Loc de popas în munţii Vrancei: Valea Narujei

Publicat de Dan Boanţă, 22 martie 2019, 05:35

Rezervaţia Naturală Cheile Nărujei, în Munţii Vrancei este una dintre cele mai pitoreşti atracţii turistice. Zona de o frumuseţe rară, este foarte puţin cunoscută, iar Munţii Vrancei rămân, pe nedrept, neexploraţi.

Aici se găsesc mai multe rezervaţii naturale printre care Lacul Negru, Cheile Narujei, Cascada Mişina şi Pădurea Verdele. Regiunea Vrancei este un tărâm ce merită să îi aflaţi cele mai ascunse locuri, adăpostite de Subcarpaţii de Curbură şi Munţii Vrancei.

Lacul Negru – ”lacul cu plămâna”

Unul dintre cele mai frumoase lacuri din Vrancea rămâne înca un mister pentru turişti sau oameni de ştiinţă. Apa acoperită cu turbărie, plaur, trunchi de copaci rupţi ocupă o suprafaţă de aproximativ 1 hectar, iar adâncimea maxima a Lacului Negru este de 7,5 metri.

Prezenţa Droserei Rotundifolia – o plantă carnivoră rar întânlită în lume; a plantei numite Menyanhtes trifoliata – plămâna, tritonului de munte, salamandrei, carnivorelor mari, fac ca acest loc să fie declarat rezervaţie naturală. Tot aici întâlniţi şi continuarea Cheilor Narujei, care oferă aceeaşi imagine spectaculoasă.

Cheile Narujei

În înalturile Zboinei Frumoasa (vf. Al Muntilor Vrancei) turiştii au ocazia să vadă un colţ de rai, Cheile Narujei şi căldările sale în care apele învolburate se revarsă.

Drumul ca să ajungi aici începe în Focsani, ca apoi să urmeze Depresiunea Vrancei, prin munţi, trecând prin localităţile Naruja, Nistoresti şi Vetreşti-Herăstrău. Un drum forestier, accesibil şi Brădet sau Podu Schipului vă aduc aproape de chei. Călătoria este presărată cu locuri incredibile, Valea Neagră, Vârful Zimnicea sau malurile Narujei. Aici valea se îngustează, iar Botul Misunei este locul pădurarilor. O banda alba vă duce către culmea Misunei spre Zboina cea Frumoasa.

Zona este de o frumuseţe rară, straturile de gresie sunt mai vizibile, iar apa îşi face loc printre stânci cu repeziciune. Râul Naruja desenează spectaculos în stânci cascade voluptoase – Caldarile Narujei, care îşi revarsă apele turcoaz peste patul de rocă. Rămâneţi 5 minute în deplină linişte, inspiraţi verdele crud al padurii şi inhalaţi porţia de oxigen necesară pentru continuarea drumului spe Cascada Boului, Culmea Zboinei, Caldarile Zăbalei şi Vârful Lacauţi în Carpaţii de Curbura.

Cascada Mişina

În comuna Valea Sării, călătorii au ocazia să decsopere un alt loc de popas, Cascada Mişina. După cum bine ştiţi, Vrancea, este adesea ”mişcată” de procesele tectonice, iar cascadele din regiune sunt un efect al acestora. Neapărat de vazut această cădere de apă de la 12 metri înălţime într-un cadru natural fascinant.

Priviţi cu atenţie împrejurimile, Culmea Mişinei e strasnic strajer, Culmea Făgetu Rotund, Culmea Lacului Roşu înconjoară cascada şi conferă reliefului un caracter fragmentat. Datorita prezentei celor 122 de specii de plante identificate, a populaţiilor de carnivore, a habitatelor forestiere, Cascada Mişina este sit Natura 2000.

Pădurea Verdele

În partea inferioară a Cheilor Narujei, turistul poate face o plimbare prin Pădurea Verdele. Brazii, fagii şi molizii de aici numără câteva exemplare cu vârste venerabile de 150 de ani. Terenul este unul destul de fragmentat, de la 700 de metri ajungeţi intr-o clipită la 1395 în îngustele Chei ale Narujei.

Aici există circa 200 de specii de plante, urşi, lupi, linx, ceea ce face ca Pădurea Verdele să fie numită ”Zona de protectie insulara cu rol de coridor ecologic (de tip stepping stone) şi se suprapune parţial peste Zona de securitate pentru carnivore mari Vrancea Sud”.

Destinaţia zilei: Arboretumul Simeria

Publicat de Stefania Grigore, 8 octombrie 2014, 20:00

Arboretumul Simeria
Este în Simeria, Judeţul Hunedoara
Unitate geografică: Lunca Mureşului,
Altitudine: 200 metri
Deschis turiştilor cu taxa de vizitare.
Fără condiţii de campare

Dacă sunteţi în trecere prin zona Simeria-Deva, vă place natura şi aveţi puţin timp liber, atunci trebuie să vizitaţi Parcul Dendrologic (Arboretum-ul) din Simeria.

Dacă veniţi dinspre Deva, cand intraţi în Simeria, la prima intersecţie (semafor intermitent) faceţi stânga şi apoi mergeţi drept în faţă, la aprox 1 km este acest parc dendrologic. Denumirea oficială este Arboretum, dar toată lumea în zonă îl ştie de parc dendrologic, aşa ca voi folosi această denumire şi eu.

Chiar la intrare vă intampină cladirea Staţiunii de cercetări silvice din Simeria – o clădire dărăpănată. La începuturi, această clădire a fost cândva „castelul” Gyulai apoi mai târziu “castelul” Bela Fay.

Parcul dendrologic este imens, are aproape 70 de hectare, se întande practic de la şosea şi până la raul Mureş. Dezvoltarea acestui parc a început încă de prin 1700, în jurul “castelului” de la intrare.

Denumirea de „castel” este putin improprie, poate că cea de „conac” ar fi mai potrivită.

Această prezentare necesită JavaScript.

Rezervaţia naturală (înfiintată în anul 1995) a fost declarată arie protejată prin Legea Nr.5 din 6 martie 2000 şi se întinde pe o suprafaţă de 70 hectare.

Actuala rezervaţie a fost la origine un parc care împrejmuia în 1700 Castelului Gyulay (mai târziu numit Castelul Ocskay).

Rezervaţia naturală (numită colocvial şi Parcul dendrologic Simeria) cuprinde cea mai veche şi valoroasă colecţie de plante exotice şi autohtone din România, cu peste 2000 de taxoni, într-un ansamblu peisagistic deosebit. Rezervaţia se întinde pe o suprafaţă de 70 ha, clasându-se astfel pe locul 3 în Europa şi pe locul 11 în lume, conform Encyclopedia Britannica.

Această prezentare necesită JavaScript.

Cel mai vechi document de atestare aminteşte de o primă alee plantată cu castani datată în anul 1763.

Parcul, în istoria sa, a fost domeniul mai multor familii nobiliare renumite din Transilvania şi a fost transmis pe linie feminină de la familia Gyulay, la familile Kun, Fay (unul dintre cei mai mari specialişti în biologie, care a adus în parc numeroase specii de arbori exotici, peste 250) şi familia contelui Ocskay, de la care statul comunist l-a confiscat şi trecut sub egida Academiei Române.

Colecţia consta, la începutul anului 1949, în peste 250 de specii de arbori. Stilul de amenajare şi construcţie al parcului urmează linia englezească cu tenta romantică.

Destinaţia zilei: Rezervaţia naturală Dumbrava – Bălteni. O dumbravă minunată!

Publicat de Stefania Grigore, 30 septembrie 2014, 20:00

Pădurile reprezintă o veritabilă bijuterie a planetei noastre. Se întind, intempestiv, ca o broderie verde, de-a lungul trupului firav al naturii, din al cărui plămân pulsează echilibrul ecologic.

