Prescura, pâinea sfântă de la împărtășanie

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 15 noiembrie 2020, 21:46 / actualizat: 15 noiembrie 2020, 22:58

Prescura, pâinea sfântă de la împărtășanie

Interviu cu Pr. Visarion Tuderici

În liturgicul Bisericii Ortodoxe, pâinea joacă un rol extrem de important, definitoriu. În jurul pâinii gravitează înțelegerea practică a adevăratei teologii. În tradiția creștină, pâinea este trupul lui Iisus, așa cum vinul roșu este sângele lui, jertfit pe cruce. Cine aduce la biserică pâine și vin, aduce o ofrandă de suflet pentru toate binefacerile primite de la Domnul. Pâinea este exemplul cel mai concret al celor mai curate și sincere năzuințe spre mântuire. Despre semnificația și simbolismul liturgic al prescurei la Sfânta Liturghie și ce reprezintă aceasta pentru credincioși, am stat de vorbă cu pr. protosingel Visarion Tuderici, secretar eparhial al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, cu sediul la Jula.

Prescura este, înainte de toate, pâinea liturgică din care preoții pregătesc sfânta împărtășanie și sfânta anafură. Dar semnificațiile ei sunt ample și surprinzătoare.

Încă din secolele I sau II după Hristos, creștinii au început să aducă în biserică pâine și vin, bunurile lor cele mai de preț de la masă. Apostolii propovăduiau generozitatea lui Iisus și spuneau adesea că pâinea este trupul lui dumnezeiesc, care s-a întrupat pe pământ. Cine putea să coacă o pâine și să o aducă la biserică, aducea o ofrandă din care se înfruptau toți credincioșii veniți să asculte slujba. Cu timpul, această pâine coaptă special pentru biserică se transformă într-un frumos obicei creștin îmbogățit de simboluri. 

Cum se face prescura și ce simboluri poartă?

– Pâinea destinată bisericii trebuie să fie cât mai simplă, așa cum era masa unui creștin în vremurile biblice. Se folosește doar apă caldă, făină și foarte puțină sare și drojdie. Pâinea se lasă la dospit și se modelează în forme mici și rotunde. Înainte de a o pune în cuptor, trebuie imprimată cu literele și simbolurile creștine, care amintesc de Iisus. De regulă, prescura se face din două părți, care se unesc mai apoi, două bucăți de aluat unite între ele, care reprezintă cele două firi ale Mântuitorului, firea dumnezeiască și firea omenească ce s-au întâlnit amândouă în persoana Mântuitorului Hristos. Prescura are un rol esențial la Sfânta Liturghie, alături de vin bineînțeles, pentru că, prin rugăciunile preoților și prin Pogorârea Duhului Sfânt, în timpul momentului care se numește epicleză, când strana cântă „Pe tine te lăudăm, pe tine bine te cuvântăm…”, atunci pâinea se preface în Trupul Mântuitorului, iar vinul în Sângele Domnului. Folosim pâine, prescură, la Sfânta Liturghie, pentru că întemeierea Tainei Sfintei Împărtășanii, care este centrul Sfintei Liturghii și centrul vieții duhovnicești, al Sfintei Biserici și al fiecărui creștin în parte, așadar folosim pâine, pentru că la Cina cea de taină Mântuitorul a folosit pâine dospită, „ardos” în termenul grecesc. De aceea și noi folosim pâinea dospită pe care se află o pecete, un pătrățel cu inscripțiile: IC (Iisus), XC (Cristos), NIKA (Biruitorul).

„Sfântul Agneț” și pregătirea cinstitelor Daruri

– La o liturghie este nevoie de cinci prescuri. Din prima prescură, înainte de Sfânta Liturghie, la slujba care se numește Proscomidie și pe care credincioșii nu o văd, pentru că se face în Altar, preotul scoate o părticică numită „agneț”, denumire care provine din limba slavonă și înseamnă „miel”. Practic este un cubuleț cu inscripțiile IC (Iisus), XC (Cristos), NIKA (Biruitorul), și care îl simbolizează pe Isus Hristos, iar după prefacere, după Epicleză, cubulețul acesta se va preface în Trupul Mântuitorului Isus. Bineînțeles că acest Sfânt Agneț se scoate cu rugăciune la fiecare tăietură pe care preotul o face, rostește câte o rugăciune, câte un verset din Psalmii lui David, după care Sfântul Agneț odată scos se așează pe Sfântul Disc.

