O sculptură a lui Auguste Rodin vândută cu peste un milion de euro
Publicat de Andrei Cretoiu, 25 iunie 2015, 10:00
O sculptură a celebrului maestru francez Auguste Rodin, care a fost prima dată turnată în bronz anul trecut, a fost vândută la licitație în Londra, pentru suma de peste un milion de euro. Sculptura „Aphrodite”, a cărei matriţă a fost considerată pierdută, a fost creată de Rodin în anul 1913 pentru piesa cu același nume care este expusă la Paris. Sculptura realizată din ipsos, cu o înălţime de 2,15 metri şi care o reprezintă pe zeiţa dragostei goală cu mâinile ridicate elegant deasupra capului a fost vândută marți seara, la o licitație din Londra pentru suma de 1.020.000 de euro. Sculptura fost vândută în timpul licitaţiei de artă impresionistă și artă modernă, la care au fost prezentate şi lucrări realizate de Pablo Picasso, René Magritte, Paul Cézanne și Marc Chagall.