Aurel Gheorghiță: Îmi doresc aceste întâlniri, să putem să arătăm și noi performanța și nivelul la care am ajuns

Publicat de prosavioleta, 8 iulie 2024, 21:11

Cristian Dumitrașcu: S-au împlinit 193 de ani de la înființarea muncilor militare din România. „Interviul săptămânii” pe care l-am realizat la Inspectoratul General al Muzicilor Militare de aici din București, cu inspectorul general de armă, colonelul Aurel Gheorghiță.

Cristian Dumitrașcu: Domnule Inspector General Aurel Gheorghiță, vă mulțumim că ne-ați primit cu „Interviul săptămânii” la dumneavoastră acasă și „La mulți ani pentru cei 193 de ani de muzici militare în România!”.

Col. Aurel Gheorghiță: Cu drag! La 1831, 1 iulie este semnat primul document oficial în cadrul „Strajei pământești” de înființare a muzicilor militare moderne. Este foarte important de spus că existau și înainte muzici militare, dar acest act de la 01 iulie 1831 este actul de naștere a muzicilor militare moderne românești.

Cristian Dumitrașcu: Este un drum foarte lung de atunci, de la înființare și până acum. Este un drum sinuos. Nu este acum un moment de dezvoltare atât cât ar fi putut să fie muzica militară în România, pentru că în anii de reformă muzicile militare s-au redus foarte mult.

Aurel Gheorghiță: Actualmente în România sunt 17 muzici militare, trei în garnizoana București și 14 în marile centre culturale din România, mai precis la Craiova, la Constanța, Cluj, Iași și pot enumera până la 14 muzici în țară. Aceste muzici sunt coordonate din punct de vedere profesional de către Inspectoratul General al Muzicilor Militare și este o onoare și o plăcere pentru noi de a dezvolta aceste muzici prin Centrul de Instruire pentru Muzici Militare care livrează resursă umană către aceste garnizoane, către muzicile militare din România.

Cristian Dumitrașcu: A fost Școala Militară de Muzică, apoi a fost Liceul Militar de Muzică „Iacob Mureșeanu” care din păcate a fost la un moment dat desființat. Centrul de Instruire pentru Muzici Militare asigură, precum spuneați, resursa umană din liceele de muzică, din facultățile de muzică. Este pentru armată aceasta o variantă care înlocuiește cu succes fosta variantă de filieră directă, unde aici, vreme de cinci ani, de șapte ani, se formau subofițeri și ofițeri de muzică.

Aurel Gheorghiță: Este important de spus că această școală militară, cum toată lumea o cunoaște…

Cristian Dumitrașcu: Școala Militară de Muzică.

Aurel Gheorghiță: Școala Militară de Muzică a avut la un moment dat și 500-600 de elevi, ciclul de învățământ de la 14 ani până la 19 ani era un timp suficient de formare a acestor tineri viitori subofițeri. Am ajuns în situația în care să avem și 25-35 de elevi. Pentru noi este un pas înainte, pentru că astfel reușim să trimitem în teritoriu subofițeri care să deservească și să slujească muzica militară. Urmează să facem demersurile necesare să dublăm această cifră de școlarizare pentru că, din păcate, nu reușim să facem față misiunilor care ne sunt încredințate.

Cristian Dumitrașcu: Până să ajungem la performanțele muzicii reprezentative despre care vreau să vorbim la finalul interviului, aș insista pe această particularitate a muzicienilor militari sau a muzicanților, cum li se spune îndeobște în armată. Este o situație unică, în care sunt două laturi foarte importante, aceea muzicală, unde trebuie să fie la un standard, la o valoare pe care o au, de pildă, filarmonicile, dar este și această latură militară, foarte importantă, partea de ceremonii, de primiri de demnitari, este imaginea armatei în joc și acolo, până acum câțiva ani, muzicienii militari erau instruiți, precum spuneam, pe filieră directă. Sunt voci care spun că nu mai este aceeași performanță din punct de vedere militar, ca reprezentare, pentru că nu au decât o perioadă destul de scurtă, din punctul ăsta de vedere, pe partea de instruire militară.