Prescura din care a fost scos acest agneț, o simbolizează pe Maica Domnului, din care a luat trup Mântuitorul Hristos. Iar proscomidiarul, locul în care se face rânduiala aceasta a proscomidiei, simbolizează Bethleemul, locul nașterii lui Isus. Și atunci, înainte să înceapă proscomidia, preotul binecuvântează prescura în numele Mântuitorului Hristos, și după ce a scos agnețul, îl taie cruciș, astfel încât să se țină doar în coaja de sus și zice: „Înjunghie-Se Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii, pentru viaţa și mântuirea lumii”. După care se așează agnețul pe Sfântul Disc și preotul înjunghie cu cuțitul acela special pe care îl numim „copie”, rostind cuvintele de la Sfântul Evanghelist Luca: „Și unul din ostași coasta Lui cu sulița a împuns și îndată a ieșit sânge și apă”. Zicând acestea, preotul toarnă în potir apa și vinul, care la momentul potrivit se vor preface în Sângele Mântuitorului Hristos.

Am zis că la Liturghie folosim cinci prescuri, așadar din prima prescură se scoate Sfântul Agneț, din a doua prescură se scoate un triunghi, care o simbolizează pe Maica Domnului și se așează pe Sfântul Disc, în dreapta agnețului, rostind cuvintele din Psalmul 44: „Stătut-a împărăteasa de-a dreapta Ta, îmbrăcată în haină aurită şi prea înfrumuseţată.”

După aceea, preotul ia prescura a treia și scoate nouă triunghiulețe (care simbolizează cetele îngerești și cetele sfinților), pe acestea le așează în stânga Sfântului Agneț. Primul triunghi simbolizează pe Sfinții Arhangheli și Sfinții Îngeri, al doilea pe Sf. Ioan Botezătorul și Sfinții Proroci, după aceea Sfinții Apostoli, apoi Sfinții Ierarhi, Sfinții Mucenici și Mucenițe, Cuvioși și Cuvioase, Sfinții doctori fără de arginți, Sfinții părinți Ioachim și Ana și Sfinții care se prăznuiesc în ziua în care se săvârșește Sfânta Liturghie și ultima părticică se scoate pentru Sfântul a cărui liturghie se face: Sfântul Ioan Gură de Aur sau Sfântul Vasile cel Mare.

Din prescura a patra, preotul scoate niște triunghiulețe pentru episcopul locului, pentru conducătorii țării și pentru ctitorii vii și pentru cei care ajută biserica, și tot din prescura a patra preotul pomenește numele celor pe are îi are pe pomelnicele de pomenit. După care ia prescura a cincea, din care ia câteva părticele rostind o rugăciune în care îi pomenește pe toți cei care au murit în diferite împrejurări de prea mare tristețe (accidente, sau omorâți de animale, înnecați, arși, prăpădiți în catastrofe naturale, etc.). Tot din prescura a cincea se scot părticele pentru pomelnicele cu cei adormiți. Apoi preotul revine la prescura patru, din care scoate o părticică pentru sine, rostind o rugăciune pentru el însuși. Cu toate acestea, Sfântul Disc se acoperă și se intră în rânduiala obișnuită a Sfintei Liturghii.

