Pintilie – Călătorirea verii

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 26 iulie 2019, 11:11

Zi de vară până-n seară! E vară şi calendaristic, şi în credinţa populară. Bătrânii noştri au fost întotdeauna prevăzători cu o clipă mai devreme spre a întâmpina sfârşitul lucrului sau timpului marcat, aşa se întâmplă şi în rânduirea anotimpurilor. Astronomii spun că vara se-ntinde pe lunile iunie, iulie, august. Ei împart anul în patru anotimpuri. Ţăranul a ştiut şi a respectat două: iarnă – vară, ca şi alb-negrul, viaţă-moarte, zi-noapte.

(varianta radiofonică a rubricii)

La final de iulie se petrece vara, asistăm la călătorirea verii. E o continuare a sărbătorii Sfântului Ilie, pentru că pe 27 iulie biserica ortodoxă celebrează pe Sfântul Mare mucenic Pantelimon, căruia poporul i-a spus pe scurt Pintilie sau Sf. Ilie cel mic, cum îl numesc locuitorii Olteniei. Oricum i s-ar zice, el marchează ultima zi de vară, când vara se călătoreşte adică „se întoarce soarele înapoi”. Şi putem să vedem cum se-ntâmplă dacă, vorba bătrânilor la amiază, am privi într-o strachină cu apă, o să vedem cum joacă soarele. Se crede că acum apa se răceşte, iar cerbul iese din apă, semn că vremea nu mai e ca vara.

Se mai spune că acum se schimbă crângurile, cele de vară cu cele de iarnă şi are loc o întâlnire memorabilă: vara cu iarna. Vorbeşte iarna că e vremea ei! „De-acu te duci tu vară şi vin eu iarnă!” – asta ca să se ştie bine.

Ştiu de aceste cuvinte berzele şi cocostârcii. Se rânduiesc şi se pregătesc de plecare în ţările calde. De privim spre cer, vedem cum crujul cerului (care va fi fiind acela) se-ntoarce către toamnă şi iarnă.

Se aşteaptă Gustarul, Secerarul, Măselarul adică luna august. O lună de muncă cu sărbători mai puţine, se respectă cele mari: Probejeniile sau Schimbarea la faţă şi Sântămăria Mare, celelalte: Macoveii, Sântion de Toamnă – se ştiu, dar se lucrează, că vine bruma şi hambarele şi cămările trebuie să fie pline la vreme de zloată şi flori de gheaţă.

Text și lectură:  Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni în structura centrală a  Departamentului Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune

Sântion de toamnă

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 29 august 2018, 05:00

Ziua de 29 august este zi de mare sărbătoare pentru biserica ortodoxă: Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul. Calendarul popular românesc consemnează denumirea de Sântion de Toamnă.

(varianta audio a rubricii)

Sântion aminteşte de Sfântul Ioan Botezătorul, cel care s-a supus sacrificiului suprem, tăierea capului. Credinţele populare respectă această simbolistică, având două componente: rotundul capului şi curgerea sângelui datorită tăierii. De aceea în această zi nu se mănâncă fructe rotunde sau asemănătoare cu un cap: mere, pere, pepeni roşii. Nu se bea vin roşu. Nu se mănâncă din strachină, pentru că e rotundă, nu se foloseşte cuţitul, pentru că doar cu el s-a tăiat capul Sfântului Ioan Botezătorul.

Nici fructele roşii nu se mănâncă în ziua de Sântion de Toamnă. Şi mai ales nu se mănâncă varză. În satul care mai păstrează tradiţia şi credinţa se ştie şi de Sfântul Ioan taie capul pe varză. Legendele povestesc despre tânărul frumos care a fost pedepsit, pentru că a refuzat avansurile soţiei lui Irod şi din răzbunare a fost învinuit că a furat o bijuterie. După întemniţare i s-a tăiat capul. Astfel se explică şi sintagma populară „tăierea capului pe varză”, adică tăierea capului cum se toacă varza.

