asia şi Africa.
Concurs de interpretare şi creaţie, recitaluri ale unor interpreţi invitaţi din Bucureşti, Iaşi, Bacău şi Timişoara, medalion muzical pe versurile poeţilor Mihai Eminescu şi Veronica Micle, sunt incluse în ediţia din acest an a Festivalului “Roze pe Bega” ce se va desfăşura la Sala Capitol a Filarmonicii “Banatul” din Timişoara, joi şi vineri, 7 şi 8 septembrie, de la ora 18:00.
În urma preselecţiei, care s-a desfăşurat în luna august, au fost aleşi şase concurenţi: Alexandru Demeter din Ponorel-Alba, Octavian Cosmin Dinuţ din Băilești – Dolj, Ion Ioniţă şi Sava Regăţeanu din București, Cecilia Novaconi şi Ioan Unguruşandin Timișoara. Ei vor fi acompaniaţi de un grup instrumental condus de lector dr. Horia Făgărăşan.
După concursul din prima zi a festivalului vor susţine recitaluri Doina Borda Eremia şi George Cojocărescu, interpreţi din Timişoara şi Bacău premiaţi la multe festivaluri de romanţe în ţară.
Gala laureaţilor va avea loc vineri, 8 septembrie şi va urmată de alte trei recitaluri: Aurel Niamţu din Iaşi, Daniel Pop din Bucureşti şi Lia Lungu, interpreta bănăţeană care face parte şi din juriul acestei ediţii.
Manifestarea iniţiată şi organizată de prof. dr. ing. Mircea Aurel Ciugudean se bucură de sprijinul Casei de Cultură a Municipiului Timişoara, Primăriei şi Consiliului Local, Fundaţiei Politehnica şi Facultăţii de Muzică.
Estivalul de Chitară va avea loc de marți până pe 31 august la Unteatru. Evenimentul este finanțat de Primăria Capitalei. Vor fi 12 recitaluri reunite sub sloganul „Impreună sub lună”.
Publicul va putea asculta duete de chitară, flaut, voce și chitară sau nai și chitară.
Estivalul de Chitară se deschide marţi, la ora 19.30, cu un recital de poezie al actriţei Delia Nartea, în acompaniamentul chitarei lui Maxim Belciug.
De la ora 21.00, seara continuă cu un concert de flamenco, ai cărui protagonişti sunt cantaora Pilar Diaz Romero şi chitaristul Tiberiu Gogoanţă, care revin în România după mai bine de trei ani.
Asociaţia Concesionarilor „Corneşul Mare” din Rânca organizează vineri, 28 iulie, o serie de recitaluri de excepţie pe Transalpina.
Muzica folk va fi la ea acasă, începând cu ora 20.00, iar printre cei care vor susţine recitaluri folk se numără Andrei Păunescu, Ovidiu Mihăilescu, Dan Vană, Dinu Olăraşu, Cătălin Stepa şi Filip Cârciumaru.
Amfitrionii evenimentului sunt poeţii Clara Mărgineanu şi Andrei Novac.
O zi mai târziu, pe 29 iulie, are loc Transalpina Rockfest, eveniment care îi aduce la Rânca pe Viţa de Vie, Vunk, Kryopton, Kempes, Extra: The Rock Tribute AC-DC, 9,7 Richter. Evenimentul muzical are loc pe platoul de la intrarea dinspre Novaci, începând cu ora 17.00.
Premiul TINERE TALENTE la Festivalul Internaţional de Muzică pentru Copii şi Adolescenţi „HERMANNSTADTFEST”, Sibiu – 2016
Publicat de Bogdan Dragomir,
27 iulie 2016, 11:32 / actualizat: 22 iunie 2023, 10:05
Sala Teatrului GONG Sibiu – Festivalul HERMANNSTADTFEST 2016 (foto Hermannstadtfest 2016 by TakeaSmile.ro/arh.pers.B.Dragomir)
În perioada 8-10 iulie, la Sala Teatrului GONG din Sibiu, acest oraş frumos, curat şi ospitalier aşezat la poalele Munţilor Făgăraş, o emblemă tradiţională dar şi modernă a culturii româneşti, s-a desfăşurat cea de a IV-a ediţie a Festivalului internaţional pentru copii şi adolescenţi “Hermannstadtfest” 2016! Organizatorii acestei ediţii au fost Asociaţia DOMY MUSIC STAR, Asociaţia “David Petrovich pentru copii” şi Palatul Copiilor din Sibiu, evenimentul fiind realizat cu sprijinul Consiliului Judeţean Sibiu, Consiliului local şi al Primăriei oraşului Sibiu.