Simbolistica celor săvârșite la proscomidie

Ceea ce este important după proscomidie, este faptul că, pe Sfântul Disc, așa aranjate părticelele mai sus amintite, așa avem întreaga biserică. Avem biserica triumfătoare din ceruri reprezentată de Mântuitorul în mijlocul discului, Maica Domnului în dreapta și Cetele Sfinților și ale Îngerilor și biserica luptătoare de pe pământ, reprezentată de părticica episcopului și pomelnicele celor vii. Ambele biserici se întâlnesc aici pe Sfântul Disc, la fiecare Sfântă Liturghie. Iar la momentul potrivit în timpul Epiclezei, doar agnețul, din tot ce se află pe disc, se preface în Trupul Mântuitorului, iar ceea ce este în potir, vinul, în Sângele Domnului. În timpul slujbei când la strană se cântă priceasna, preotul se împărtășește, pe urmă pune în potir toate părticele care au rămas pe disc, și Sfântul agneț se sfărâmă în patru părți. Părticica cu Isus preotul o pune în potir și se împărtășește el însuși, iar daca sunt mai mulți preoți părticica aceasta se împarte la câți slujitori sunt, iar din părticelele NI și KA se împărtășesc credincioșii. Bineînțeles când preotul pune în potir fiecare părticică în parte rostește câte o rugăciune, iar când pune părticele scoase pentru cei vii și adormiți rostește rugăciunea: ”Spală Doamne păcatele celor ce s-au pomenit aici, cu cinstit sângele tău, pentru rugăciunile tuturor sfinților săi”. Și atunci toarnă părticelele în potir, în Sfântul Sânge, pentru ca și așa credincioșii să se împărtășească de Hristos, de jertfa nesângeroasă a Mântuitorului, pe care o repetăm la Sfânta Liturghie.

”Toți credincioși așteaptă cu răbdare, la finalul slujbei, să primească anafura binecuvântată”

Prescura din care s-a scos Sfântul Agneț și părticica pentru Maica Domnului, se sfințesc în timpul Axionului, în timp ce strana cântă ”Cuvine-se cu adevărat”, atunci preotul le binecuvintează, rostind rugăciunea:”Biecuvintează Doamne pâinea aceasta, ce se va da în locul Sfintelor Tale Taine, totdeauna și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.” Se atinge de Sfântul Disc și potir, ca după Sfânta Liturghie să se împartă credincioșilor.

Nu întămplător dintre toate mâncărurile, doar pâinea este pomenită în rugăciunea ”Tatăl Nostru”, ”pâinea noastră cea de toate zilele”. Dar prin acest cuvânt ”pâine” noi cerem de la Dumnezeu hrana de care avem nevoie ca să supraviețuim.

La fel și la Sfânta Liturghie vedem gingășia lui Dumnezeu, pentru că, la Cina cea de Taină, Mântuitorul a zis ”luați, mâncați, acesta este trupul meu”, ceea ce spunem și noi la Sfânta Liturghie, și ”beți dintr-u acesta toți, acesta este scump sângele meu”.

Noi mâncăm Trupul lui Hristos la Sfânta Împărtășanie, dar Dumnezeu este atâta de gingaș încât se ascunde în pâinea aceasta. Pentru că, dacă ne-ar da trup, nu ne-am putea apropia, dacă am vedea trupul acolo. Dar în gingășia lui Dumnezeu a găsit metoda aceasta de a se uni cu noi, ascunzându-se în chipul pâinii, cu toate că, noi credem că acolo este cu adevărat trupul Mântuitorului, nu doar un simbol, al trupului Său, ci trupul adevărat. Iar anafura ce se împarte cerdincioșilor spre binecuvântare, credincioșii o duc acasă.  Toți credincioși așteaptă cu răbdare, la finalul slujbei, să primească anafura binecuvântată. Bucățelele de pâine trebuie luate pe stomacul gol, dintr-o tradiție veche, care vorbește despre curățenia trupului și despre sacrificiul tuturor sfinților martiri. În timp ce ne rugăm și gustăm din această pâine sfințită, trebuie să ne gândim că facem un act duhovnicesc și că asupra noastră coboară pacea pe care ți-o dă credința curată.

Anca Becan 

 Interlocutor: Pr. protosingel Visarion Tuderici, secretar eparhial al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, cu sediul la Jula, despre semnificația și simbolismul liturgic al prescurei la Sfânta Liturghie și ce reprezintă aceasta pentru credincioși.

Reporter: Anca Becan

Foto: Anca Beca

 A consemnat: Anca Becan, redactor MTVA, Emisiunile în limba română

Laura Csumpilla, româncă din Ungaria, doreşte să devină profesoară în Ungaria

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 26 octombrie 2020, 13:40 / actualizat: 26 octombrie 2020, 14:56

Absolventă a universităţilor din Timişoara şi Arad, îşi doreşte să devină profesoară în Ungaria

Laura Csumpilla este o tânără ambițioasă din comunitatea românească din Ungaria, care în ciuda faptului că părinţii nu au vorbit cu ea acasă românește, a reușit să învețe limba română, studiind în România. Pentru a-şi atinge acest scop, s-a folosit de o bursă de studiu, oferită de Statul Român, pentru etnicii români din jurul graniței. Rolul acestor burse este, dealtfel, să-i ajute pe acești tineri să nu se piardă. Laura a făcut universitatea la Timișoara, a învățat într-un an limba română excelent, după licență a făcut masteratul tot în România, iar acum lucrează în Arad, învață în continuare pentru modulul pedagogic, deoarece dorește să devină profesoară.

De ce a ales să studieze în România și despre cum a ajutat-o această oportunitate ne povesteşte în rândurile de mai jos.

– Am terminat Liceul Evanghelic din Bichișciaba, unde am făcut un an pregătitor la limba engleză, pentru că am vrut să învăț engleza la un nivel mai înalt, iar părinții m-au susținut. Anul pregătitor a fost destul de ușor și plăcut, pentru că doar engleză am învățat nu am avut și alte materii, însă anii de liceu nu pot să spun că au fost ușori. Ceea ce am realizat că am ales liceul din Bichișciaba a fost faptul că am făcut bacalaureat la nivel superior din limba engleză și italiană, și atestat de limba engleză, dar cu toate acestea nu am putut să mă înscriu în Ungaria la facultatea la care mi-am dorit, pentru că mi-a lipsit un minim de puncte. La altă facultate nu am vrut să merg în Ungaria, de aceea am ales să merg la Universitatea de Vest din Timișoara, ceea ce nu regret, sunt foarte mândră pentru această alegere a mea. Fiind etnic român din Ungaria am primit din partea Statului Român o bursă de studiu, dar pentru că nu am știut românește am făcut prima dată un an pregătitor de limba română, la Universitatea de Vest Timișoara.

– Cum a fost să începi un an pregătitor în România, unde nu cunoșteai deloc limba română și poate doar puțin din cultura acestei țări?

– La început a fost foarte greu, nici la magazin nu am avut curaj să merg singură, pentru că nu mă descurcam deloc. Cunoșteam câteva cuvinte, dar foarte puține. De exemplu, în primele zile a trebuit să merg la magazin după pâine și știam doar atât să zic „O pâine, vă rog! Mulțumesc!”, așa că am intrat într-un magazin, am cerut o pâine, iar vânzătoarea m-a întrebat dacă doresc pâinea feliată sau întreagă, și mi-a mai zis dacă vreau și o plăsuță, eu însă nu am înțeles nimic, am ieșit din magazin plângând, fără pâine, fără plăsuță și fără să salut. Am mai avut, de exemplu, la început o mare frică de secretara de la universitate. Așa că de fiecare dată când mergeam la secretariat mergeam pregătită cu textul, iar dacă mă încurcam continuam în engleză, dar nu pot să zic că le-a plăcut dacă nu știam să mă descurc în limba română. După trei luni de zile de cursuri la anul pregătitor de limba română am început să înțeleg aproape tot, am și putut după primul semestu să comunic puțin, dar și să construiesc câteva propoziții mai complexe în limba română. La terminarea anului pregătitor am avut examen de limba română, istorie, cultură, literatură și gramatica limbii române și am terminat anul cu nota 10. Acest an pregătitor m-a avantajat și la limba engleză și italiană, limbi în care am comunicat cu colegii până nu am știut vorbi românește.

– După un an pregătitor de limba română te-ai simțit pregătită să începi universitatea în România?

– Da, așa am simțit că sunt pregătită. Sigur că la început am avut puțină teamă, nu am crezut că într-un an o să reușesc să învăț limba română la un nivel atât de avansat, ca să încep universitatea. Dar, într-adevăr, am învățat foarte mult și individual, deoarece fără ambiție nu poți să înveți o limbă străină și, nu în ultimul rând, am avut profesori extraordinari de buni la Timișoara.

– Care a fost specializarea aleasă?

– Mi-am luat licența din limbi și literaturi, engleză și italiană, dar și literatură comparată în limba română. Am terminat în anul 2018 și am petrecut trei ani foarte frumoși la această universitate.

– Ce a însemnat pentru tine cei patru ani petrecuți la Timișoara? Cum te-ai simțit în frumosul oraș studențesc?

