De vorbă cu tânărul coregraf Ioan Nedro din Aletea
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 12 octombrie 2017, 05:00
„Dansator bun eşti dacă simţi dansul cu inima, cu sufletul, să nu poţi trăi fără el…”
De vorbă cu tânărul coregraf Ioan Nedro din Aletea
Ioan Nedro este profesor de dans la Liceul şi Şcoala generală „Nicolae Bălcescu” din Jula. Diploma de profesor de dans a obţinut-o la Facultatea de Arta Dansului din Nyíregyháza, în anul 2008. Tânărul coregraf este originar din Aletea, unde a crescut cu dansurile populare, în localitatea cu o mare tradiţie în dansul popular local. Este născut în anul 1981 şi a absolvit şcoala generală românească din Aletea şi apoi Liceul românesc „Nicolae Bălcescu” din Jula, unde acum este profesor. Copiilor pe care îi instruieşte le transmite bucuria dansului şi îi face să fie conştienţi de valoarea păstrării dansurilor româneşti din Ungaria.
Cum m-am îndrăgostit de dans
– Cum a început viaţa ta şi cariera ta în lumea dansului?
– Totul a început cu părinţii mei, care, ignorând părerea mea, m-au obligat să particip la dansuri populare încă de la vârsta de 7 ani. Atunci nu aveam o pasiune pentru dans, chiar nu îmi plăcea, dar în timp s-a dovedit a fi exact ceea ce îmi trebuia. Şi nu m-am mai oprit. Dar cariera mea pot să spun că a început oficial în momentul în care am decis să fac facultate şi să predau dansuri. Cu adevărat m-am deprins în această activitate la prima tabără de dansuri populare, la care m-au înscris părinţii mei, o tabără organizată de către Vasile Gál. Era în vacanţa de vară dinainte de începerea clasei a 8-a. Atunci a început, de fapt, cariera mea de dansator.
– Aici a început dragostea pentru dansul popular?
– Da! Exact aici. În acea săptămână de tabără m-am îndrăgostit aşa de tare de dansul popular încât nu am mai putut să mă las de asta.
– A fost la modă să faci dansuri populare de aceea te-au trimis părinţii să dansezi? Întreb asta deoarece vii dintr-un oraş cu tradiţie, din Aletea, unde aveţi un renumit ansamblu de păstrare a tradiţiilor cu un parcurs generos?
– Nu pot să spun că era la modă, doar că cei care au gustat din asta şi s-au îndrăgostit de dans, au luat în serios ceea ce au făcut.
– Dar acum este la modă?
– Acum, pentru că multe şcoli populare de artă şi-au deschis porţile şi predau dansurile din ce în ce mai profund şi mai profesionist cu profesori, coregrafi, cu metode tot mai serioase, eu zic că dansul popular a început să se facă tot mai îndrăgit şi mai cunoscut.
Să nu poţi trăi fără dans
– Cine ţi-a fost mentor la Aletea când ai început să dansezi?
– Mentorul meu a fost Vasile Gál. De la el am învăţat bazele. Am avut un grup, iar Vasile Gál lua parte la repetiţiile noastre. Mai târziu, el a devenit conducătorul echipei de dansuri care abia s-a format. Eu am dansat aici cu el foarte mult, apoi m-am ataşat periodic şi Ansamblului de păstrare a tradiţiilor. Am avut la Aletea o echipă de dansuri, unde nu doar dansuri ale românilor din Ungaria am învăţat, ci am pus în scenă şi alte coregrafii.
– Pe lângă dragostea faţă de dans ce mai trebuie să ştie un dansator pentru a fi bun?
– Este importantă ambiţia, participarea cu regularitate, perseverenţa şi multă muncă, pentru că profesionalismul constă în ani mulţi de muncă.
– Un dansator se formează şi ca om în munca de echipă, în participarea la repetiţii, la pregătirile pentru spectacole?
– Foarte mult! Da! În scenă poţi să fii umilit de multe ori dacă îţi reuşeşte ceva foarte rău, însă dacă îţi reuşeşte foarte bine poţi să ai parte şi de mari succese şi bucurii. Coregrafiile alese îţi dau şansa să te desfăşori în funcţie de talentul tău.
– Ce înseamnă să fii un dansator bun?
– Să simţi dansul cu inima, cu sufletul, să nu poţi trăi fără el.
Dragostea pentru folclor
– Când ai început Facultatea ce aşteptări ai avut de la viaţă? Ai sperat să ai atâţia elevi, că o să fii profesor într-o şcoală mare? Că o să-ţi rezerve viitorul atâtea lucruri pozitive?
– La început nu am crezut că eu vreodată o să predau sau că o să fiu profesor. Însă mentorul meu a fost bolnav şi a trebuit pentru o perioadă să mă ocup eu de repetiţii, m-a rugat să-l ajut, şi după aceea am început să mă gândesc la această posibilitate. Mai târziu mi-a şi apărut această oportunitate de a preda ore de dans popular la şcoala de artă din oraş. Aşa că următorul pas a fost să mă înscriu la facultate, am terminat-o cu succes, şi apoi a venit acea dorinţă de a fi profesor de dans şi de a mă ocupa de copii. În 2003 am început să predau la această şcoală de artă, este vorba despre şcoala cu sediul la Mezőberény cu numele „Leg a láb”. Aici am predat 10 ani, dar între timp am venit pentru o perioadă mai scurtă să predau dansuri populare şi la şcoala din Jula în cadrul unui cerc de dans, dar asta nu mult timp. În 2013 am schimbat locul de muncă, m-am angajat la Şcoala de artă „Kaláris” din Chitighaz, aici am lucrat, dar dorinţa de a fi profesor mi-a îndreptat paşii spre şcoala românească din Jula, unde am bătut la o uşă primitoare. Doamna director Maria Gurzău Czeglédi chiar avea nevoie pentru instituţie de un profesor de dans. Şi iată-mă, aici lucrez deja pe post din anul 2015.
