Sânzienele sau Drăgaica – singura sărbătoare păgână intrată în calendarul creştin-ortodox
Publicat de Andrei Cretoiu, 25 iunie 2015, 09:30 / actualizat: 24 iunie 2016, 7:25
Du-te, Lună, vino, Soare
Că tragem la-nsurătoare
Cununile neursite
Zac sub hornuri azvârlite
Hai, frumoaselor, ce staţi,
Zâne să nu rămâneaţi!
Că venim după peţit,
Până nu v-aţi răzgândit!
Sânzienele se sărbătoresc, în tradiţia populară, la 24 iunie, în ziua Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, sărbătoare care se mai numeşte în unele locuri şi „Cap de vară“, pentru că acum soarele ajunge la apogeu şi este începutul verii. Este singura sărbătoare pagână care a fost admisă în calendarul creştin-ortodox. Ziua de Sânziene este considerată sfântă, ea trebuie să fie respectată, nimeni nu are voie să lucreze în această zi, când soarele joacă pe cer sau stă în loc la amiază.
Dimitrie Cantemir relata, în „Descrierea Moldovei“, că ţăranii „cred că în ziua în care se prăznuieşte acest sfânt (Ioan Botezătorul), Soarele nu-şi străbate drumul său drept, ci într-o linie tremurată. De aceea, toţi ţăranii moldoveni se scoală în acea zi înaintea zorilor şi privesc cu ochi mari răsăritul soarelui. Şi cum ochiul nu suferă prea mult această lumină şi, din pricina ei, începe să se zdruncine şi să tremure, ei pun pe seama soarelui tremuratura pe care o simt în ochi şi se întorc voioşi acasă, după ce au făcut această încercare“.
Sânzienele îşi au originea într-un străvechi cult solar. Denumirea este preluată probabil, de la Sancta Diana, zeiţă silvestră. Sânzienele erau considerate, încă din vremea lui Cantemir, ca reprezentări fitomorfe (Florile de Sânziene) şi divinităţi antropomorfe. În credinţa populară, Sânzienele sau Drăgaicele erau considerate nişte femei frumoase, adevărate preotese ale Soarelui, divinităţi nocturne ascunse prin pădurile întunecate, neumblate de om.
Sânzienele plutesc în aer sau umblă pe pământ în noaptea de 23 spre 24 iunie, cântă şi dansează, împart rod holdelor, umplu de fecunditate femeile căsătorite, înmulţesc animalele şi păsările, umplu de leac şi miros florile şi tămăduiesc bolile şi suferinţele oamenilor.
Spre deosebire de Rusalii, care sunt reprezentari fantastice aducătoare de rele, Sânzienele sunt zâne bune. Dar ele pot deveni şi forţe dăunatoare, lovindu-i pe cei păcătosi cu „lanţul Sanzienelor”, pot stârni din senin vijelii, pot aduce grindină, lăsând câmpul fară rod şi florile fără leac.
Din spicele de grâu, sânziene şi alte plante, fetele îşi făceau cununi cu care se împodobeau şi jucau dansul Drăgaicei. Acest dans era pentru belşug, precum şi pentru protecţia gospodăriilor şi ogoarelor.
În această zi, sunt întâlnite diverse obiceiuri, dar cele mai importante sunt cele dedicate dragostei. „Du-te, lună, vino, soare/ că tragem la-nsurătoare, Cununile neursite/ zac sub hornuri azvârlite, Hai, frumoaselor, ce staţi,/ zâne să nu rămâneţi! Că venim după peţit,/ până nu v-aţi răzgândit!“, strigă băieţii satului în seara de Sânziene, la porţile fetelor nemăritate.
În preajma Sânzienelor abundă practicile premaritale, fetele mari având obiceiul să arunce o cunună de sânziene pe acoperişul casei. Astfel, cununa rămasă pe acoperiş era un motiv de mare bucurie pentru fata care o arunca, aceasta aşteptându-se la un măritiş grabnic, poate chiar în acel an. Cununa căzută era aruncată încă de câteva ori, pentru ca fata măcar să ştie câţi ani are de aşteptat.
Tot în ziua de Sânziene au loc bâlciuri şi iarmaroace, acestea fiind un foarte bun prilej pentru întâlnirea tinerilor în vederea căsătoriei. Târgurile de fete erau des întâlnite în această zi, iar printre cele mai renumite târguri care aveau loc la Sânziene se numără cele de la Buzău, Focşani, Buda, din judeţul Vrancea, Ipăteşti, judeţul Olt, Piteşti, Câmpulung Muscel, Cărbuneşti, judeţul Olt, Broşteni, judeţul Mehedinţi, Giurgeni, judeţul Ialomiţa) şi, cel mai cunoscut, Târgul de Fete de pe Muntele Găina.
Şi alte practici erau întâlnite în această zi a Sânzienelor, precum aprinderea unei torţe de către flăcăi, torţă numită „făclia de Sânziene“, care, alături de alte caracteristici specifice Sânzienelor, „ne îndreptăţesc să considerăm această sărbătoare drept una a Soarelui. Nu întâmplător, se spune că astrul zilei se află acum la «o mare răscruce», în dimineaţa Sânzienelor, Soarele spălându-şi faţa, jucându-se pentru câteva clipe şi apoi odihnindu-se – spune muzeograful Marcel Lutic, de la Muzeul Etnografic al Moldovei.