Cetele de îngeri
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 10 noiembrie 2019, 21:59 / actualizat: 10 noiembrie 2019, 23:07
Trei zile sunt celebraţi Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril. În fapt sunt nouă cete de îngeri împărţite în trei ierarhii, care cuprind câte trei cete: de sus, de mijloc, de jos. Aproape de Sfânta Treime, sus sunt serafimii (au 6 aripi), apoi Heruvimii (au mulţi ochi) şi Scaunele („purtătorii de Dumnezeu”, pe care se odihneşte însuşi Dumnezeu). La mijloc sunt tot trei cete: Domniile (stăpânesc îngerii) Puterile (slujesc voiei Domnului) şi Stăpânirile („au stăpânire peste diavoli”).
Jos sunt alte trei cete: Începătoriile (îi rânduiesc pe îngeri), Arhanghelii (vestitori ai slăvitelor taine) şi, în fine, îngerii, cei mai aproape de oameni, povăţuindu-i să facă doar bine, precum rugăciunea spune:
Înger, îngeraşul meu,
Ce mi te-a dat Dumnezeu,
Totdeauna fii cu mine
Şi mă-nvaţă-a face bine.
Aceasta este ierarhia îngerească şi arhanghelească prezentată în „Vieţile sfinţilor”. Sunt multe cete de îngeri până la Dumnezeu. Nu întâmplător se spune: Până la Dumnezeu, te mănâncă sfinţii (că-s mulţi, dar toţi sunt de bine, numai nerăbdarea muritorului în împlinirea dorinţei sale este mare). Trei zile sunt zile de sărbătoare pentru Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril. Şi cum doar gândul îndreptat spre ei luminează cugetul şi inima, şi vremea-i bună: două-patru zile sunt senine şi călduroase şi se numesc „vara iernii”[1].
Îngerii din cetele rânduite până la Dumnezeu de bine îi învaţă pe oameni. Iar vorbele înţelepte anunţă binele în această lume:
Binele ce-l faci la oricine
Ţi-l întoarce vremea ce vine.
Şi bine e să-i faci binele omului când are nevoie, în această viaţă, pentru că:
Geaba binele cu sacul
După ce moare săracul!
Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni în structura centrală a Departamentului Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune
[1] Traian Gherman, Pronosticuri, Comoara satelor, an I, nr. 9, 1923.