Reguli noi pentru examenul de Bacalaureat
Publicat de adinaiftime, 30 august 2017, 09:00
Cu două săptămâni înainte de primul clopoţel, oficialii din Educaţie se pierd încă în discuţii despre neajunsurile din sistem. Ştiu însă un lucru cert: la început de an de şcolar nu vor fi manuale pentru a clasa a cincea pe bănci. BAC-ul însă se va da, dar după reguli noi.
După trei ore de discuţii cu reprezentanţii părinţilor şi ai elevilor, oficialii din Ministerul Educaţiei au stabilit că Bacalaureatul se va da în două etape: probele orale în primăvară, iar probele scrise în vară.
Rezultatele de la probele orale nu influenţează media de la examen, pentru că la aceste probe elevii nu primesc note. O altă noutate ar fi corectarea lucrărilor de examen care se va face online. La examen fiecare candidat va primi un cod de bare, lucrarea va fi scanată şi corectată online iar sistemul va fi asigurat de STS. Până acum lucrările erau sigilate şi corectate în alte judeţe.
În privinţa manualelor pentru clasa a V-a nici anul acesta nu vor ajunge la timp pe băncile elevilor. Însă ministrul Educaţiei a pregătit o soluţie de rezervă: ghidul îndrumător, după care profesorii vor preda în primele 8 săptămâni. sunt peste 170 de mii de exemplare pentru care a fost nevoie de un efort financiar de peste 150 de mii de euro, informează TVR.