Călindari cu gheţuri mari
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 8 ianuarie 2018, 05:00
În calendarul popular prima lună a anului se numeşte Ghenarie sau Genarie. Mai puţin a fost folosită denumirea de Călindariu, denumire ce aminteşte de anticele Kalendae Ianuarii, sărbători aflate la începutul anului calendaristic. Ştiu bătrânii că aşa cum erau Călindarii cu gheţile mari aşa urma să fie vremea în lunile de iarnă şi chiar de primăvară.
(varianta audio a rubricii)
Nu a fost ger în ianuarie? Atunci, spun bătrânii, va fi ger în martie şi aprilie. A fost un genar uscat şi geros? Atunci zăpada va veni în februarie! Dacă ianuarie a fost „moale, cu moină” se adevereşte vorba bătrânilor că va fi primăvară friguroasă şi o vară călduroasă. Previziunile bătrânilor s-au adeverit din vremuri imemoriale şi până azi. Tot bătrânii spun că atunci când găseşti în sobă, dimineaţa cărbuni aprinşi, nestinşi de peste noapte, atunci va fi ger. Şi femeile trebuie să aibă grijă, că pot influenţa mersul vremii: se spune „când se arde fundul ceaunului, făcând mămăliga, va fi ploaie”.
Vă prezentăm o minune, ca să ne fie viaţa o minune.
Căluşul de iarnă
Minunea de la Maglavit nu este doar Petrache Lupu, intrat în memoria colectivă drept Sfântul de la Maglavit. În această localitate, la începutul anilor 30 ai secolului XX, încă se mai desfăşura o sărbătoare populară cunoscută sub numele de căluşul de iarnă.
Având aceeaşi funcţie de „vindecare”, în acest caz a sufletului şi instaurare a bunei dispoziţii specifice unei sărbători creştine (Sfântul Ion), căluşul de iarnă se desfăşoară pe durata a 3-4 zile, între 6 şi 9 ianuarie. În satul Hunia, comuna Maglavit, după păzitul fântânilor, în seara de Bobotează se practica acest obicei inedit care avea aceeaşi recuzită ca şi a căluşarilor de la Rusalii. Ceata de căluşari era formată din 9 sau 11 tineri având roluri bine definite: vătaful şi un ajutor de vătaf, gogoroiul, mireasa, cumnatul de mână şi căluşerii. Gogoroiul avea aceeaşi misiune ca şi a mutului din ceata de căluşari: îndepărta mulţimea din calea dansatorilor şi deschidea poarta gospodăriilor. Era mascat, ca şi mutu, cu dinţi din boabe de fasole, nas din ardei şi faţa boită de funingine.
Încerca să-i încurce pe dansatori, în realitate însă era unul dintre cei mai vârtoşi căluşari şi succesorul vătafului: Mutu tace şi le face – se spune despre cineva care a prosperat şi la care nu s-ar fi aşteptat nimeni.
Rolul miresii era jucat de un bărbat travestit care primea darurile de la gazde: bani, carne, vin şi nelipsitul busuioc (simbol al sărbătorii Sântului Ion).
Cumnatul de mână purta ştergar şi ploscă. Rolul său era de a juca mireasa în Hora miresii sau Floricica şi tot el chema la horă:
Ţine hora tot aşa
Că vine şi mireasa
Căluşarii erau acompaniaţi de fluieraşii din sat. Cu darurile primite făceau mare petrecere. Gheorghe Colă, bătrânul de peste 80 de ani (la data consemnării, în anul 2000) mărturisea că momentul cel mai aşteptat de căluşari nu era jocul în sine, care se circumscria jocurilor specifice pentru sărbătoarea Bobotezei şi a Sfântului Ion, ci momentul în care tinerii căluşeri primeau de la fetele nemăritate mănuşi lucrate special pentru Căluşul de iarnă, cu ciucuri roşii din gogoşi de mătase. Erau un semn al dragostei nemărturisite care urma să se manifeste în câşlegii de iarnă.
Căluşul de iarnă de la Maglavit este o altă minune cu funcţie terapeutică: sufletul se vindecă cu bucurie şi haz într-o sărbătoare a întregii comunităţi.
Foto: pictură Aurel Băeşu
Text şi lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator în Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune