Regia Națională a Pădurilor (RNP) – Romsilva va livra pentru populație, până la finele acestui an, circa un milion de metri cubi de lemn de foc, prețul mediu de vânzare fiind de 150 de lei pe metru cub, fara TVA, a declarat directorul general al Romsilva, Ciprian Pahonțu.
„Faţă de anul 2016, am mărit cu 20% cantitatea de lemn de foc pe care am pus-o direct pe piaţă către populaţie. Până la această dată 876.000 de metri cubi, iar până la sfârşitul anului peste un milion de metri cubi de lemn de foc vom pune pe piaţă direct către populaţie. Noi avem un preţ foarte bun. La data actuală, pentru cei 876.000 de metri cubi este de 151 de lei/metrul cub luat la drum forestier sau depozit Romsilva. Evident că Romsilva nu poate asigura întreg necesarul de lemn de foc din România, dar cel puţin contribuţia noastră se va mări substanţial din 2018, ca urmare a schimbării cadrului legislativ”, a precizat şeful regiei.
În ceea ce privește anul 2018, regia intenționează să scoată pe piață, pentru populație, în jur de 4 milioane de metri cubi de lemn de foc, circa 3 milioane mc din lucrări de îngrijire și încă un milion mc din sortarea produselor principale.
Un mistreţ împuşcat pe un fond de vânătoare aflat la 10 kilometri de frontiera cu Ucraina, gestionat de Direcţia Silvică Suceava, a fost identificat cu depăşiri ale nivelului de contaminare radioactivă Cs-137 şi Cs 134, a anunţat, joi, directorul general al Regiei Naţionale a Pădurilor (RNP) – Romsilva, Ciprian Pahonţu.
„Pe raza Direcţiei Silvice Suceava s-a identificat un mistreţ, iar carnea care a fost dusă la analize a ieşit cu depăşiri ale nivelului de contaminare radioactivă. Este o noutate pentru noi. Mistreţul a fost recoltat pe un fond de vânătoare, 17 Botuş, gestionat de Ocolul Silvic Breaza, care se află la 10 kilometri de frontiera cu Ucraina. Acest lucru ne alarmează foarte tare şi împreună cu ANSVSA şi Garda de Mediu şi toate organele abilitate vom luat toate măsurile de rigoare în perioada următoare. Noi am primit abia dimineaţă raportul şi este vorba de o contaminare radioactivă Cs-137 şi Cs 134. Mistreţul a fost împuşcat pe un fond de vânătoare şi conform reglementărilor în vigoare trebuie să facem analize pe carnea de vânat. Vom lua măsuri suplimentare de analiză şi supraveghere”, a precizat Pahonţu.
Şeful Romsilva a precizat că din cunoştinţele sale este prima dată când silvicultorii s-au întâlnit cu o asemenea situaţie.
Contaminarea radioactivă Cs-137 şi Cs 134 este de tipul celei de la Cernobîl.
Potrivit documentelor prezentate de şeful Romsilva, exemplarul de mistreţ de sex masculin în vârstă de 3 ani, identificat cu crotalia RO 0409416 a fost recolat în zona Lucina de pe fondul de vânătoare Botuş, care se află la 10 kilometri de frontiera cu Ucraina.
Conform adresei ANSVSA Bucureşti nr. 27828/13.12.2017, s-au dispus în principal următoarele măsuri: structurile subordonate Ministerului Mediului şi Agenţia de Protecţia Mediului Suceava vor proceda la recoltarea de probe în vederea determinării radioactivităţii de pe suprafaţa solului din apă şi din aer respectiv de la nivelul plantelor din pajişti şi păşuni pentru a identifica sursa de radiaţii.
De asemenea, se vor identifica împreună cu autorităţile locale zonele contaminate pentru interzicerea păşunatului şi a recoltării de masă vegetală şi monitorizarea nivelului de contaminare radioactivă de la Centrul de recoltare vânat Sadova din cadrul OS Pojorâta prin recoltare a 10 probe şi se vor efectua analizele pentru următorii 100 de mistreţi recoltaţi cu vârsta mai mare de 12 luni, conform programului de control şi monitorizare întocmit de DSVSA Suceava.
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.