– În ce măsură iubeşte tânăra generaţie dansul popular?
– Se vorbeşte despre faptul că rareori găseşti, în prezent, un tânăr care îndrăgeşte cu adevărat folclorul. Aici însă, în comunitate şi la şcoala la care predau, este altceva. Părinţii îşi doresc ca copiii să participe la cercurile pe care le am, iar tinerii sunt foarte receptivi la orele de dans şi mişcare pe care le ţin. Cred că este şi dorinţa părinţilor de a face copiii mişcare şi, de ce nu, de a-şi vedea odraslele în scenă. O altă motivaţie ar fi însăşi visul copiilor de a mai vedea lumea, de a participa la festivaluri de folclor, de a cunoaşte dansurile şi tradiţiile. La orele din programa şcolară cred că am reuşit să-i atrag, să-i conving, să le aprind în suflet scânteia, dragostea pentru folclor. Studierea în şcoală a dansului popular este un exemplu demn de urmat.
Învăţăm obiceiurile şi tradiţiile neamului
– Pentru a se preda dansul popular în şcoală a fost nevoie ca acesta să aibă loc în programa şcolară. S-a introdus pe plan naţional ca în fiecare zi să aibă copiii cel puţin o oră de educaţie fizică, din aceste ore – 1 oră/clasă s-a putut introduce la materia „mişcare şi dans”. La aceste ore facem mişcare, învăţăm mişcări, paşi de dans, învăţăm dansuri şi despre dansuri. La aceste ore predau şi dansul şi tradiţiile românilor din Ungaria, care sunt şi bazele primilor paşi de dans învăţaţi de noi. Pe lângă aceste ore am mai multe cercuri, unde învăţăm concret dansuri tradiţionale din mai multe localităţi, acestea le organizăm în coregrafii cu care ne putem prezenta la serbările şcolii şi nu numai. Am început să lucrăm şi la coregrafii care se fac tot mai rar, care încep să dispară, cum a fost la Aletea de exemplu: Hora Mare, Lugojana, etc.
– Ce calităţi dezvoltă dansul la copii?
– În primul rând, dansul este un exerciţiu fizic, care dezvoltă ţinuta, gustul estetic, eleganţa, atenţia, simţul de coordonare a mişcărilor şi, nu în ultimul rând, dragostea pentru obiceiurile şi tradiţiile neamului.
– Ce este mai uşor? Să lucrezi cu copiii sau cu adulţii?
– Pentru fiecare categorie de vârstă este diferit, dacă este bine construită o coregrafie nu este greu să o predai, mai ales dacă faci ceea ce-ţi place cel mai mult.
Succese, distincţii şi planuri
– Care a fost cel mai mare succes al tău ca dansator, dar şi ca profesor?
– Ca dansator am avut parte de multe succese. Pentru mine a fost de fiecare dată un mare succes atunci când am reuşit să învăţ un dans mai greu. Cele mai multe succese cred că au fost atunci, la început, când am învăţat să dansez dansul de la Aletea şi am reuşit să fiu în scenă alături de cei mai buni. Ca profesor, atunci am avut cele mai mari reuşite când am participat cu tinerii la diferite concursuri şi festivaluri şi am venit acasă cu premii şi aprecieri.
– Ce a însemnat pentru tine distincţia primită anul acesta „Pro Cultura Minoritatum Hungariae” pe anul 2017?
– Premiul primit anul acesta la Gala Naţionalităţilor a fost pentru mine o recunoaştere uriaşă, din partea comunităţii româneşti care m-a propus. Acest premiu l-am primit ca recunoaştere pentru activitatea de păstrare şi transmitere a dansurilor populare româneşti din judeţul Bichiş, de aceea o să fiu de acum înainte şi mai atent ca să depun o muncă de calitate, să le insuflu tinerilor dragostea faţă de cultura şi tradiţiile strămoşeşti. Această distincţie mi-a întărit şi credinţa că sunt în loc bun şi asta trebuie să fac cum ştiu eu mai bine.
– Ce sentimente ai când eşti în scenă printre copiii?
– Mă încearcă o bucurie nemărginită şi o mândrie deosebită pentru faptul că mi-a reuşit să le cultiv dragostea pentru dansul popular.
– Ce planuri ai pentru viitor?
– Obiectivul meu principal este să cresc dansatori din tânăra generaţie care ne-ar reprezenta cu cinste la diverse festivaluri folclorice naţionale şi internaţionale. Este foarte important să reînviem tradiţiile românilor din Ungaria, pentru ca ele să nu dispară şi să nu se uite, să valorificăm moştenirea noastră culturală. Altfel riscăm să le pierdem. Trebuie să facem tot posibilul ca perlele folclorice să nu dispară irecuperabil.
A consemnat: Anca Becan, redactor, Foaia românească
Foto: Foaia românească
