La Arad a început curățenia de toamnă
Publicat de adinaiftime, 8 octombrie 2017, 12:40
La Arad a demarat curăţenia de toamnă, acțiune ce se va încheia pe 30 octombrie. În această perioadă se va lucra la întreţinerea spaţiilor verzi, colectarea şi transportul deşeurilor vegetale, toaletări de arbori şi arbuşti și repararea mobilierului urban.
Lucrările se fac de luni până vineri între orele 9:00-17:00, iar sâmbăta între orele 9:00-13:00. Campania a început în cartierul Alfa și va continua în cartierul Micălaca, zona 300, iar apoi va ajunge în toate catierele din municipiu.
Primăria invită asociaţiile de proprietari, persoanele fizice cât şi cele juridice, să se implice alături de echipele edilitare în activităţile Curăţeniei de Toamnă în zonele de reşedinţă.