Ascultă Radio România Regional Live

Regimentul 307 Infanterie Marină „Heracleea”

Marius Gheorghescu: Federația Rusă dorește tergiversarea războiului, cel puțin până la iarnă. Va fi un test, nu numai economic, pentru lumea civilizată care depinde de resurse energetice, dar va fi și un test al anduranței militare al celor doi beligeranți

Publicat de Gabriel Stan, 19 septembrie 2022, 16:15

Subiectul săptămânii a fost realizat de Cristian Dumitrașcu la Babadag, la sediul Regimentului 307 Infanterie Marină Heracleea, cu comandantul unității acesteia de elită a armatei, la granița de est a NATO. Colonelul Marius Gheorghescu a vorbit despre contraofensivă armatei ucrainiene din ultima săptămână.

Cristian Dumitrașcu (realizator): Domnule colonel bine ați venit la Jurnal Militar.

Marius Gheorghescu: Bună ziua.

Cristian Dumitrașcu (realizator): Am ținut foarte mult să venim la Babadag. Iată, după aproximativ şase luni de la începutul războiului, noi am făcut o retrospectivă a primelor două luni și de atunci lucrurile s-au mai schimbat.

Nu am mai avut de atunci parte de o analiză a unui militar activ, a unui comandant de unitate, chiar aici, la granița de est a NATO. Așadar, în ziarul Observatorul Militar se titrează foarte clar: armata rusă, pusă pe fugă de contraofensiva ucraineană.

Asta în ciuda multor voci de analiști care spun că n-ar fi chiar așa, că această contraofensivă nu este chiar așa cum arată ea la televizor.

Marius Gheorghescu: Da, e adevărat că în răstimpul scurs de la ultima analiză, operația militară specială, cum a denumit-o partea rusă, a progresat, dar și apărarea ucraineană a devenit mult mai rezistentă, mult mai eficientă.

Se vede din orice unghi sprijinul de informații, sprijin logistic și mai ales, și accentuez aici, pe sprijinul occidental pe partea de sisteme de armament. Dar ceea ce remarcă cel mai bine la armata ucraineană este tactica aplicată și modul de abordare al operației. Se vede clar că operează un concept al rezistenței, a luptei întregului popor, cum îl denumeam în trecut în România, cu insurgență, cu multe poziții urbane, cu manevra pe grupuri mici, dotarea cu sisteme de armament și inovațiile tactice, combinația aceasta de drone…

Termenul englez este Loitering Munitions, dar în noi muniții kamikadze, muniţii care se auto-distrug, își găsesc ținta și se auto-distrug, pe care partea ucraineană pare să le aplice cu succes, cel puțin în părți locale.

Noi suntem, evident, mai mult aplecaţi spre domeniul tactic sau pe nivelul tactic în teren al operaţiilor, mai puțin pe nivelul strategic, fiind adecvat nouă. Se pare că partea ucraineană luptă foarte bine cu sub-unități mici, cu grupuri mici, cu tactici de tip roi, cu atacuri locale, cum a fost și cel din zona Izium-Harkov, zona de nord-est a Ucrainei, unde acest tip de tactică a avut succes.

Nu am date privind organizarea apărării ruse pe aliniamentul pe care l-au atins și se pare totuși că nu a fost o apărare consolidată. Știți că și în luna iunie luna iulie s-au retras dintr-un sector nord-estic, armata rusă, probabil deliberat, probabil că nu, nu este în zona lor de interes.

Cristian Dumitrașcu (realizator): Spuneați acum câteva luni când am vorbit ultima dată la subiectul săptămânii că probabil epoca armei tancuri a apus, având în vedere că atunci racheta Javelin făcea prăpăd în tancurile rusești. Mai sunteți de aceeași părere, acum?

Marius Gheorghescu: O părere rezervată. Cred că marii fabricanți de tancuri și-au învățat lecțiile și cu siguranță vor găsi sisteme tehnice ca și contramăsuri pentru protecția tancurilor. Tancul rămâne în continuare o armă redutabilă, destinată operațiilor militare de anvergură mare.

Este adevărat că tancurile rusești sunt un pic rămase în urmă, cel puțin din nivel tehnologic, față cele cererile de producție occidentală. Folosirea unor tactici, a unor muniții inovative, a unor sisteme de armament inovative sau unor combinații spre exemplu dronele de lovire Bayraktar, munițiile kamikadze folosirea sistemelor portative de lansare a rachetelor antitanc, folosite într-o manieră tactică inovativă, au reușit să facă față tancurilor și să distrugă o cantitate apreciabilă din vehicule blindate ruse.

E adevărat că rușii poate au făcut și mari erori tactice în folosirea blindatelor. Ne aducem aminte de, cel puțin în prima parte a războiului, când au aglomerat unități și mari unități de tancuri pe căi de comunicație, le-au agregat într-o formă care permitea apărătorului ucrainean să le lovească fără probleme.

Vestitele coloane de blindate, de aprovizionare, de 60 de kilometri, toate aglomerate pe șosele. Or, după cum știm, vedem eroarea comandanților ruși. Nu aglomerezi și cu tancuri nu ataci pe căi de comunicații amenajate, ataci pe zone largi, zone care permit dispersia forțelor pentru a le putea apăra împotrivă… și niciodată să nu ataci cu tancurile neînsoțite de infanterie. Ori rușii au atacat cu ele.

Din punctul meu de vedere au făcut erori de parcă s-ar fi nu… refuz să cred că ăsta este nivelul de pregătire al comandanților unităților de tancuri rusești. Ei singuri, prin tacticile aplicate, le-au expus focului sistemelor antitanc „Javelin”, NLAW sau alte sisteme pe care le-au folosit. Lupta se dă încă la baionetă, dacă observați.

Ați văzut că în ultimele acțiuni de contraofensivă din ultimele zile și ucrainienii au folosit niște inovații tactice? De exemplu, grupuri de luptă formate dintr-un tanc însoțit de vehicule ușoare, de camionete, de vehicule civile pe care erau montate diverse sisteme de armament și au practicat un soi de tactici de atac în roi, în cascadă, astfel încât s-a și văzut că rușii nu au rumegat acest tip de tactică. Probabil că e una din cheile succesului contraofensivei ucrainiene.

Cristian Dumitrașcu (realizator): Considerați că intrarea în război a dispozitivelor de artilerie HIMARS poartă această diferență?

Marius Gheorghescu: Deci este, cel puțin până în în această etapă a războiului, par să fie regina balului sistemele HIMARS. Cred că cea mai mare parte din țintele importante de mare valoare ale rușilor au fost lovite cu HIMARS. Evident, fără a supraestima nivelul tehnologic, precizia și modul de întrebuințare, mobilitatea, este pricipala caracteristică. Corect, putem vorbi de sisteme de artilerie, de rachete că principala lor putere este cea de lovire, și precizia.

Dar mobilitatea este un multiplicator de forță al sistemului HIMARS și cred că el avut un mare efect moral asupra trupelor ruse. Incapacitatea de a le detecta, de a le anihila, de a le neutraliza înainte de a ocupa poziții și de a trage, efectul psihologic asupra trupelor prin care au distrus țintele din dispozitivul rus le-au făcut o armă redutabilă și mă simt mândru ca român că am achiziționat.

Din punctul meu de vedere este o armă testată. O putem considera o armă testată în luptă reală și este o bună achiziție pentru Armata Română. Poate că ele au mai fost testate în Afganistan, în Irak, pe lupte, dar știți, în mediu de contra-insurgență, nu te lupți cu armată regulată, nu e un conflict de tip convențional prin care să atești cu toată inima, să certifici valoarea unui sistem de armament. Ei, în acest război, HIMARS-ul cred că și-a susținut teza de doctorat, masterul. Ce putem să-i spunem?

Cristian Dumitrașcu (realizator): Da. La final sigur că nu puteți să ghiciți nimic. Nu sunteți un prezicător, însă din informațiile pe care le aveți și din felul în care dumneavoastră puteți disemina informațiile care sunt și de o parte și de alta, uneori neadevărate, pentru că așa e la război, puteți să estimați, încă o dată spun, cu datele pe care le aveți și cu experiența dumneavoastră de comandant militar într-o zonă complicată, cam cât credeți că ar mai putea să dureze acest conflict?

Marius Gheorghescu: Din punctul meu de vedere, pare-se că partea rusă dorește tergiversarea războiului, prelungirea lui, cel puțin până la iarnă, prin care puterea politică poate obține efecte. Mă refer la Federația Rusă, cum spunea marele Clausewitz: războiul este destinat să servească unui scop politic, întotdeauna, și economic, evident.

Cred că războiul va mai dura probabil câteva luni bune, cel puțin vom vedea. Iarna va fi un test, nu numai economic, pentru țările care depind sau pentru lumea civilizată care depinde de resurse energetice, dar va fi și un test al anduranței militare al celor doi beligeranți.

Cristian Dumitrașcu (realizator): Invitat la „Subiectul săptămânii” a fost colonelul Marius Gheorghescu, comandantul Regimentului de Infanterie Marină „Heracleea” din Babadag. Domnule colonel, vă mulțumesc și vă mai așteptăm la radio.

Marius Gheorghescu: Și eu vă mulțumesc, cu toată plăcerea, ori de câte ori mă invitați!

A doua escală în Constanța a grupării navale MCM BS TG
Actualitatea militara luni, 18 noiembrie 2024, 16:19

A doua escală în Constanța a grupării navale MCM BS TG

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Navele din compunerea Grupului Operativ pentru Combaterea Minelor Marine din Marea Neagră s-au aflat timp de 3...

A doua escală în Constanța a grupării navale MCM BS TG
Conferința internațională „Gândirea militară românească” – ediția a VI-a
Actualitatea militara luni, 18 noiembrie 2024, 16:11

Conferința internațională „Gândirea militară românească” – ediția a VI-a

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Statul Major al Apărării a organizat, miercuri și joi, la Palatul Cercului Militar Național din Capitală,...

Conferința internațională „Gândirea militară românească” – ediția a VI-a
Senatul a adoptat în calitate de for decizional, proiectul referitor la achiziţionarea a 32 de avioane F-35
Actualitatea militara luni, 18 noiembrie 2024, 15:58

Senatul a adoptat în calitate de for decizional, proiectul referitor la achiziţionarea a 32 de avioane F-35

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Senatul a adoptat miercuri, în calitate de for decizional, proiectul referitor la achiziționarea de către...

Senatul a adoptat în calitate de for decizional, proiectul referitor la achiziţionarea a 32 de avioane F-35
România a semnat acordul de cooperare în domeniul apărării cu Regatul Unit al Marii Britanii
Actualitatea militara luni, 18 noiembrie 2024, 15:53

România a semnat acordul de cooperare în domeniul apărării cu Regatul Unit al Marii Britanii

Adrian Gîtman (realizator rubrică): România și Marea Britanie au, începând de miercuri, un acord de cooperare în domeniul apărării, care va...

România a semnat acordul de cooperare în domeniul apărării cu Regatul Unit al Marii Britanii
Actualitatea militara luni, 18 noiembrie 2024, 15:45

Ziua Statului Major al Apărării

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Statul Major al Apărării a împlinit pe 12 noiembrie 165 de ani de la înființare. Cu acest prilej, drapelul...

Ziua Statului Major al Apărării
Actualitatea militara luni, 18 noiembrie 2024, 15:36

Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații a fost marcată pe 11 noiembrie prin ceremonii militare...

Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații
Actualitatea militara luni, 11 noiembrie 2024, 14:59

Gabriel Hanganu: Am trecut cu transportorul amfibiu blindat peste un dispozitiv improvizat

Gabriel Hanganu: Să fiu alături de ceilalți militari răniți Invictus m-a ajutat să-mi depășesc limitele și să-mi schimb viața. Mi-am dat...

Gabriel Hanganu: Am trecut cu transportorul amfibiu blindat peste un dispozitiv improvizat
Actualitatea militara luni, 11 noiembrie 2024, 14:51

Misiuni internaționale

Eduard Nicola (realizator rubrică): Prima staționare o facem în Polonia, unde militarii Detașamentului de Apărare Antiaeriană  „Iron...

Misiuni internaționale

Reportaj Flotila fluvială „Mihail Kogălniceanu”

Reportaj Flotila fluvială „Mihail Kogălniceanu”

Publicat de Gabriel Stan, 2 februarie 2022, 11:40

Mergem mai departe cu reportajele începute săptămâna trecută despre marile unități militare de la granița de est a NATO.

Pe granița de est a NATO sunt mari unități de nivel brigadă, așa cum este cea pe care o vom prezenta astăzi; este vorba despre flotila fluvială, iar colegul nostru Bogdan Dinu de la „Jurnal militar” Constanța a realizat un grupaj extraordinar, nici noi nu știam câteva lucruri pe care le veți auzi în interviul cu amiralul Rogozan, comandantul flotilei fluviale.

