Creștinii ortodocși au intrat în Săptămâna Mare, ultima înainte de Paște. Au început să
se oficieze slujbe speciale numite Denii, în care sunt rememorate ultimele momente din viața lui Iisus Hristos înainte de răstignirea pe cruce.
Fiecare zi din Săptămâna Patimilor are o semnificație aparte. Cele mai importante sunt Denia celor 12 Evanghelii din Joia mare şi Denia Prohodului Domnului din Vinerea mare.
În seara zilei de joi, este rânduită Denia celor 12 Evanghelii. Joia Mare este ziua în care se roşesc ouăle. Tot în Joia Mare se ține post cu mâncare uscată, la biserici nu se mai trag clopotele, ci doar se bate toaca, iar creştinii care s-au spovedit se împărtăşesc.
În Vinerea Mare numită și Vinerea Neagră se rememorează aducerea la judecată, batjocorirea, răstignirea, moartea și îngroparea lui Iisus.
În Vinerea Mare este bine să se țină post negru. Cei care nu pot, trebuie să respecte măcar 2 reguli: să nu mănânce urzici și să nu pună oțet în mâncare.
Se spune că dacă va ploua în Vinerea Mare, anul va fi unul mănos; dacă te scufunzi în apă rece de trei ori în Vinerea Mare, vei fi sănătos tot anul. Femeile nu au voie să coase, să țese nu coc pâine, sau să facă alte treburi gospodărești, fiindcă este mare pericol de boală și spirite rele.
Sâmbăta Paştelui este ziua în care trupul Mântuitorului s-a odihnit în mormânt. Așadar este zi de reculegere. Seara, în bisericile ortodoxe se aprind luminile, anunțând că se apropie Învierea.
În miez de noapte, în biserici se oficiază slujba Sfintelor Paşti. Sunt sfinţite pasca, ouăle roşii şi celelalte bucate, pentru că postul a luat sfârşit. Credincioşii iau Lumină, spun „Hristos a înviat!“ şi răspund cu „Adevărat a înviat!“.
Corul Madrigal va susţine sâmbătă, 16 aprilie, spectacolul extraordinar „Săptămâna Patimilor”, la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca.
„Sâmbătă, 16 aprilie, de la ora 19:00, la Teatrul Maghiar de Stat Cluj-Napoca, Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu susţine Spectacolul Extraordinar de Paşte „Săptămâna Patimilor”. Spectacolul încheie Turneul naţional de Paşte „Săptămâna Patimilor” al Corului Madrigal, dirijat de Anna Ungureanu şi Cezar Verlan, susţinut în premieră în perioada 13 – 16 aprilie şi primit cu entuziasm de către publicul din Arad (13 aprilie), Timişoara (14 aprilie) şi Alba Iulia (15 aprilie).
De asemenea, sute de copii din 4 coruri active în Programul Naţional Cantus Mundi din Cluj se vor alătura Corul Madrigal pe scenă. Conceptul Spectacolului Extraordinar „Săptămâna Patimilor” include, totodată, o scenografie cu decoruri impunătoare şi un design de lumini elaborat special pentru a amplifica dramatismul şi emoţia de pe scenă. (…) Prin intermediul repertoriului special ales de Anna Ungureanu, dirijorul principal al Corului Madrigal, spectatorii sunt invitaţi să participe la o călătorie sonoră care reliefează cu sensibilitate periplul Mântuitorului din zilele premergătoare Învierii”, se arată într-un comunicat transmis, vineri, de organizatori.
Actorii Corneliu şi Pavel Ulici vor completa firul narativ al spectacolului cu inserţii ale unor texte sacre din Evanghelii.
Corul Madrigal va interpreta atât compoziţii în primă audiţie românească, cât şi unele dintre cele mai iubite lucrări dedicate acestei perioade, precum fragmente alese din „Prohodul Domnului”, Arr. Nicolae Lungu, „Florilegiu bizantin”, structurat de Marin Constantin sau „Credo” din „Missa în do minor” de Wolfgang Amadeus Mozart.
„Corul Madrigal propune trei interpretări diferite ale rugii universale: „Tatăl nostru” de Anton Pann – în aranjamentul lui Dan Mihai Goia, „Pater noster” de Bernardino Zanetti şi, în primă audiţie, moderna şi surprinzătoarea compoziţie „Baba Yetu” de Christopher Tin, cântată în limba swahili”, se menţionează în comunicat.
