Steliana Sima – hora satului, loc al bucuriei pentru o viaţă

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 2 februarie 2018, 14:02 / actualizat: 2 februarie 2018, 15:04

Steliana Sima este o cunoscută şi apreciată interpretă de muzică populară originară din Cilienii Romanaţilor ,care a reuşit, după o viaţă dedicată culturii tradiţionale, să reprezinte stilul oltenesc, uşor recognoscibil.
Inflexiunile vocii, forţa transmiterii emoţiilor interpretării, relaţia afectivă pe care o stabileşte cu publicul au impus-o ca o prezenţă dorită la marile sărbători ale comunităţii. Chipul frumos este imaginea unei bonomii răsfrânte în gesturi caritabile (este o mare iubitoare de păsări şi animale), iar prezenţa publică este o bucurie a privirii.

Despre sincretismul muzică – text- costum popular ne convinge Steliana Sima în ediţia dedicată ei a Galeriei interpreţilor de muzică populară la Radio România Regional.
Două amănunte semnificative de regăsit în această emisiune: părinţii Stelianei s-au cunoscut la hora satului, tatăl, un bun dansator, mama, iubitoare de cântec popular oltenesc, cu o voce frumoasă, pe care o va moşteni Steliana. Al doilea detaliu de dialog este pledoaria pentru cum trebuie să preiei tradiţia şi să o transmiţi mai departe, o adevărată lecţie, pe care Steliana Sima o expune cu patos pentru tinerii interpreţi doritori să devină nume reprezentative ale folclorului românesc.

O emisiune de Gabriela Rusu-Păsărin, realizator, Departamentul Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune

Constantin Enceanu – întoarcerea la obârșii, prezentul continuu

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 13 mai 2017, 22:25

Vă invit să ascultați Radio România Regional, emisiunea Galeria interpreților de muzică populară! Sunt Gabriela Rusu-Păsărin , realizatoarea acestui program, şi vă propun un popas la Vișina, jud. Olt pentru a descoperi împreună secretul cântecelor care fac bucuria sărbătorilor noastre.

Originar din Romanații Oltului, Constantin Enceanu este cel ce a adus în actualitate cântecele ce amintesc de satul de altădată marcat de sărbătorile de peste an. A rămas consecvent ideii că a fi pe placul publicului iubitor de folclor înseamnă a armoniza pasiunea pentru cântecele bătrânești și pentru melodiile care îl personalizează într-o galerie a interpreților de muzică populară. ”Stai cu mine omule, să-ți cânt” sau ”Hora de la Romanați” sunt doar două exemple care argumentează această putere de a convinge auditoriul că trecutul și prezentul pot coexista ca axe temporale într-un destin al interpretului, dacă acestea urmează firul decenței în interpretare, al prezenței în spațiul public ca imagine a unei familii frumoase . Viața interpretului este deopotrivă viața cântecelor sale și viața personală. Constantin Enceanu a știut să le îmbine armonios și astfel să repertoriul său să fie dorit a fi ascultat la marile sărbătorile familiale sau ale comunității. Vă oferim o emisiune – portret cu popasuri în amintire, cu descrierea unor obiceiuri aproape uitate (Fedeleșul), a pieselor de costum popular unice prin tehnica de confecționare (pieptarul de Vădastra) și cu cântece culese la Vădăstrița, toate într-o mărturisire de o jumătate de ceas la Galeria interpreților de muzică populară La Radio România Regional.

O emisiune de Gabriela Rusu-Păsărin, realizator în Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune

Mărţişorul – înțelesuri peste timp

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 27 februarie 2017, 07:00 / actualizat: 7 martie 2017, 10:09

Venirea primăverii, reînvierea naturii şi mai ales aflarea încă a unui motiv pentru a exterioriza sentimentul de dragoste sunt tot atâtea argumente pentru a consemna în calendarul afectiv şi în cel popular o sărbătoare cu multiple valenţe: Mărţişorul.

