Săptămâna Mare – perioadă de post și rugăciune
Publicat de Mihaela Costache, 12 aprilie 2017, 11:00 / actualizat: 13 aprilie 2017, 8:57
Săptămâna Patimilor este perioada în care creștinii trebuie să se roage cât mai mult și să țină post. În aceste zile, la biserică se desfășoară mai multe slujbe, iar oamenii sunt îndemnați să participe la cât mai multe dintre ele.
Creștinii au intrat în Săptămâna Mare, perioadă în care este indicat să mărească perioadele de rugăciune și să meargă la biserică pentru spovedanie și împărtășanie. În această săptămână este foarte important să se pună accent pe faptele bune și să se postească, indiferent dacă s-a ținut tot postul sau nu.
Cred că cel mai bine ar fi să postească măcar în această săptămână, să își adune forțele spirituale și biologice, ar trebui să frecventeze mai des biserica având în vedere că în fiecare seară se face Denia, respectiv Utrenia prin care se comemorează un anumit eveniment din viața Mântuitorului, ar trebui să se îndrepte către sfânta Biserica pentru spovedanie și împărtășanie, ar fi bine ca în această perioadă să se înmulțească mai mult rugăciunea particulară. În această săptămană ar fi bine să facem fapte de milostenie având în vedere faptul că este o perioadă de post și de rugăciune. (Preotul Aurel Pavel)
Oamenii spun că pun mai mult accent pe pregătirile pentru Învierea Domnului și că merg și la biserică atunci când au puțin timp.
Facem cumpărături, pregătim mielul și ținem familia aproape.
Joi mergem la biserică la cele 12 Evanghelii și vopsim ouăle, vineri mergem la prohodul unde se înconjoară biserica și sâmbătă facem pregătirile.
Mergem la biserică și vom sta cu familia.
Catolicii și ortodocșii sărbătoresc anul acesta împreună Învierea Domnului, pe 16 aprilie.
Cristina Bălău – Radio Cluj