UE avertizează România să nu abuzeze de GDPR împotriva presei
Publicat de Camelia Teodosiu, 13 noiembrie 2018, 11:08
Comisia Europeană a atras atenția României să nu abuzeze de noua reglementare UE privind protecția datelor, după ce autoritățile naționale de la București amenințaseră recent că vor impune o amendă de 20 de milioane de euro unei instituții de presă.
Principalul purtător de cuvânt al Comisiei, Margaritis Schinas, le-a declarat luni jurnaliștilor la Bruxelles că pentru presa activă în România trebuie stabilite derogări de la legea privind protecția intimității și datelor.
„Este de cea mai mare importanță ca autoritățile române să implementeze acea obligație în legislația națională, pentru a asigura excepții și derogări pentru protejarea surselor jurnaliștilor, în special, de puterile autorității pentru protecția datelor”, a declarat el.
Declarațiile survin în urma cererilor prin care autoritatea românească de protecție a datelor a încercat să-i forțeze pe jurnaliștii de la Rise Project, un portal de investigații premiat, să-și dezvăluie sursele dintr-o investigație vizând un politician de frunte acuzat de corupție.
Ancuța Gianina Opre, autoritatea românească de protecție a datelor (sic!), a formulat respectiva amenințare într-o scrisoare remisă săptămâna trecută – spunându-le reporterilor că au la dispoziție zece zile pentru a răspunde la aproape o duzină de întrebări.
Deși Ancuța Gianina Opre a fost numită în funcție de partidul politic care face obiectul investigației Rise Project, scrisoarea pretinde că ea a acționat în baza puterilor conferite ei de noua reglementare UE pentru protecția datelor (GDPR).
Însă articolul 85 al GDPR le acordă teoretic jurnaliștilor un amplu spațiu de manevră.
Pe de altă parte, formularea lui vagă nu specifică exact cum ar trebui statele UE să-l implementeze – lăsând deschisă o portiță legislativă pe care politicienii și alte persoane aflate la putere o pot exploata.
Biroul lui Opre nu a răspuns încă la întrebările adresate de EUobserver cu privire la cum aplică el articolul 85 și cum realizează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor.
În ceea ce-o privește, Comisia a declarat că în prezent analizează excepțiile și derogările prevăzute de România pentru jurnaliști pentru a vedea dacă se conformează reglementării.
Andrea Jelinek este președinte al Comitetului European pentru Protecția Datelor (EDPB), însărcinat cu supravegherea respectării reglementării și normelor UE privind protecția datelor.
Luna trecută ea ne-a declarat că faptul că politicienii se folosesc de protecția datelor pentru a-i împiedica pe jurnaliști să investigheze cum sunt cheltuiți banii publici este un pretext cusut cu ață albă.
„A afirma sau a te preface că este o chestiune ținând de protecția datelor și prin urmare că nu poți investiga, nu este decât o modalitate facilă de a ține întrebările la distanță de aceia care nu vor să răspundă”, a declarat ea, vorbind în calitate de persoană fizică.
Articol de Nikolaj Nielsen