– Timișoara este un oraș universitar modern, deosebit de frumos, plin de posibilități, plin de studenți, de tineri. Îmi place orașul foarte mult. M-am simțit foarte bine în Timișoara, dar cred că pentru orice tânăr, orașul studenției sale este deosebit. Am avut prietene la facultate, cu care ne-am ajutat reciproc, de exemplu de multe ori ne-am întâlnit la bibliotecă după cursuri și am scris împreună lucrarea de licență. Absolut deloc nu regret că am învățat la Universitatea de Vest Timișoara, pentru că au fost pentru mine niște ani frumoși și utili.

– Prin terminarea acestei universități ai realizat ceea ce ți-ai propus, ceea ce ai dorit?

– Parțial da, pentru că, imediat după licență, am primit bursă în Arad, la Univesitatea Aurel Vlaicu, unde m-am înscris la masterat, am învățat filologie română și engleză, și pe lângă masterat am reușit și să muncesc, să mă întrețin. Am absolvit anul acesta, 2020, cu nota aproape maximă, 9,50, iar atunci o să fie visul meu împlinit când voi termina și modulul pedagogic pe care îl încep în luna octombrie, tot aici în Arad.

– Care sunt planurile tale pentru viitor, după ce vei termina modulul pedagogic, după ce-ți vei termina studiile?

– Sper să reușesc să lucrez în continuare pe lângă modulul pedagogic, iar dacă o să primesc un post de profesor m-aș bucura foarte mult. Dacă aș găsi un post de profesor în Ungaria, atunci mă gândesc să mă întorc acasă. Deocamdată sunt încă în Arad, învăț și lucrez aici.

– Este un avantaj pentru tinerii etnici români din Ungaria să opteze pentru aceste burse de studiu de care te-ai folosit și tu? Ce le transmiți tinerilor care doresc pe viitor să învețe în România?

– Da, le recomand să vină să învețe în România cu bursă, dar așa cum am spus și anterior, trebuie să fie curajoși, ambițioși și trebuie să învețe, deoarece nu este deloc ușor. Nimeni nu te trece la examen dacă nu știi și nici nu ești avantajat că ești venit din altă țară. Nimeni nu ține cont de asta, că eşti venit din altă țară și nu știi limba română la fel de bine ca alții.

– Te avantajează faptul că știi la perfecție mai multe limbi străine?

– Știu aproape la perfecție mai multe limbi, sper să mă folosesc de acest lucru pe viitor, dar încă învăț, vreau să devin profesor și, în rest, vedem ce aduce viitorul.

Anca Becan

  Interlocutor: Laura Csumpilla, româncă din Ungaria, absolventă a universităţilor din Timişoara şi Arad cu bursă de studiu din partea Statului Român.

Reporter: Anca Becan

Foto: Anca Beca

 A consemnat: Anca Becan, redactor MTVA, Emisiunile în limba română

Andrea Szenes, distinsă cu premiul „Pro Cultura Minoritatum Hungariae”

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 10 octombrie 2020, 08:48

„Eu încerc tot timpul să descopăr talentele elevilor…”

Interviu cu profesoara Andrea Szenes, distinsă cu premiul „Pro Cultura Minoritatum Hungariae”

 Pe 24 septembrie, au fost decernate la Budapesta premiile „Pro Cultura Minoritatum Hungariae”, pe anul 2020. Distincţia „Pro Cultura Minoritatum Hungariae” pe anul 2020, din partea comunităţii româneşti, a fost acordată profesoarei de muzică Andreea Szenes de la Şcoala Generală „Lucian Magdu” din Bătania, „pentru activitatea merituoasă depusă în vederea popularizării şi transmiterii tezaurului folcloric muzical român şi maghiar”. Cu ocazia aceasta, am stat de vorbă cu doamna profesoară întrebând-o despre sentimentele ei după preluarea acestui premiu, dar bineînţeles şi despre şcoala din Bătania, despre elevi şi despre muzică.

 – Vă felicit, doamna profesoară, pentru distincția „Pro Minoritatum Hungariae”. Ce credeți, pentru ce ați meritat acest premiu?

– În primul rând, vreau să spun că eu provin dintr-o familie modestă, părinții mei au fost oameni simpli, dar harnici. Cred că eu am învățat foarte multe de la ei, în primul rând hărnicia, să muncesc mult. Și cred că așa am reușit să ajung aici, unde sunt acum.

– Aici, la școala din Bătania predați cânt și muzică. Știu cum este privită această materie, această disciplină, pentru că nu toată lumea o ia în serios, dar dumneavoastră ați avut capacitatea ca să faceți din această disciplină una foarte importantă în această școală. Cum ați reușit?

– Copiii iubesc muzica, doresc să cânte în continuu. Am reușit, în primul rând, prin dragostea pentru copii, care este foarte importantă, și trebuie și să știi cum să predai muzica. Am introdus și instrumentul pe care l-am învățat de mică și anume, vioara. Am adus-o de multe ori la clasă și pentru ei a fost un lucru foarte mare. Dar nu numai vioara, ci am adus de multe ori şi chitara la oră și cântăm împreună, ascultăm muzica pe care și-o doresc și ne ascultăm reciproc. Așa, încetul cu încetul, s-a făcut un lucru minunat.

– Credeți că și dragostea dumneavoastră față de muzică se lipește de copii?

– Categoric că da, mai ales că eu încerc tot timpul să descopăr talentele elevilor și când văd că un elev are un auz muzical bun, însoțit de talent și ambiție, încerc să lucrez mai mult cu acel copil şi separat. Așa am reușit să organizez concursurile pe care le cunoaștem, pentru că sunt copii talentați.

– Copiii se comportă foarte degajat în fața publicului și cântă foarte natural…

– Bineînțeles, dacă cântă din ce în ce mai des în casă individual, ca solist, că așa am obișnuit să le spun și le place acest lucru, îl aplaudăm de fiecare dată. La noi așa decurg orele. Şi fiind stăpân pe el se degajează și cântă fără nici o problemă.

– Care este cea mai mare realizare pe care ați petrecut-o în această școală?

– Multe lucruri sunt minunate aici, lucruri la care nici nu m-am gândit când am ajuns în școala aceasta și am început să predau, dar cred că realizarea cea mai mare pe care am avut-o aici este concursul „Vocea de aur”, concurs pe care l-am organizat cu ajutorul fostei directoare Iulia Olteanu. Ea întotdeauna m-a încurajat și dacă am venit cu o propunere dânsa a spus „Andreea, fă!”, a avut încredere în mine și asta a contat pentru mine foarte mult.

– Acest lucru îl vedem și prin manifestarea copiilor, că au primit foarte bine această inițiativă a dumneavoastră, că altfel se predă muzica. Cum vă ajută colegii?

– Categoric că singură nu aș fi putut să fac toate aceste lucruri. Colegii sunt alături de mine, oricând am avut nevoie în organizare de ceva, m-au ajutat imediat. Chiar singură niciodată nu poți să faci totul. Aici există o echipă bună, cu care facem multe, multe lucruri frumoase împreună.

 Interlocutor: Andrea Szenes, profesor de muzică al Școala românească Lucian Magdu din Bătania

Reporter: Ștefan Crâsta, redactor MTVA, Emisiunile în limba română

Foto: Foaia românească

Fototext:

Cu ocazia Zilei Internaţionale a Muzicii, 1 octombrie, profesoara Andreea Szenes a oferit un mini-concert fiecărei clase de la şcoala românească din Bătania

 A consemnat: Anca Becan, redactor MTVA, Emisiunile în limba română

Festival Gastronomic Românesc lângă Cetatea din Jula

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 23 septembrie 2019, 03:22

Sâmbăta trecută, pe 14 septembrie, la Jula s-a organizat cea de-a XV-a ediţie a Festivalului Gastronomic Românesc pe Ţară. Organizatorii evenimentului, Autoguvernarea pe Ţară a Românilor din Ungaria şi Centrul de Documentare şi Informare al AŢRU au invitat la festivalul gastronomic echipe din Ungaria, în primul rând membri ai autoguvernărilor româneşti locale, dar şi oaspeţi şi prieteni din România.