Tot în această zi de sărbătoare nu este îngăduit să se mănânce de pe tavă, iar împărţania (cum se spune în Oltenia) cu pere şi castraveţi nu se aşază pe tavă sau farfurie: capul Sfântului Ioan Botezătorul a fost purtat pe o tavă, în faţa unei asistenţe numeroase de către o dansatoare, iar farfuria reprezintă rotundul capului.

Şi tot în ideea de respectare a rotundului, în această zi nu se fac hore.

A doua componentă a denominării sărbătorii Sântion de Toamnă aminteşte de venirea toamnei. Este ziua care marca altădată coborârea vacilor de pe păşunile montane.

În Oltenia este însă funcţională şi azi o semnificaţie anume a sărbătorii: se crede că în această zi, şi numai în această zi femeia este egală cu bărbatul. Doar o zi, care, de obicei trece repede!

Text și lectură:  Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni la Departamentul Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune

Sântion de toamnă

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 28 august 2017, 05:00

Ziua de 29 august este zi de mare sărbătoare pentru biserica ortodoxă: Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul. Calendarul popular românesc consemnează denumirea de Sântion de Toamnă.

(varianta audio a rubricii)

Sântion aminteşte de Sfântul Ioan Botezătorul, cel care s-a supus sacrificiului suprem, tăierea capului. Credinţele populare respectă această simbolistică, având două componente: rotundul capului şi curgerea sângelui datorită tăierii. De aceea în această zi nu se mănâncă fructe rotunde sau asemănătoare cu un cap: mere, pere, pepeni roşii. Nu se bea vin roşu. Nu se mănâncă din strachină, pentru că e rotundă, nu se foloseşte cuţitul, pentru că doar cu el s-a tăiat capul Sfântului Ioan Botezătorul.

Nici fructele roşii nu se mănâncă în ziua de Sântion de Toamnă. Şi mai ales nu se mănâncă varză. În satul care mai păstrează tradiţia şi credinţa se ştie şi de Sfântul Ioan taie capul pe varză. Legendele povestesc despre tânărul frumos care a fost pedepsit, pentru că a refuzat avansurile soţiei lui Irod şi din răzbunare a fost învinuit că a furat o bijuterie. După întemniţare i s-a tăiat capul. Astfel se explică şi sintagma populară „tăierea capului pe varză”, adică tăierea capului cum se toacă varza.

Tot în această zi de sărbătoare nu este îngăduit să se mănânce de pe tavă, iar împărţania (cum se spune în Oltenia) cu pere şi castraveţi nu se aşază pe tavă sau farfurie: capul Sfântului Ioan Botezătorul a fost purtat pe o tavă, în faţa unei asistenţe numeroase de către o dansatoare, iar farfuria reprezintă rotundul capului.

Şi tot în ideea de respectare a rotundului, în această zi nu se fac hore.

A doua componentă a denominării sărbătorii Sântion de Toamnă aminteşte de venirea toamnei. Este ziua care marca altădată coborârea vacilor de pe păşunile montane.

În Oltenia este însă funcţională şi azi o semnificaţie anume a sărbătorii: se crede că în această zi, şi numai în această zi femeia este egală cu bărbatul. Doar o zi, care, de obicei trece repede!

Text şi lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator în Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune

Sântion de toamnă

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 29 august 2016, 06:10

În această săptămână sunt de respectat două zile de sărbătoare.

          Ziua de 29 august este zi de mare sărbătoare pentru biserica ortodoxă: Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul. Calendarul popular românesc consemnează denumirea de Sântion de Toamnă.

Sântion aminteşte de Sfântul Ioan Botezătorul, cel care s-a supus sacrificiului suprem, tăierea capului. Credinţele populare respectă această simbolistică, având două componente: rotundul capului şi curgerea sângelui datorită tăierii. De aceea în această zi nu se mănâncă fructe rotunde sau asemănătoare cu un cap: mere, pere, pepeni roşii. Nu se bea vin roşu. Nu se mănâncă din strachină, pentru că e rotundă, nu se foloseşte cuţitul, pentru că doar cu el s-a tăiat capul Sfântului Ioan Botezătorul.