Semnificaţiile termenului sunt multiple. Este denumirea populară a lunii Martie, lună dedicată zeului Mars şi planetei Marte. Este accepţiunea cunoscută în Transilvania, Banat, Maramureş, centrul Munteniei, vestul Olteniei, sudul Dobrogei (Ion Ghinoiu). Versurile populare atestă această accepţiune:

Mărţişor ne dă noroaie

Şi frigul începe să-nmoaie.

Se-ncepe primăvara,

Dar tot nu e încă vara.

Musca de-abia zbârnăieşte,

Ea ca vara nu ciupeşte.

Purecile stă, nu mişcă.

Lesne-l prinzi dacă te pişcă.

Este început de primăvară, simbol al vitalităţii şi purităţii ce trebuie să caracterizeze pe toţi membrii comunităţii. Este talismanul oferit cu toată dragostea şi purtat cu dragoste, valoarea apotropaică păstrându-se până astăzi.

Este un obicei, o secvenţă a unui scenariu de înnoire a anului, marcând naşterea şi moartea simbolică a Dochiei, zeiţa maternă, lunară şi echinocţială. Data la care se înmânează Mărţişorul, talismanul cu valenţe apotropaice şi de înfrumuseţare este cunoscută ca fiind prima zi a lunii martie. La sfârşitul secolului al XIX-lea era primit de tineri în dimineaţa zilei de 1 Martie. Informaţiile culese de Adrian Fochi oferă formulări inedite: „când apare luna nouă în martie”, „nu numai la 1 Martie, ci şi într-alte zile, ca să fie copilul curat ca argintul”. Potrivit altor informaţii, acesta se punea la Marţolea, în prima zi din săptămâna albă.

Câteva din vechile practici derulate în ziua de 1 Martie s-au păstrat în Oltenia, dovadă a perenităţii actului magic reprodus în circumstanţe care îl reclamă. La Vârtop (judeţul Dolj), la 1 Martie localnicii se roagă la Dumnezeu să le rodească ţarinile, să le sporească turmele. Mărţişorul se şi pune „la capul locului”, cu funcţie apotropaică. În Romanaţi, la Reşca (Olt) în această zi se fac sfeştanii la casă şi se merge la biserică, iar mărţişorul, după ce este purtat, se pune la icoană. Apa neîncepută de la 1 Martie este eficientă în momentele mai dificile. O informaţie din Comani (jud. Olt) precizează că apa din această zi, luată la răsăritul zorilor nu se strică dacă-i păstrată. Şi dacă trebuie să mergi la judecată, bine-i să te stropeşti cu ea. Vei izbândi, dacă gândul este cel bun.

Mărţişorul – un talisman

Din ce este confecţionat mărţişorul?

Fiind legat de tradiţia Dochiei, mărţişorul era făcut din două fire colorate, răsucite, semnificând iarna şi vara, de care se lega o monedă de aur, argint sau din alt metal. Roşu şi alb reprezentau cromatica specifică. În consemnările lui Iordache Golescu de la începutul secolului al XIX-lea apare imaginea mărţişorului, o aţă alb-roşie pusă la gât sau la mână pentru îndepărtarea farmecelor. Simion Florea Marian se raliază opiniei din 1875 formulată de Nicolae Gane potrivit căreia, „mărţişorul nici nu se prea mai ştie ce este”. S-a avut în vedere practicarea obiceiului în nordul şi nord-vestul ţării. În aria sudică este deosebit de vivace şi în timp dobândeşte noi semnificaţii.

Împletirea celor două fire alb-roşu (în vechime alb-negru) reprezintă în concepţia populară şi „funia anului”, zilele celor două anotimpuri de bază, iarna şi vara.

În Muntenia, de şnur (cu sens de mărţişor) s-a legat o monedă de argint sau de aur, amplificându-se astfel redundant simbolistica mărţişorului.