Interviu cu Daniela Simionescu – Director al Festivalului HERMANNSTADTFEST 2016 realizat de Mona Vilceanu-Radio Romania Iasi.
Festivalul, aflat la cea de a IV-a ediţie, a reușit să devină unul dintre cele mai importante evenimente ale genului din România. În decursul celor trei zile de emoţii şi muzică au avut loc două spectacole concurs şi Gala festivalului la care au participat peste 120 de interpreţi din România, Bulgaria, Belgia, Republica Moldova şi Ungaria. Concursul s-a desfăşurat pe 3 secţiuni: muzică clasică, muzică populară (instrumentală şi vocală) şi muzică uşoară (interpretare + cele 2 secţiuni speciale – Remember MARCEL DRAGOMIR şi Portret de Artist – MIHAI ALEXANDRU).
În Gala festivalului, organizatorii au acordat trofee, premii de excelenţă, premii I, II, III, premii speciale, medalii şi diplome de participare.
Câştigătorii Festivalului HermannstadtFest – editia a IV-a sunt:
Trofeu Muzică Clasică – Mihai Daniel Ştefănescu – Bucureşti – Trofeu Muzică Clasică – Internaţional – Ion Bâta – Republica Moldova Trofeu Muzică Populară – Romina Suciu – Oradea Trofeu Muzică Uşoară – Teodora Eveline Buta – Sibiu Trofeu Popularitate – Dimitrova Blagovesta – Bulgaria
Muzică Clasică – Clasele 0-4: Premiul 1 – Cătălin Grămescu (Drobeta Turnu Severin), Premiul 2 – Diana Ştefania Ghişoiu (Sibiu) şi Ştefan Roman (Sibiu), Premiul 3 – Alice Olivia Ghile (Zalău), Menţiune – Anne Marie Andronache (Galaţi).
Clasele 5-12: Premiul 1 – Victor Neacşu (Drobeta Turnu Severin) şi Vasile Oancea (Rep. Moldova), Premiul 2 – Lucian Butilcă (Sibiu), Premiul 3 – Stelian Bâta (Rep. Moldova).
Muzica Populară – Muzică Instrumentală: Premiul 1-Ion Bâta (Rep. Moldova), Premiul 2 – Vasile Oancea (Rep. Moldova) şi Stelian Bâta (Rep. Moldova), Premiul 3 – Bogdan Daj (Petroşani), Menţiune – Monica Ţugulea (Vulcan) şi Ionuţ Balaj (Petroşani).
Interpretare vocală – Categoria 5-9 ani: Premiul 1 – Tudor Sima (Petroşani), Premiul 2 – Antonia Bogdan (Arpaşul de Jos), Premiul 3 – Razvan Gabriel Dumitrache (Râmnicu-Vâlcea), Menţiune – Aura Elena Cerpac (Arpaşul de Jos).
Foto Ion Bâta – Trofeu Muzică Clasică Internaţional Hermannstadtfest 2016 (copyright foto şi video promo festival HERMANNSTADTFEST 2016 by TakeaSmile.ro)
Categoria 10-11 ani: Premiul 1 – Alice Olivia Ghile (Zalău), Premiul 2 – Anne Marie Popovici (Oradea), Premiul 3 – Tudor Merca (Cluj Napoca), Menţiune – Ariana Vlad (Sibiu) şi Monica Ţugulea (Vulcan).