Bogdan Dinu: Flotila fluvială „Mihail Kogălniceanu” nu este doar cea mai veche mare unitate a Marinei Române, în octombrie anul acesta împlinește 160 de ani, ci și cea mai puternică din Europa.

Mai mult, ca dimensiune și putere, este a doua la nivel mondial după cea a Braziliei, dar aceasta din urmă trebuie să gestioneze uriașul fluviu Amazon, inclusiv logistic și nu doar militar. La noi, flotila fluvială are ca zonă de responsabilitate fluviul Dunărea, inclusiv sau mai ales gurile Dunării.

În fiecare an, navele militare fluviale ajung până la Turnu Severin sau Orșova. În prezent, cele trei divizioane de nave sunt dislocate în porturile militare Brăila și Tulcea, mai aproape de provocările din est, am putea spune, iar Regimentul 307 Infanterie Marină „Heracleea” în Garnizoana Babadag.

Contraamiralul de flotilă Cornel Rogozan, comandantul flotilei fluviale: Flotila fluvială are o zonă de responsabilitate specifică, cu o destul de mare întindere, zona specifică: zona Dunării, zona Deltei, zona lagunară, care presupune ducerea unor acțiuni de cumva alt tip decât cele specifice. De asemenea, forțele noastre acționează totdeauna întrunit și în special în sprijinul Forțelor Terestre care acționează pe malul fluviului.

Bogdan Dinu: În urmă cu câțiva ani, generalul american Ben Hodges descoperea cu uimire și încântare navele și capabilitățile flotilei fluviale la un exercițiu multinațional desfășurat în România, care a inclus și o secvență la fluviul Dunărea. Aprecierea domniei sale ne onorează, dar și aici lucrurile au o tradiție.

Acum 100 de ani, cu șapte monitoare fluviale, România era cea mai mare forță de pe Dunăre din Europa. Și azi, lucrurile stau la fel! Pumnul de foc al flotilei este Divizionul 67 Nave purtătoare de artilerie, comandor Virgil Alexandru Dragalina, ale cărui trei monitoare și cinci vedete blindate totalizează mai multe sute de guri de foc.

Comandor Virgil Alexandru Dragalina: Avem trei divizioane de nave: un divizion specific luptei de artilerie – Divizionul 67 Nave purtătoare de artilerie, cu nave puternic dotate cu artilerie navală; vorbim de aruncătoare de 122, tunuri de 100, vorbim de tunuri de 30 de mm, mitraliere de 14,5.

Pe un monitor avem 96 de guri de foc, de exemplu; pe o vedetă blindată, undeva la 90 de guri de foc. Un al doilea divizion îl avem specific pentru patrulare și pentru lupta contra minelor pe fluviu, acțiuni de minare, deminare a fluviului, și un divizion de nave de sprijin logistic, cel care ne asigură în raioanele acțiunilor de luptă cu remorcaj, cu transport, cu reparații și toate celelalte.

Bogdan Dinu: Războiul modern nu se mai bazează doar pe numărul tunurilor de la bord. Foarte important este faptul că în ultimii ani s-a reușit prin câteva programe de succes – și proiectul urmează să se finalizeze în perioada următoare – modernizarea și repararea tuturor navelor de luptă ale flotilei, care, în ciuda vechimii, au devenit altceva, fie că vorbim de sisteme de propulsie, echipamente sau senzori.

Se află, de asemenea, în studiu și un proiect de modernizare a armamentului de la bord, iar schimbarea situației de securitate din Marea Neagră din ultimii ani a condus și la desfășurarea unor exerciții comune pe Dunăre cu forțele navale ale Ucrainei, cum este „Riverine”, exercițiul comun român-ucrainean care se desfășoară o dată pe an.

Comandor Virgil Alexandru Dragalina: În primul rând m-aș referi la modernizarea celor trei nave tip monitor; deja o navă am scos-o anul trecut din șantier cu reparații capitale.

Am avut un program pe care l-am încheiat, de remotorizare a navelor tip vedetă blindată, program încheiat acum doi ani de zile, un program reușit, iar anul asta îmi doresc tare mult și cred că o să reușim să introducem și navele tip vedetă fluvială; prima navă o să o introducem anul acesta în reparații capitale.

Flotila fluvială este la datorie, militarii sunt prezenți pe nave și în toată zona de responsabilitate, fluviul Dunărea, în zona lagunară Deltă, și suntem în măsură să ne facem datoria aici, oricând și oriunde.