Mărţişor primeau copiii, tinerii, nu a fost la început un privilegiu exclusiv al fetelor şi al nevestelor. Funcţia apotropaică era evidentă pentru toţi cei ce credeau în virtuţile mărţişorului: în Vâlcea, părinţii dădeau copiilor o monedă de argint cu fir alb-roşu, convinşi fiind de efectul de a-i „feri de ceaţa codrului”, ca să nu se pună pe faţa lor, spre a-i feri de diferite boli.

Mărţişorul se poartă şi din dorinţa de a avea noroc, sănătate, să fie „curaţi ca aurul, ca argintul” din moneda mărţişorului. Pentru a purifica metalul şi pentru a asigura eficienţa ritului, tot în zona Vâlcii, banul se dă prin vin şi prin brânză în credinţa să fie curat. Există şi teama femeilor însărcinate de a nu privi bănuţul până nu e purificat, „pentru a nu se păta”.

Funcţia apotropaică a mărţişorului este potenţată şi prin legarea de firul alb şi negru a unui fir de pelin şi a altuia de busuioc. Asocierea sugerează activarea forţelor malefice, precum şi modalităţile de contracarare a acestora.

Nu-i lipsită de interes funcţia de păstrare a frumuseţii fetelor. Mai ales că la Lăsatul Secului, la strigarea peste sat sunt de neuitat vorbele:

Fetele de la Vâlcele

Se laudă că-s frumuşele,

Dar frumosul nu-i la ele,

E-n cutia cu albele.

(Roşia de Amaradia, Gorj)

Şi nici „bombănitul însurăţelului”:

Am muiere lucrătoare,

Doarme ziua pe picioare

Ea-i mai mândră dintre toate

Când o văd se face noapte.

(Izvorul Rece , Gorj).

De ce este nevoie de un plus de frumuseţe la începutul primăverii?

Pentru că: „De n-ar fi ochi şi sprâncene/ N-ar mai fi păcate grele”. Şi: „Cine nu iubeşte/ Mă mir la popă ce povesteşte”.

Mărţişorul apare şi în ipostaza de apărător al dragostei. În judeţul Olt poate fi reperat un recitativ:

Eu poteca am călcat,

Eu roua am strecurat,

Eu dragoste am adunat.

Acestea sunt cuvintele magice rostite în dimineaţa de 1 Martie şi astfel norocul, călător în lume, ţi se opreşte în casă.

Text și lectură: Gabriela Rusu-Păsărin

Gheorghița Nicolae – candoarea rostirii muzicale

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 25 decembrie 2016, 08:43 / actualizat: 25 decembrie 2016, 9:44

Interpretă de muzică populară, animator cultural în spațiul Olteniei, producător al emisiunii ”Tezaur folcloric” într-o colaborare memorabilă cu Marioara Murărescu, nume-reper pentru Televiziunea Română, Gheorghița Nicolae este astăzi realizatoarea și prezentatoarea celebrei emisiuni și, în egală măsură, interpreta care promovează folclorul autentic din Romanați. Voce caldă, cu inflexiuni recognoscibile și ușor de identificat, o prezență empatică și un mod de adresabilitate, care strecoară cu măsură liniștea în sufletul nostru, Gheorghița Nicolae a rămas un nume de referință în folclorul muzical românesc. Mărturisirile Gheorghiței ne vor aduce aminte că există povești nespuse ale fiecăruia. Pentru a intra în atmosfera folclorică a Romanaților să ascultăm:

Hora ca la Romananți – din Fonoteca Societății Române de Radiodifuziune

Interviu cu Gheorghița Nicolae ilustrat cu:

Am plecat, maică, în lume– din Fonoteca Societății Române de Radiodifuziune

Când eram la maica mea – din Fonoteca Societății Române de Radiodifuziune

Gheorghița Nicolae – o voce, o personalitate culturală, un OM în cel mai înalt sens al termenului. În final, două melodii care amintesc de sărbătorile în familie:

• Drigui zăpada toată– din Fonoteca Societății Române de Radiodifuziune
• Zăibărel de Romanați – din Fonoteca Societății Române de Radiodifuziune 

Text și lectură: Gabriela Rusu-Păsărin