Creștinii ortodocși sunt, astăzi, în Duminica Floriilor, sărbătoare care amintește de intrarea lui Iisus Hristos în Ierusalim, ultima dată înainte să fie răstignit.
Iisus Hristos a intrat în Ierusalim acum aproape 2000 de ani ca un om umil călare pe un măgar, dar era aclamat de mulțime ca un împărat. Evangheliile spun că oamenii l-au primit așa pentru că au auzit de minunea pe care Iisus o făcuse nu cu mult timp înainte, învierea lui Lazăr.
Entuziasmul mulțimii nu era împărtășit și de liderii religioși ai evreilor, care plănuiau să-l pedepsească pe Iisus. Planul avea să le reușească peste puțin timp, în ziua de vineri, când Iisus avea să fie răstignit.
Începând cu ziua de Florii (Duminica Intrării în Ierusalim a Domnului) se intră în ultima săptămână a Postului Paştilor, numită Săptămâna Patimilor (Săptămâna Mare), în care creştinii se pregătesc să întâmpine marea sărbătoare a Învierii Mântuitorului Iisus Hristos.
În această săptămână, de duminică şi până vineri, se săvârşesc slujbele Deniilor, slujbe de dimineaţă (Utrenie) făcute seara aşa cum se face în cadrul privegherilor. Deniile diferă însă şi de slujbele de priveghere şi de Utrenii, prin faptul că aceste slujbe cuprind cântări şi rugăciuni specifice doar perioadei Sfintelor Paşti.
Pentru credincioșii care țin postul Paștelui, astăzi este dezlegare la pește. Tradiția spune că peștele consumat de Florii are puteri tămăduitoare.
În ziua de Florii, oamenii duc la biserică ramuri de salcie, care sunt sfințite. Acestea sunt puse apoi la icoane, la pomii fructiferi pentru a-i ajuta să rodească, sau la ușile caselor pentru a fi protejate tot anul.
De asemenea, în Duminica Floriilor își serbează onomastica toți cei care poartă nume de flori.
Tradiția spune că așa cum va fi vremea astăzi, tot așa va fi și în prima zi de Paște.
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin,
13 aprilie 2020, 05:00 / actualizat: 3 iulie 2023, 19:08
Este numită „a Patimilor”, pentru că fiecare zi reprezintă un episod din viaţa Mântuitorului în drumul spre moarte, coborârea în moarte şi revenirea printre cei vii. Este simbolul izbăvirii lumii acesteia de păcatul originar. Este convingerea că se demonstrează astfel esenţa lui divină şi mai ales că viaţa de dincolo de viaţă, cea spirituală este viaţa adevărată.
(varianta radiofonică a rubricii)
Întreaga săptămână este în fapt o sinteză între valorile precreştine şi cele creştine ale începutului de an cultic.
Suntem în fapt în anul mic de 12 zile, reprezentând cele 12 luni, prefaţat de Duminica Floriilor şi postfaţat de Duminica Tomii.
Întreaga săptămână neagră (prima din acest an mic) este marcată de degradarea timpului. Este momentul venirii spiritelor morţilor şi lumea de aici se pregăteşte pentru apariţia lor prin practici de pomenire. Nu există sentimentul de teamă. În Joia neagră se face foc pentru ca şi morţii să-şi încălzească picioarele, şi în jurul focului se pun scaune, ca să se aşeze, să nu „bântuie”, şi ulcioare cu apă şi mâncare, ca ofrande pentru îmbunarea lor.
Apogeul va fi în Duminica Paştelui[1], zi de victorie a vieţii asupra morţii. Atunci timpul şi spaţiul se purifică, se deschide cerul şi sunt ascultate dorinţele oamenilor, până şi animalele vorbesc. Chiar şi pământul îşi dezvăluie comorile.
Urmează Săptămâna Luminată, prima după Paşte, este cea de bucurie, marcată de sărbători (trei zile ale Paştelor), miercurea înfrăţirii, joia verde, vineri – izvorul tămăduirii, duminică – Duminica Tomii. Chiar şi luni, după duminica Tomii e sărbătoare: Paştele Blajinilor, anunţaţi prin aruncarea pe apă a cojilor de ouă că va fi sărbătoarea lor.
Ziua de marţi din Săptămâna Patimilor se numeşte marţea Seacă. Se ţine ca să nu sece grânele şi laptele vacilor. Cine n-o ţine, dureri de cap va avea.
Şi mai ales e rău de sărăcie… de şi mai mare sărăcie. Se spune că acela care moare în săptămâna Patimilor se duce direct în iad, că raiul e închis. Nu-i vremea nici de murit!
Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni în structura centrală a Departamentului Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune
[1] Cf. DEX sunt valabile ambele variante: Paşti (s.n.), Paşte (s.m.).
Creștinii ortodocși au intrat în Săptămâna Mare, ultima înainte de Paște. Au început să
se oficieze slujbe speciale numite Denii, în care sunt rememorate ultimele momente din viața lui Iisus Hristos înainte de răstignirea pe cruce.
Fiecare zi din Săptămâna Patimilor are o semnificație aparte. Preotul Daniel Benga ne spune despre semnificația primei zile.
”În Sfânta și Marea Luni, Biserica pune înainte blestemarea smochinului neroditor și istoria lui Iosif cel Preafrumos.
Blestemarea smochinului are loc pe drumul de reîntoarcere către Ierusalim, când Iisus Hristos, pentru că nu a găsit ce să mănânce din acest copac, îl blesteamă pentru că nu a dat roade. Preoții care au interpretat această parabolă, au spus că smochinul neroditor este orice suflet care nu bea din Izvorul Vieții, orice suflet care nu aduce Rodul Duhovnicesc al Evangheliei. Deci, o primă provocare pentru Sfânta Luni este să nu ne asemănăm smochinului neroditor.
Cea de-a doua istorisire este despre Iosif cel Preafrumos, fiul lui Iacob din Vechiul Testament, care a fost vândut de către frații săi în Egipt, și soția faraonului, care a vrut să trăiască cu el, provocându-l la păcatul desfrânării. Însă Iosif a preferat curățâenia în locul păcatului. El este numit Iosif cel Preafrumos pentru că avea o frumusețe sufletească, curată.
Aceasta este o altă provocare pe care această săptămână ne-o pune în față din punct de vedere duhovnicesc. Să batem în cuie păcatele, patimile, răutatea din noi și să lăsăm să renască frumusețea.”
Este numită „a Patimilor”, pentru că fiecare zi reprezintă un episod din viaţa Mântuitorului în drumul spre moarte, coborârea în moarte şi revenirea printre cei vii. Este simbolul izbăvirii lumii acesteia de păcatul originar. Este convingerea că se demonstrează astfel esenţa lui divină şi mai ales că viaţa de dincolo de viaţă, cea spirituală este viaţa adevărată.
(varianta radiofonică a rubricii)
Întreaga săptămână este în fapt o sinteză între valorile precreştine şi cele creştine ale începutului de an cultic.
Suntem în fapt în anul mic de 12 zile, reprezentând cele 12 luni, prefaţat de Duminica Floriilor şi postfaţat de Duminica Tomii.
Întreaga săptămână neagră (prima din acest an mic) este marcată de degradarea timpului. Este momentul venirii spiritelor morţilor şi lumea de aici se pregăteşte pentru apariţia lor prin practici de pomenire. Nu există sentimentul de teamă. În Joia neagră se face foc pentru ca şi morţii să-şi încălzească picioarele, şi în jurul focului se pun scaune, ca să se aşeze, să nu „bântuie”, şi ulcioare cu apă şi mâncare, ca ofrande pentru îmbunarea lor.
Apogeul va fi în Duminica Paştelui[1], zi de victorie a vieţii asupra morţii. Atunci timpul şi spaţiul se purifică, se deschide cerul şi sunt ascultate dorinţele oamenilor, până şi animalele vorbesc. Chiar şi pământul îşi dezvăluie comorile.
Urmează Săptămâna Luminată, prima după Paşte, este cea de bucurie, marcată de sărbători (trei zile ale Paştelor), miercurea înfrăţirii, joia verde, vineri – izvorul tămăduirii, duminică – Duminica Tomii. Chiar şi luni, după duminica Tomii e sărbătoare: Paştele Blajinilor, anunţaţi prin aruncarea pe apă a cojilor de ouă că va fi sărbătoarea lor.
Ziua de marţi din Săptămâna Patimilor se numeşte marţea Seacă. Se ţine ca să nu sece grânele şi laptele vacilor. Cine n-o ţine, dureri de cap va avea.
Şi mai ales e rău de sărăcie… de şi mai mare sărăcie. Se spune că acela care moare în săptămâna Patimilor se duce direct în iad, că raiul e închis. Nu-i vremea nici de murit!
Text și lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni în structura centrală a Departamentului Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune
Foto: Dan Păsărin (arhiva personală)
[1] Cf. DEX sunt valabile ambele variante: Paşti (s.n.), Paşte (s.m.).
