Sărbătoarea Ramazan Bayram – tradiții și obiceiuri
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 17 iunie 2018, 13:05
Credincioşii musulmani sărbătoresc trei zile de Ramazan Bayram, una din cele mai importante sărbători, după ce timp de 29 de zile musulmanii au fost în luna postului de Ramazan. Ea este petrecută în familie, de copii, părinţi şi rude şi este întâmpinată cu tradiționala urare de sănătate şi îndestulare.
Este o sărbătoare a confirmării credinţei în Allah şi a manifestării generozităţii, ajutorării aproapelui. Unul dintre cele mai importante sărbători din religia islamică, Ramazan Bayram-ul se sărbătoreşte la finalul unei luni de post, de primenire spirituală, timp în care Coranul a fost o lectură zilnică obligatorie şi în care au avut loc slujbe specifice lunii sfinte din calendarul islamic: Luna Ramazan.
În cele 29 de zile de post şi rugăciune turcii şi tătarii au postit de la răsăritul şi până la apusul soarelui. În prima zi de Bayram, dimineața, bărbații merg la geamiei pentru rugăciunea colectivă. Copiii merg cu colindul din casă în casă pentru a ura Bayram fericit. Cei tineri sărută mâinile celor mai în vârstă, deoarece acest obicei arată politețe, respect din partea celor mai tineri, față de rudele sau prietenii mai în vârstă.
Tot în cele trei zile de sărbătoare, credincioșii musulmani merg în vizită la rude și prieteni, la masa vor servi, pe lângă produsele tradiționale, dulciuri, desigur nu vor lipsi baclavalele, de aici si faptul ca Ramazan este cunoscută și sărbătoarea dulciurilor – Șeker Bayram.
Cu prilejul Ramazan Bayram-ului, Șeful Cultului Musulman din România, Muftiul Muurat Iusuf adresează credincioșilor musulmani tradiționala urare “RAMAZAN BAIRAMINIZ KAYRLI BOLSIN !“, “RAMAZAN BAYRAMINIZ HAYRLI VE MŰBAREK OLSUN !”, „UN BAİRAM FERİCİT !”, “EID AL FITIR MUBARAK !”
Ghiulșen I.Ismail
Radio România Constanța