Ascultă Radio România Regional Live

Retim

A fost semnat contractul de colectare a deşeurilor în zona Timişoarei. Noile tarife

Publicat de adinaiftime, 9 decembrie 2017, 11:30

Contractul de colectare a gunoiului pentru zona 1 a județului Timiș, care cuprinde Timișoara și 31 de comune, a fost semnat. Contractul a fost semnat de reprezentanţii Asociației pentru Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri Timiș și cei ai Retim, câștigătorul licitației.

Vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, Traian Stancu a declarat că tarifele vor fi mai mici decât până acum și le-a cerut primarilor să ajute Retimul la încheierea noilor contracte.

La rândul său, directorul general al Retim, Gheorghe Para, a declarat că semnarea contractului pentru zona 1 de colectare a deșeurilor din Timiș este un pas foarte important în ceea ce înseamnă colectarea deșeurilor din județ. Gheorghe Para a declarat că Retim se va concentra pe a-i determina pe cetățeni să colecteze selectiv.

“Ne întâlnim cu persoane cu mentalităţi diferite, iar noi, care gestionăm acest serviciu împreună cu dumneavoastră, suntem obligaţi să umblăm la conştientizarea populaţiei ca toată lumea să înţeleagă că acest serviciu este în interesul tuturor, pentru un mediu mai curat şi pentru o viaţă mai bună, şi că cei care fac acest serviciu în totalitatea lor – Retim, în zonele în care suntem noi, şi ceilalţi care vor veni în aceste operaţiuni – trebuie să sprijinim şi să îndrumăm populaţia să ştie ce să facă”, a spus directorul Retim.

Tariful de colectare si transport a gunoiului pentru mediul rural este de 2,64 lei/persoană/lună, iar în mediul urban 7,73 lei/persoană/lună. Pentru firme, tariful este de 282,57 lei/tonă. La aceste prețuri se adaugă TVA.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Timişorenii uniti, în urma furtunii!

Timişorenii uniti, în urma furtunii!

Publicat de adinaiftime, 19 septembrie 2017, 17:35

În urma furtunii devastatoare din 17 septembrie, Timişoara a căpătat o altă înfăţişare, desprinsă parcă dint-un film apocaliptic!

În continuare, în teren intervin echipele ISU, Serviciile Voluntare de Situaţii de Urgenţă, dar şi angajaţii de la Primării, Retim, Enel, Eon, Drumuri, Poliţia, Jandarmeria şi Poliţia Locală. Zonele afectate sunt foarte multe, iar forţele echipelor specializate nu sunt suficiente pentru dezastrul creat de puterea naturii. De aceea, cetăţenii responsabili sunt invitaţi să participe la o acţiune de curăţare a crengilor şi altor resturi şi obiecte care umbresc imaginea oraşului Timisoara!

Iniţiativa îi aparţine tinerei Marisha Zaporojan, care a creat şi un eveniment pe Facebook, intitulat Timişoara din nou frumoasă. Acţiunea se va desfăşura pe toată suprafaţa Timişoarei începând cu ora 17. Cei care doresc să se implice, vor curăţa în preajma locuinţei lor, în zonele vecine, parcuri sau alte zone afectate, la alegere.

Deşeurile sunt colectate mult mai uşor dacă sunt adunate în grămezi, amplasate cât mai aproape de marginea carosabilului, ne spune Livian Hotico, purtătorul de cuvânt al RETIM.

Recomandarea noastră este să vă echipaţi cu o pereche de mănuşi de gradinărit îmbrăcăminte lejeră şi multă voie buna! Îi rugăm pe cei implicaţi să facă poze înainte şi după, să le posteze în evenimenţ pe reţelele de socializare, pentru a se putea observa „lumina” care poate fi creată de un spirit civic dezvoltat. Astfel, îi vom inspira la acţiune şi pe cei din jur, a precizat Marisha Zaporojan.

Daiana Roşca

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Societățile Consiliului Local Lugoj nu se desființează

Publicat de adinaiftime, 14 august 2017, 16:55

Societățile Consiliului Local Lugoj, Meridian 22 și Salprest, nu se vor desființa nici după 1 mai 2018, când expiră actualele contracte de operare în domeniile adunării deșeurilor și gestionării rețelelor de apă-canal în municipiul de pe Timiș.

Ambele societăți își vor continua activitățile specifice, cu câteva excepții însă. Salprestul nu va mai aduna deșeurile de la populație și agenți economici, locul operatorului local fiind luat de timișorenii de la Retim, dar în schimb societatea lugojeană va prelua de la Meridian 22 transportul public de călători pe raza orașului și a celor două localități aparținătoare: Tapia și Măguri.

Operatorul de salubritate se va mai ocupa de curățenia pe domeniul public, de gestionarea adăpostului de câini comunitari și de deszăpezirea drumurilor din municipiu.

În ceea ce privește societatea Meridian 22, aceasta va avea dreptul în continuare să presteze doar servicii de apă-canal, potrivit unei adrese de la „Autoritatea națională de reglementare pentru servicii comunitare de utilități publice”, transmisă primăriei Lugoj în data de 7 august. Potrivit acesteia, societatea lugojeană are dreptul să presteze exclusiv servicii publice de alimentare cu apă și canal fără alte activități economice sau servicii comunitare.

Meridianul se va ocupa de alimentarea cu apă, rețeaua de canalizare, uzinele de apă, stația de epurare, gurile de canal, branșamentele și va interveni la avarii.

Cele două societăți vor rămâne în subordinea Consiliului Local, care va deține acționariatul de 100%, iar personalul existent nu va fi disponibilizat.