Misiuni internaționale
Publicat de Gabriel Stan, 12 septembrie 2022, 17:01 / actualizat: 30 ianuarie 2023, 17:02
Teodora Mazere (realizator rubrică): 35 de militari din cadrul Brigăzii 9 Mecanizată „Mărăşeşti” au participat timp de două săptămâni, alături de 2400 de militari din 20 de țări, la exercițiul Noble Partner 2022 din Georgia.
Această acțiune internațională a vizat creșterea nivelului de pregătire și interoperabilitate între Georgia, Statele Unite ale Americii, partenerii regionali și țările aliate, în vedere asigurării stabilității și a unui mediu sigur în regiunea Mării Negre. Despre scenariul fictiv al exercițiului vorbește căpitanul Andrei Cristea, ofițer în cadrul detașamentului românesc.
Andrei Cristea: În cadrul scenariului există o parte de întârziere a inamicului, care se ocupă de luptele de tip mediu urban, acțiunile CIMIC, acţiunile PSYOPS, în legătură cu propaganda și combaterea acesteia, coordonarea IDP-urilor, adică refugiaților, dintr-o zonă în alta, pentru ca partea militară să se poată executa fără pierderi de vieți omenești ale civililor.
Teodora Mazere (realizator rubrică): Rămânem pe continentul european şi mergem spre zona centrală, mai precis, în Germania, acolo unde cei 4400 de militari participanți la exercițiul Saber Junction 22 au intrat în cea de-a doua săptămână de antrenament.
Găzduit de Centrul de instruire al Armatei Americane de la Hohenfels, exercițiul internațional urmărește creșterea nivelului de pregătire a fiecărei structuri participante, dar și cooperarea tehnică și acțională, în context aliat, România fiind reprezentată de către un detașament de militari bistrițeni. Locotenent-colonelul Ionuț Ilisei, comandantul Batonului 812 Infanterie din Bistrița:
Ionuț Iliesei: Militarii români au finalizat pregătirile și au început etapa de execuție, alături de militarii Alianței. În perioada următoare, vor trece prin situații tactice cu grad variat de dificultate, create de organizatori, care au drept scop verificarea nivelului de pregătire, a modului în care se iau și se implementează deciziile afluxului informațional, precum și alte aspecte tactice.
Teodora Mazere (realizator rubrică): La o depărtare de 1200 de kilometri în nord-est față de Hohenfels, militarii celui de-al 11-lea contingent românesc, dislocat în Polonia, au primit vizita ministrului apărării naționale, Vasile Dîncu.
Punctul central din programul vizitei l-a constituit comemorarea eroilor români și a cuprins ceremonia militară și religioasă organizată în cimitirul prizonierilor de război din localitatea Łambinowice, acolo unde sunt înhumați peste 2600 de militari decedați în Primul Război Mondial. Ministrul Vasile Dîncu, la ceremonia din Polonia.
Vasile Dîncu: Un popor puternic privește întotdeauna cu hotărâre spre viitor, dar suntem pierduți dacă nu învățăm lecțiile trecutului.
Sunt deosebit de impresionat de modul în care poporul polonez, autoritățile, cinstesc eroii din toate timpurile. Pe teritoriul Republicii Polone sunt 20 de locuri înhumare în care dorm somnul de veci 7.200 de militari români morți în Primul Război, în prizonierat.
Teodora Mazere (realizator rubrică): De pe continentul european ajungem pe un pământ măcinat de conflicte, mai precis, în Irak.
Personalul care acționează în cadrul misiunii NATO Mission Iraq a participat zilele trecute la un seminar pe linia informațiilor militare.
Cu detalii despre situația de securitate din Bagdad, coloneul Vasile Bătinaș, consilier superior pe probleme de capacitate de luptă în cadrul NATO Mission Iraq.
Vasile Bătinaș: Seminarul a constitui un bun prilej de a prezenta sistemul de informații din cadrul NATO, precum și etapele ciclului informațional și de a înțelege mai bine cum se desfășoară acest proces în cadrul categoriilor de forțe ale armatei irakiene.
După confruntările violente care au zguduit Irakul și în special Bagdadul săptămâna trecută, situația de securitate s-a ameliorat, astfel că misiunea NATO în Irak își continuă activitățile curente.