Văzută prin retina unui ochi de baltă, bolta pădurii impresionează prin varietatea plantelor care răsar alintate, prin păsările care-şi construiesc cuiburi pe crengile îndelung încercate ale arborilor bătrâni, prin verdele care şi-ar putea face loc, oricând, pe paleta unui pictor priceput.

De altfel, misterele pădurii au impresionat o sumedenie de artişti care, prin arta lor, şi-au exprimat sentimentele faţă de această perlă a naturii vii.

Nu exagerăm deloc dacă afirmăm că localitatea vasluiană Bălteni dispune de o veritabilă comoară sub umbrela Rezervaţiei Dumbrava – un loc în care Mihail Sadoveanu şi-ar fi putut presăra, cu uşurinţă, personajele din „Dumbrava Minunată” şi unde, într-o scorbură de copac, într-un vis dator vândut naturii, s-ar reactualiza o lume feerică, plină de vietăţi şi personaje de basm.

Recunoscută ca atare, rezervaţia vasluiană a fost declarată oficial cu ceva mai mult de 10 ani în urmă, deşi ea străluceşte sub cerul impasibil de ceva mai mult de… 10 mii de ani.

Este vorba despre un dar excepţional al naturii pe care oamenii ajung să îl respecte poate prea târziu. Râul Bârlad, îndrăgostit de această frumuseţe în rochie verde, nu conteneşte să o cuprindă.

Şi poate că doar râul i-a rămas singurul iubit fidel. Căci terenul pe care se află pădurea, deşi iniţial se întindea pe aproximativ 300 de hectare, în prezent, din cauza defrişărilor din zonă, doar 19 hectare mai rămân desprinse din acea carte de poveste, ai cărei pagini se îngălbenesc şi se desprind pe nesimţite.

Rezervaţia, în schimb, îşi ocroteşte speciile rare de plante. Acest loc magnific acoperit cu pădure de stejar găzduieşte salba moale pitică, voiniceriu pitic, ghiocei bogaţi, laleaua galbenă sau stânjenelul.

Această prezentare necesită JavaScript.

Şi asta pentru că bagheta înfiptă în cupe mici, de un violet vineţiu, trezesc pământul mlăştinos dintr-un somn despre care se credea imposibil de urnit. De altfel, în jurul aceste plante circulă şi o legendă, care spune că laleaua pestriţă a apărut cu sute de ani în urma, în grădina Şahului Persiei. Atunci, nepoata grădinarului, pe nume Daria, a visat într-o noapte cum o tânără i-a cerut flori de la palat pentru mama ei bolnavă. Daria nu a stat pe gânduri şi i-a făcut un buchet cu toate minunăţiile din gradină şi, în schimb, i-a cerut o lalea pestriţă. La scurt timp după, în grădina palatului a apărut laleaua mult visată, care s-a înmulţit repede, fiind dată în dar oaspeţilor din ţările străine.

Această prezentare necesită JavaScript.

De frumuseţea rezervaţiei însă, te poţi bucura veşnic, aşa cum se bucură şi arborii şi arbuştii care o privesc, cu dojană, de deasupra, fie că vorbim de stejar, frasin, tei argintiu, carpen, stejar brumăriu, arţar tătăresc, dârmoz, salbă moale, sau măceş. Dincolo de importanţa ştiinţifică, rezervaţia de la Bălteni oferă un peisaj excepţional, de care sunt atraşi mulţi iubitori ai naturii.

Iar elevii din zonă, prin entuziasmul lor neţărmurit, au fericita ocazie, ca în fiecare an, prin tot soiul de iniţiative, să îşi îmbogăţească bagajul de cunoştinţe, graţie unei excelente călăuze a cărei profesie este tocmai explicarea vieţii vegetale şi animale.

Şi nu de puţine ori, mâinile acestor copii au fost cele care au redat viaţă pământului din Bălteni.

Această prezentare necesită JavaScript.

Realizator,
Mona Vîlceanu – Radio Iaşi.