Nici fructele roşii nu se mănâncă în ziua de Sântion de Toamnă. Şi mai ales nu se mănâncă varză. În satul care mai păstrează tradiţia şi credinţa se ştie şi de Sfântul Ioan taie capul pe varză. Legendele povestesc despre tânărul frumos care a fost pedepsit, pentru că a refuzat avansurile soţiei lui Irod şi din răzbunare a fost învinuit că a furat o bijuterie. După întemniţare i s-a tăiat capul. Astfel se explică şi sintagma populară „tăierea capului pe varză”, adică tăierea capului cum se toacă varza.

Tot în această zi de sărbătoare nu este îngăduit să se mănânce de pe tavă, iar împărţania (cum se spune în Oltenia) cu pere şi castraveţi nu se aşază pe tavă sau farfurie: capul Sfântului Ioan Botezătorul a fost purtat pe o tavă, în faţa unei asistenţe numeroase de către o dansatoare, iar farfuria reprezintă rotundul capului.

Şi tot în ideea de respectare a rotundului, în această zi nu se fac hore.

A doua componentă a denominării sărbătorii Sântion de Toamnă aminteşte de venirea toamnei. Este ziua care marca altădată coborârea vacilor de pe păşunile montane.

În Oltenia este însă cunoscută şi azi o semnificaţie anume a sărbătorii: se crede că în această zi, şi numai în această zi, femeia este egală cu bărbatul. Doar o zi, care, de obicei, trece repede!

Ziua de 1 septembrie aminteşte de statornicie.

În tradiţia populară se spune că bărbatul este stâlpul casei, iar femeia cheia casei. Când casa nu are sprijin, se poate duce de râpă, dacă femeia nu preia sarcinile bărbatului. De-i văduvă, toţi o vor lăuda că „ţine casa”, de are bărbatul călător în pierzanie, toată lumea o va căina.

Şi în credinţa populară pământul este susţinut de către Simion Stâlpnicul, bărbatul. El este cel ce ţine în mâinile sale cerul şi pământul pentru a nu se prăbuşi.

Legendele hagiografice îl înfăţişează pe Sfântul Simion trăitor într-un stâlp, adică o construcţie înaltă ca un turn şi stând într-un picior, tot un simbol al stâlpului.

Simbolistica stâlpului este multiplă: este element de legătură între cer şi pământ, este susţinător al cerului pentru a nu se prăvăli peste oameni, este puterea de a sta drept (vertical) prin sacrificiu, aşa cum Sfântul Simion a stat ani mulţi în stâlp şi a murit cu ochii-n soare, firesc, neavând nimic altceva deasupra capului. În lumea cu dor stâlpul poate fi înţeles ca element de concreteţe şi ca o metaforă. În lumea fără dor stâlpul „de la cap” este semn al trecerii „punţii”, e doar concreteţe. Ideea însă este comună. E semn înalt, e un axis mundi necesar, indispensabil perioadelor de trecere.

Stabilitatea este „o caznă”, un demers, un proces greu de împlinit.

De aceea ziua de 1 septembrie, a Sfântului Simion Stâlpnicul este respectată, pentru a avea oamenii stabilitate pe picioare (concret, „să nu le-nţepenească picioarele”), pentru a preîntâmpina cutremurele (care destabilizează echilibrul fizic şi emoţional).

Ziua se ţine: „ca să nu se dărâme casele de pe temelie”, cu dublu sens, cel cu trimitere la concret şi cel cu trimitere la stabilitatea afectivă a climatului familial.

Aceasta este şi o grijă, dar cap fără griji doar la dovleac întâlneşti.

Text și lectură: Gabriela Rusu-Păsărin