Categoria 12-14 ani: Premiul 1 – Natalia Rusu (Sibiu), Premiul 2 – Paula Giulia Tent (Oradea) şi Paul Duca (Sibiu), Premiul 3 -Ramona Prisecaru (Petroşani), Menţiune – Diana Dragomir (Sibiu).
Categoria 15-20 ani: Premiul 1 – Gheorghe Fălămaş (Sibiu), Premiul 2 – Ristea Larisa Laura Ristea, Premiul 3 – Ionuţ Balaj (Petroşani), Menţiune – Ana Maria Mojoatcă (Petroşani)
Foto Romina Suciu – Trofeu Muzica Populara Hermannstadtfest 2016 (copyright foto şi video promo festival Hermannstadtfest 2016 by TakeaSmile.ro)
Portret de artist MIHAI ALEXANDRU: Premiul de Excelenţă “Mihai Alexandru” – Lorina Georgiana Laslău (Bacău), Premiul 1 – Ani Adalin (Cluj Napoca), Premiul 2 – Nina Manolache (Bacău), Premiul 3 – Ioana Brad (Sibiu), Bianca Boar (Cluj Napoca) şi Ana Bianca Marinescu (Bucureşti), Menţiune – Maria Radu (Sibiu).
Remember MARCEL DRAGOMIR: Premiul de Excelenţă “Marcel Dragomir”: Lorina Georgiana Laslău (Bacău), Premiul 1 – Oana Justiniana Răduc (Iaşi) şi Cătălina Dumitrean (Sibiu), Premiul 2 – Maria Anastasia Solomie (Arad) şi Andreea Cimbală, Premiul 3 – Nicoleta Maftei, Menţiune – Tudor Sima(Petroşani).
Muzică Uşoară – Categoria 5-8 ani: Premiul 1 – Ana Bianca Marinescu (Bucureşti), Premiul 2 – Mihai Bratosin (Focşani) şi Aya Hristova (Bulgaria), Premiul 3 – Ana Istudor (Focşani), Kalinia Nedelceva (Bulgaria), George Pohrib (Braşov) şi Maria Radu, Menţiune – Ariana Timoc (Cluj Napoca) şi Maria Anastasia Solomie (Arad).
Categoria 9-11 ani: Premiul 1 – Alice Olivia Ghile (Zalău), Premiul 2 – Maria Cazarinov (Rep. Moldova), Anisia Nicoleta Dobra (Belgia) şi Daria Pintilie (Piatra Neamţ), Premiul 3 – Bianca Nedelcu (Sibiu) şi Monica Ţugulea (Vulcan), Menţiune – Ruxandra Comşa (Braşov) şi Alicia Vieru (Braşov).
Categoria 12-14 ani: Premiul 1 – Lorina Georgiana Laslău (Bacău), Premiul 2 – Victor Neacşu (Drobeta Turnu Severin) şi Oana Justiniana Răduc (Iaşi), Premiul 3 – Nicola Luchian (Iaşi), Menţiune – Mara Kovacs (Cluj Napoca) şi Sarah Suciu (Cluj Napoca).
Categoria 15-20 ani: Premiul 1 – Mădălina Cernat (Bucureşti), Premiul 2 – Andreea Dobrotă (Sibiu), Premiul 3 – Ionuţ Danil (Buzău), Martin Evgeniev Velikov (Bulgaria), Dan Eugen Popa (Piteşti) şi Szomboti Norbert (Ungaria), Menţiune –Olivia Miheţ (Bucureşti).
Trofeul Secţiunii Muzică Uşoară şi Premiul special de promovare TINERE TALENTE – Radio România Regional – EVELINE TEODORA BUTA – Sibiu.
Foto Eveline Teodora Buta – Trofeu Secţiunea Muzică Uşoară Hermannstadtfest 2016 şi Premiul TINERE TALENTE – Radio Romania Regional oferit de Bogdan Dragomir (foto Hermannstadtfest by TakeaSmile.ro/arh.pers.B.Dragomir)
Eveline Teodora Buta pe scena Festivalului HERMANNSTADTFEST 2016 (copyright foto şi video promo festival HERMANNSTADFEST 2016 by TakeaSmile.ro)
În cadrul Galei festivalului, Radio România Regional a acordat două Premii speciale de promovare TINERE TALENTE, concurentelor Eveline Teodora Buta şi Andreea Dobrotă din Sibiu! Felicitări şi mult succes în continuare! (Vom face completări acestui material, cu informaţii biografice, poze şi muzică interpretată de cele două premiante pe măsura primirii acestora!).