Este numită „a Patimilor”, pentru că fiecare zi reprezintă un episod din viaţa Mântuitorului în drumul spre moarte, coborârea în moarte şi revenirea printre cei vii. Este simbolul izbăvirii lumii acesteia de păcatul originar. Este convingerea că se demonstrează astfel esenţa lui divină şi mai ales că viaţa de dincolo de viaţă, cea spirituală este viaţa adevărată.
(varianta audio a rubricii)
Întreaga săptămână este în fapt o sinteză între valorile precreştine şi cele creştine ale începutului de an cultic.
Suntem în fapt în anul mic de 12 zile, reprezentând cele 12 luni, prefaţat de Duminica Floriilor şi postfaţat de Duminica Tomii.
Întreaga săptămână neagră (prima din acest an mic) este marcată de degradarea timpului. Este momentul venirii spiritelor morţilor şi lumea de aici se pregăteşte pentru apariţia lor prin practici de pomenire. Nu există sentimentul de teamă. În Joia neagră se face foc pentru ca şi morţii să-şi încălzească picioarele, şi în jurul focului se pun scaune, ca să se aşeze, să nu „bântuie”, şi ulcioare cu apă şi mâncare, ca ofrande pentru îmbunarea lor.
Apogeul va fi în Duminica Paştelui[1], zi de victorie a vieţii asupra morţii. Atunci timpul şi spaţiul se purifică, se deschide cerul şi sunt ascultate dorinţele oamenilor, până şi animalele vorbesc. Chiar şi pământul îşi dezvăluie comorile.
Urmează Săptămâna Luminată, prima după Paşte, este cea de bucurie, marcată de sărbători (trei zile ale Paştelor), miercurea înfrăţirii, joia verde, vineri – izvorul tămăduirii, duminică – Duminica Tomii. Chiar şi luni, după duminica Tomii e sărbătoare: Paştele Blajinilor, anunţaţi prin aruncarea pe apă a cojilor de ouă că va fi sărbătoarea lor.
Ziua de marţi din Săptămâna Patimilor se numeşte marţea Seacă. Se ţine ca să nu sece grânele şi laptele vacilor. Cine n-o ţine, dureri de cap va avea.
Şi mai ales e rău de sărăcie… de şi mai mare sărăcie. Se spune că acela care moare în săptămâna Patimilor se duce direct în iad, că raiul e închis. Nu-i vremea nici de murit!
Text şi lectură: Gabriela Rusu – Păsărin, realizator în Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune
[1] Cf. DEX sunt valabile ambele variante: Paşti (s.n.), Paşte (s.m.).
Este numită „a Patimilor”, pentru că fiecare zi reprezintă un episod din viaţa Mântuitorului în drumul spre moarte, coborârea în moarte şi revenirea printre cei vii. Este simbolul izbăvirii lumii acesteia de păcatul originar. Este convingerea că se demonstrează astfel esenţa lui divină şi mai ales că viaţa de dincolo de viaţă, cea spirituală este viaţa adevărată.
(varianta audio a rubricii)
Întreaga săptămână este în fapt o sinteză între valorile precreştine şi cele creştine ale începutului de an cultic.
Suntem în fapt în anul mic de 12 zile, reprezentând cele 12 luni, prefaţat de Duminica Floriilor şi postfaţat de Duminica Tomii.
Întreaga săptămână neagră (prima din acest an mic) este marcată de degradarea timpului. Este momentul venirii spiritelor morţilor şi lumea de aici se pregăteşte pentru apariţia lor prin practici de pomenire. Nu există sentimentul de teamă. În Joia neagră se face foc pentru ca şi morţii să-şi încălzească picioarele, şi în jurul focului se pun scaune, ca să se aşeze, să nu „bântuie”, şi ulcioare cu apă şi mâncare, ca ofrande pentru îmbunarea lor.
Apogeul va fi în Duminica Paştelui[1], zi de victorie a vieţii asupra morţii. Atunci timpul şi spaţiul se purifică, se deschide cerul şi sunt ascultate dorinţele oamenilor, până şi animalele vorbesc. Chiar şi pământul îşi dezvăluie comorile.
Ziua de marţi din Săptămâna Patimilor se numeşte marţea Seacă. Se ţine ca să nu sece grânele şi laptele vacilor. Cine n-o ţine, dureri de cap va avea.
