Compania de Drumuri a încasat, în primele 11 luni ale anului, aproximativ 270 de milioane de euro din roviniete şi a aplicat 570 000 de amenzi pentru şoferii prinşi fără taxe de drum valabile.
Pe reţeaua de autostrăzi şi drumuri naţionale sunt aproximativ 80 de camere fixe pentru verificarea rovinietei, iar amenda minimă pentru lipsa rovinietei este de 250 de lei.
Traficul este moderat acum, pe reţeaua de autostrăzi şi drumuri naţionale, dar în orele următoare, circulaţia se va intensifica pe DN1 Valea Prahovei.
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunţat că, urmare a unor activităţi de mentenanţă/ upgrade la sistemle informatice ale Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, în perioada 18 noiembrie, ora 14.00 – 19 noiembrie, ora ora 22.00, există posibilitatea ca emiterea rovinietelor şi a peajelor, prin intermediul serviciului de mesagerie scurtă (SMS), să fie întreruptă.
În aceste condiţii, pentru a evita aplicarea unor sancţiuni contravenţionale, în situaţia în care nu se reuşeşte achitarea rovinietei/peajului prin SMS, utilizatorii au obligaţia de a achita tarifele la punctele de lucru ale distribuitorilor. Informaţii cu privire la punctele de lucru ale distribuitorilor autorizaţi, se regăsesc pe pagina de internet a CNAIR SA – www.cnadnr.ro, la secţiunea Produse/ Servicii.
Poliția Română a semnat un protocol cu reprezentanţii Companiei Naționale pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere prin care pregătesc o nouă lovitură pentru șoferi.
Poliția Română va identifica vitezomanii cu ajutorul camerelor pentru roviniete. Acestea vor avea și rolul de radare fixe, sistemul funcționând pe baza unor senzori din asfalt.
Potrivit știrileprotv, radarul începe să funcționeze în momentul în care roțile din față ale mașinii ajung la senzorul din asfalt. Se pare că sistemul calculează în cât timp veţi parcurge 2,5 metri. Adică distanţa până la următorul senzor. Dacă aţi depăşit limita maximă de viteză, 130 de kilometri pe oră, veţi primi amendă acasă, în plic.
Primele camere de roviniete de acest fel vor fi pe autostrada spre mare. Acestea vor fi prezente pe toate drumurile importante din România, iar dacă se vor introduce și pe drumurile naționale, numărul amenzile vor crește simțitor.
“O să avem cel puţin patru camere într-un proiect pilot pe autostrada A2. Au fost identificate o serie de deficienţe se lucrează la corectarea lor şi ne dorim chiar dacă nu se va modifică legislaţia să începem să aplicăm sancţiuni”, spune Florentin Brăcea, șeful Direcției Rutiere.
Aceștia au întâmpinat și o mică problemă. Încă nu au găsit soluția prin care imaginile de pe camerele de la CNAIR vor ajunge la Poliția Română.
După vijelia de luni, fermierii olteni din comuna Pleşoiu, satul Doba, îşi numără pagubele.
Primarul din Pleşoiu, Valeriu Măndescu, a declarat că stratul de gheaţă care a acoperit pământul a avut cinci centimetri grosime, iar culturile din zona lovită de grindină au avut de suferit. De furia naturii nu au scăpat nici fermierii din Slătioara şi Strejeşti. La Slătioara, în doar câteva zeci de minute, grădinile oamenilor au fost acoperite de bucăţi de gheaţă. Primarul comunei Slătioara, Savu Ungureanu, a precizat că stratul de grindină a fost atât de gros încât se puteau face bulgări.
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.