Cu toate că în centrul concursului de gătit au stat ceaunele în care se ferbeau diferite tocăni, festivalul a oferit şi bucate tradiţionale româneşti, cum ar ciorba de perişoare, mititeii, mămăliga cu brânză, răchişe, gogoşi cu dulceaţă etc. Ne-am bucurat să vedem că o singură echipă, cea din Micherechi, s-a gândit şi la faptul că în acea zi, 14 septembrie, era sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci, zi de post pentru credincioşii ortodocşi, gătind o mâncare tradiţională de post din satul lor (coade de laboş). Atmosfera de prietenie şi simpatie dintre cele 40 de echipe participante la concurs şi sutele de participanţi a fost presărată cu muzică populară românească, oferită de muzicanţi din Arad.

„Acest concurs de gătit a început în curtea sediului AŢRU, după care ne-am mutat la Campingul Marc, apoi la Campingul Thermal, iar de câţiva ani l-am ţinut în curtea Liceului „Nicolae Bălcescu” din Jula. De această dată am cerut ajutorul şi acordul primarului oraşului, Görgényi Ernő, ca să ţinem acest festival aici, în parcul cetăţii. Ne-am bucurat mult că răspunsul domnului primar a fost pozitiv”, a spus în deschiderea evenimentului Traian Kreszta, purtătorul de cuvânt al românilor în Parlamentul de la Budapesta, care nu a omis nici faptul să vorbească despre campania electorală în care ne aflăm înainte de alegerile de autoguvernări minoritare din 13 octombrie 2019.

La deschiderea oficială au mai luat cuvântul deputatul parlamentar dr. Kovács József, precum şi primarul dr. Görgényi Ernő. Edilul oraşului a spus că s-ar bucura dacă în viitor toate ediţiile festivalului gastronomic ar avea loc pe platoul din faţa cetăţii, demonstrând şi prin asta buna convieţuire dintre naţionalităţile conlocuitoare în oraş. Consulul general al României la Jula, Florin Trandafir Vasiloni, a subliniat la fel cât este de important ca într-un oraş turistic cum este Jula, şi naţionalitatea română să fie vizibilă, salutând ideea organizării evenimentului în acest loc frumos din faţa cetăţii medievale. Din partea organizatorilor a vorbit Gheorghe Cozma, şeful Oficiului AŢRU, care a vorbit despre importanţa unităţii din comunitate şi a mulţumit conducerii oraşului pentru oportunitatea de a organiza acest eveniment pe platoul din faţa cetăţii. Apoi, preotul ortodox Florin Olteanu, paroh la Chitighaz a binecuvântat evenimentul şi a spus rugăciunile dinainte de masa de prânz.

Scena a fost ocupată apoi de dansatorii Echipei păstrătorilor de tradiţii, coordonată de Centrul de Documentare şi Informare al AŢRU, şi de Echipa păstrătorilor de tradiţii româneşti din Micherechi, care, alături de cântăreaţa Lioara Boşcu şi formaţia sa din Arad, a invitat publicul la dans şi voie bună, încingându-se o horă românească în faţa cetăţii din Jula.

Concursul de gătit a avut un juriu compus din: Gaál Tibor – preşedinte, Csáki Béláné, László Lászlóné, Tulván Zsolt şi Susánszki Erika.

În acest an, premiul I al concursului i-a revenit Asociaţiei pentru Tradiţiile şi Cultura din Micherechi, care au gătit la ceaun friptură de miel, grătare, coade de laboş (tradiţionala mâncare de post din satul lor) şi, bineînţeles, salată de castraveţi.

Pe locul II s-a clasat Autoguvernarea Românească din Jula, iar pe locul III Autoguvernarea Românească din Mezősas.

S-au mai acordat multe premii speciale din partea doamnei László Lászlóné (10 premii) şi doamna Susánszki Erika, din partea Centrului Social şi de Protecţia Copilului din Jula.

La final, o singură observaţie constructivă pentru organizatorii viitoarelor ediţii: deoarece Jula este un oraş turistic şi chiar şi în weekendul trecut zona cetăţii a fost plină cu turişti români, maghiari sau din alte părţi, mulţi se întrebau oare ce eveniment este acesta. Deci, la viitoarele ediţii ar fi bine să afişăm pe un banner uriaş şi numele manifestării.

A consemnat: Eva Șimon, redactor/șef Foaia româneascăFoto: Foaia românească 

Un reportaj realizat de Adam Bauer, redactor MTVA, Emisiunile în limba română