Andreea Dobrotă – Premiul 2 Secţiunea Muzică Uşoară (15-20 ani) şi Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional pe scena festivalului HERMANNSTADFEST 2016 (copyright foto şi video promo Hermannstadtfest 2016 by TakeaSmile.ro)
Fericita câştigătoare a Premiilor de Excelenţă la ambele secţiuni speciale din concurs „Portret de artist MIHAI ALEXANDRU” şi „Remember MARCEL DRAGOMIR” a fost tânăra dar deosebit de talentata interpretă de numai 14 ani – LORINA GEORGIANA LASLĂU din Bacău (prof. Mariana Tănasă), care a obţinut de asemenea şi Premiul I al Secţiunii Muzică Uşoară (grupa 12-14 ani)! Felicitări Lorina!
Juriul festivalului a fost alcătuit din personalităţi muzical-artistice din România şi din străinătate:
Adrian Ordean – compozitor (Preşedintele juriului), Vili Ikonomov (Bulgaria), Veaceslav Cotorobai (Republica Moldova), Mihaela Trifu (Belgia), Paula Seling – interpretă muzică uşoară, Adina Sima – prof. şi interpretă muzică uşoară, Bogdan Alexe – regizor şi producător de film, Victoria Ghinescu Botoroagă – interpretă muzică uşoară, Oana Andra – solistă a Operei Naţionale din Bucureşti, Daniel Vecsei– prof. şi Director Palatul Copiilor din Sibiu, Rareş Dragomir – DJ radio, fiul regretatului comp. Marcel Dragomir, Alexandru Petrovich – prof. univ. Facultatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Marcel Părău – etnolog şi interpret de muzică populară, Camelia Stoiţa Cosma – interpretă de muzică populară, Rodica Popa Comăniciu – interpretă de muzică populară şi laureată a concursului FLOAREA DIN GRĂDINĂ, Radu Nechifor – naist, Vasile Bebeşelea – etnolog şi Bogdan Dragomir – muzician, Realizator programe Radio România Regional.
Juriul Festivalului HERMANNSTADTFEST 2016 (foto Hermannstadtfest by TakeaSmile.ro/arh.pers.B.Dragomir)
Publicul prezent la spectacolul de gală al festivalului a apreciat în mod deosebit recitalurile susţinute de interpreţii Rodica Popa Comăniciu, Camelia Stoiţa, Dominique Simionescu, Mihai Teacă, Cătălina Dumitrean, Duo Viky & Niky, Monika Karagenova, dar şi recitalurile extraordinare ale invitaţilor de onoare Rareş Dragomir şi Jonathan Alexandru! Felicitări tuturor!
De ce te uiţi la mine (voce: Rares Dragomir, muzica: Marcel Dragomir, versuri: T.P. Mazilu). C&P – Rareş Dragomir.
O prezenţă inedită şi deosebit de plăcută a fost cea a tânărului solist de muzică clasică JONATHAN ALEXANDRU(20 ani), student la clasa de canto a Maestrului – Prof. universitar IONEL VOINEAG din cadrul Facultăţii Naţionale de Muzică din Bucureşti! Felicitări şi mult succes în continuare, Jonathan!
Radio România Regional, Radio România Iaşi, Radio România Cluj şi Radio România Antena Sibiului, în calitate de parteneri media ai acestui eveniment, transmit felicitări participanţilor şi gânduri bune tuturor celor ce au contribuit la realizarea acestui regal muzical, intitulat HERMANNSTADTFEST 2016!
Bogdan Dragomir – Radio România Regional
(Sursa info, audio, video şi foto: Daniela Simionescu – Director festival HERMANNSTADFEST 2016).
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.