Carmen Dan: Trebuie să avem o legislaţie care să susţină autoritatea poliţistului
Publicat de adinaiftime, 24 iulie 2017, 09:00
Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat duminică la Suceava că este nevoie de o legislaţie foarte clară care să susţină autoritatea poliţiştilor şi de mijloace de intervenţie cu care aceştia să poată interveni atunci când aplică legea.
”Trebuie să aducem oameni bine pregătiţi în Poliţie, trebuie ca astfel de situaţii să nu se mai întâmple, trebuie să avem mijloace de intervenţie cu care poliţiştii să poată interveni atunci când aplică legea, trebuie să avem o legislaţie foarte bine conturată care să susţină autoritatea poliţistului. În sensul acesta vom acţiona în perioada următoare”, a spus Carmen Dan, care a fost prezentă la înmormântarea poliţistului Sorin Vezeteu, ucis în timpul misiunii în Gara Suceava.
Ministrul a arătat că luni, la ora 10,30, a convocat sindicatele reprezentative, ocazie cu care se va lua în discuţie şi statutul poliţistului.
”Îmi doresc să vină toţi cei care simt nevoia unei discuţii deschise cu ministrul şi cu echipa de conducere de la Ministerul de Interne. Pentru că s-a tot vorbit de statutul poliţistului în ultima vreme şi pentru că eu însămi am constatat că s-a vorbit, dar nu s-a făcut mai nimic, vreau să invit pe toţi cei care sunt în stradă în fiecare zi şi se confruntă cu aceste probleme serioase, cei care sunt expuşi riscului, să-şi aducă contribuţia. Este o invitaţie publică pe care o lansez poliţiştilor din zona rurală, de la Rutieră, de proximitate, de la Transporturi. Sunt cei care lucrează în domenii extrem de sensibile şi sunt cei care într-adevăr nu au nici susţinerea autorităţii şi nici mijloacele necesare ca să-şi desfăşoare activitatea în bune condiţii şi să se simtă protejaţi”, a arătat ministrul, adăugând că doreşte ca ”statutul poliţistului să nu plece de la minister, ci să ajungă la minister”.
Totodată, Carmen Dan a subliniat că trebuie acoperit necesarul deficitului de resursă umană.
”Indiferent cât de greu ne este, trebuie să admitem că în prezent poliţiştii sunt singuri în multe situaţii, în patrulă, pentru că nu există personal (…) Lucrul ăsta nu se poate schimba mâine, dar cum până acum am reuşit, în câteva luni, să aducem o parte din oameni în sistem, doresc ca şi de acum să avem o abordare pe termen, ce putem face imediat şi ce putem face în timp pentru a acoperi acest foarte mare deficit”, a spus Carmen Dan.
Potrivit acesteia, o altă preocupare a ministerului o reprezintă dotarea cu echipament de intervenţie.
”Gândim într-o perioadă imediată să găsim soluţii pentru ca poliţiştii să fie dotaţi cu minimul din ce putem să dotăm acum. Mă refer la veste antiînjunghiere, mă refer la o parte din maşinile cu care ei trebuie să se deplaseze la intervenţii”, a spus Dan.
În opinia ministrului, susţinerea legislativă a acestei categorii este foarte importantă şi de aceea, împreună cu ministerele de Finanţe şi Justiţie, va căuta soluţii pentru a aduce îmbunătăţiri.
”Indiferent cât de mult ne dorim să avem oameni în sistem şi să aibă tot ce trebuie pentru a putea interveni, este necesar să fie susţinuţi şi de legislaţie. Discutăm de aşezarea ultrajului aşa cum este normal, de infracţiunea de tulburare a liniştii publice, de uzul de armă. Sunt multe aspecte care trebuie, cu sprijinul şi a altor ministere, pentru că nu ne putem doar propune, trebuie să şi realizăm şi aici rolul important îl au colegii de la Finanţe şi de Justiţie”, a spus Dan.(Agerpres/FOTO arhiva romania libera)