Şi mai ales e rău de sărăcie… de şi mai mare sărăcie. Se spune că acela care moare în săptămâna Patimilor se duce direct în iad, că raiul e închis. Nu-i vremea nici de murit!
Miercurea Paştelor este ziua cu multe griji. Se strâng ciulini şi boji pentru a avea a doua zi, de Joia Mare, când trebuie să se facă focul pentru întâmpinarea spiritelor celor morţi. La Zătreni în judeţul Vâlcea, învăţătorul Sergiu Popescu povestea cum se pregătea din timp acest moment. Se aduceau resturi vegetale din locuri nemuncite. Focul nu se aprindea cu lemne, ci cu boji, simbol al „străinătăţii”, în accepţiunea de loc neumblat, nemuncit, aşa cum e lumea din care vin spiritele.
Aceste focuri rituale au evidentă funcţie rituală. Ele încălzesc picioarele morţilor şi oalele cu apă şi mâncare puse pe lângă foc, pomană pentru sufletele lor. În casă se face foc pentru fiecare mort şi se dau de pomană colaci.
Lemnele se adună de miercuri dimineaţa din tufe de alun uscat. Nu se taie, ci se rup cu mâna. Sunt adunate de copii sau de femei bătrâne, iertate, simbol al curăţeniei, al nepăcatului.
Ziua de joi, cea de pe urmă din Păresimi este cunoscută sub diverse denumiri: Joia Mare, Joimari, Joia Patimilor, Joia Neagră. În Sudul ţării, se crede că în această zi vin în fiecare an spiritele celor morţi şi stau până sâmbăta dinainte de Rusalii.
Elementul definitoriu este focul, foc ritual cu funcţie funerară. În Mehedinţi se face din lemne de alun, peste care se pune tămâie pentru afumat. Cununa Mântuitorului a fost făcută pe o nuia de alun.
În Gorj, se face până în zori, din boji, pentru ca să se încălzească picioarele morţilor. Lemnele din tufe de alun uscat nu se taie, ci se rup cu mâna, iar adunarea lor, ca şi a bojilor, din locurile nemuncite se face numai de către copii şi femei bătrâne, fără de păcat. Focul semnifică şi un liant între Lumea Albă şi Lumea Neagră, o cale luminată să-i ajute pe cei plecaţi în drumul dinspre Lumea Fără Dor să ajungă în Lumea cu Dor. Iar poveştile şi legendele spuse de cei ce veghează focul sfânt se referă la prigonirea Domnului Iisus Hristos, la pătimirile, moartea şi Învierea Sa.
Vinerea Mare este ziua cea mai neagră din Săptămâna Patimilor. Este Vinerea Mare, Vinerea Seacă, Vinerea Patimilor şi întreaga zi stă sub semnul postului, chiar negru.
Se crede că ouăle s-au roşit datorită sângelui curs din rănile lui Iisus Hristos. De aceea în această zi se „ruşesc”, se spune în Oltenia, şi se încondeiază ouăle.
A încondeia, pe lângă semnificaţia de a desena, a scrie ouăle are şi un alt înţeles păstrat în timp: a încondeia pe cineva, înseamnă a-i pune în seamă fapte, pe care nu le-a săvârşit, aşa cum i s-a întâmplat şi Domnului Iisus Hristos. Tot în ziua de Vinerea Mare se face pasca. Ea va însoţi ouăle şi vinul roşu la masa de Înviere.
Bărbaţii nu seamănă nimic în această zi. Tot ce s-ar semăna, s-ar usca, aşa cum se usucă lacrimile de durere pe obrazul brăzdat de întristare.
Slujba de Vinerea Mare este cu mare evlavie şi tristeţe. Se aprind lumânări şi sunt aduse şi acasă. Cu ele se face semnul crucii sub tocul uşii, ca să fie ferită casa de trăsnet. Gestul se va repeta în noaptea Învierii, dar cu lumânarea aprinsă ca semn al Învierii .
În Vinerea Seacă se fac şi pronosticuri meteorologice: dacă plouă, anul va fi mănos, dacă nu plouă, va fi neroditor.
Şi mai ales să nu se uite să se ducă la biserică flori pentru a împodobi epitaful. Astfel şi morţii vor afla de venirea zilelor mari ale Sărbătorilor Învierii Mântuitorului.
Text şi lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator Grupul operativ, Departamentul Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune
Foto: Bogdan Dănescu
[1] Cf. DEX sunt valabile ambele variante: Paşti (s.n.), Paşte (s.m.).
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.
