România trebuie să continue reformele structurale începute
Publicat de Andrei Cretoiu, 10 aprilie 2015, 22:48
Vicepreședintele Comisiei Europene pentru moneda euro și dialog social, Valdis Dombrovskis, a fost în vizită oficială în România pentru a discuta despre semestrul european, reformele structurale la nivel național și programul de asistență financiară pentru România.
Potrivit ciclului anual de coordonare a politicilor economice, denumit semestrul european, statele membre ale Uniunii trebuie să-şi prezinte, în aprilie, planurile privind consolidarea finanţelor publice, precum şi reformele pe care vor să le adopte pentru a realiza progrese economice.
Aşa cum arată cel mai recent raport de ţară publicat de Comisia Europeană, România are dezechilibre macroeconomice, care trebuie monitorizate şi remediate prin măsuri concrete.
Subiectele au fost abordate în discuţiile pe care vicepreședintele Comisiei Europene pentru moneda euro și dialog social, Valdis Dombrovskis, le-a avut cu autorităţile de la Bucureşti. Discuţiile s-au referit la cooperarea dintre România şi Comisie Europeană, la priorităţile europene în domeniul economic şi social, inclusiv din perspectiva obiectivelor fixate prin Strategia .
Vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, spune că România trebuie să continue reformele structurale începute.
„Mesajul principal pentru România este că noi apreciem eforturile pe care Guvernul de la Bucureşti le-a făcut în ceea ce priveşte măsurile de stabilizare financiară şi de a creşte competitivitate economică, dar e nevoie ca aceste eforturi, aceste realizări să fie menţinute. Din acest punct de vedere, am prezentant Guvernului îngrijorările pe care Comisia Europeană le are în ceea ce priveşte modificarea Codului Fiscal şi de a reduce substanţial taxa pe valoarea adăugată, ceea ce în opinia Comisiei va avea un efect fiscal substanţial negativ, ca rezultat direct al acestei decizii. Suntem de asemenea îngrijoraţi şi cu privire la alte măsuri în domeniu şi, de aceea, autorităţile de la Bruxelles sunt hotărâte să lucreze îndeaproape cu cele de la Bucureşti pentru a găsi cea mai bună cale de creştere economică şi stabilitate financiară.”
Decizia de reducere a taxei pe valoare adăugată nu este în concordanţă cu recomandarea generală a Comisiei în ceea ce priveşte politica de taxe, susţine vicepreședintele Comisiei Europene pentru moneda euro și dialog social, Valdis Dombrovskis. Recomandarea autorităţilor de la Bruxelles este de a uşura povara fiscală asupra muncii şi, în special, a muncii slab plătite şi nu asupra unor taxe cu impact direct în creşterea economică şi consum.
Nemulţumirea Comisiei Europene vine în timp ce în România fermierii, producătorii, comercianţii şi mai ales publicul consumator s-au bucurat la anunţul făcut de guvernul român privind reducerea de 15 % a taxei pe valoare adăugată. Mai mult decât atât, pe plan intern măsura reducerii taxei pe valoare adăugată se vede a fi o şansă dată producţiei interne de a face faţă importurilor masive de produse alimentare din ţările europene.