Aurel Gheorghiţă: Din păcate, este adevărat. Trebuie menționat faptul că și în viața civilă este un deficit mare de instrumentiști. Noi toată resursa umană o recrutăm din viața civilă. Aici, în cadrul Centrului de Instruire pentru Muzici Militare, reușim, cu greu, într-adevăr, să-i aducem la performanța de a face față misiunilor încredințate pentru muzici militare. Cu siguranță nu se pot echivala nouă luni de zile cu cinci ani sau cinci ani de zile cu nouă luni, dar cu toate acestea, avem copii care vin de la liceele de muzică, de la facultate, de la Conservator – și copii foarte bine instruiți. Aici noi reușim să-i canalizăm, să le deschidem acea dragoste pentru muzica militară și la sfârșitul acestui curs să își ia gradul de sergent.

Cristian Dumitrașcu: Aveți o misiune foarte grea, pentru că probele la intrare sunt aceleași ca pentru orice militar și nu de puține ori am înțeles că oameni foarte buni, cu o foarte bună pregătire muzicală, nu au trecut proba sportivă, de exemplu.

Aurel Gheorghiţă: Da, este adevărat, probele sportive sunt date la centrele zonale. Ele trebuiesc trecute, pentru că fără aceste probe nu pot să se prezinte la examenul de la Centrul de Instruire pentru Muzici Militare. O dată ce au trecut aceste probe, noi îi luăm în calcul și bineînțeles, trebuie să facă dovada științei unui instrument muzical, că știe să citească, știe armonie, știe contrapunct și să-și poată desfășura activitatea muzicală în acest cadru. În urma acelor nouă luni de zile de instruire, ei sunt repartizați la instituțiile din teritoriu.

Cristian Dumitrașcu: Ce vă faceți cu acele situații în care aveți nevoie de instrumentiști pe instrumente specifice, cum ar fi basfligornul, eufoniul, uneori și tuba? Sunt instrumente care nu se regăsesc decât în formații militare muzicale.

Aurel Gheorghiţă: Aşa este. În cadrul programului nostru, în aceste nouă luni de zile reușim să-i canalizăm. Trebuie să nu uităm că această continuă profesionalizare durează toată viața.

Cristian Dumitrașcu: Muzica reprezentativă reprezintă un obiectiv, până la urmă, pentru orice instrumentist militar din această țară să ajungă, dacă se poate, e un fel de echipă națională și este un nivel foarte înalt, este un palmares, precum am aflat și mai devreme, absolut impresionant, cu turnee în toată lumea, în festivaluri militare, unde această orchestră militară de suflători a reprezentat cu cinste România.

Aurel Gheorghiţă: Ne bucurăm că din anul 2022, prima invitație a fost în Polonia, unde au participat România, formația Lituaniei și formația Sloveniei. Ne-am bucurat de o primire călduroasă din partea formațiilor poloneze. Ne-am bucurat de faptul că avem aceste contacte minunate cu formațiile din mai multe țări. De asemenea, tot în același an am avut un turneu internațional la Madrid, unde am avut concerte de sală, sală Radio, cu Guardia Civil din Madrid. Toate aceste turnee, toate aceste manifestări culturale sunt o încercare și în același timp, o foarte mare responsabilitate pentru muzica militară, în special pentru muzica reprezentativă. De ce vă spun acest lucru? Pentru că îmi este dragă. Am pornit în carieră cu acest dar, muzica reprezentativă și este la momentul actual cea mai bună formație din țară.

Cristian Dumitrașcu: Câți ani ați fost dirijorul Muzicii Reprezentative?

Aurel Gheorghiţă: 20 de ani.

Cristian Dumitrașcu: 20 de ani. După ce ați fost înainte și instrumentist acolo.

Aurel Gheorghiţă: Am fost și instrumentist, ’86-’89, am fost instrumentist la Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naționale. Sunt oameni admirabili, da, dedicați meseriei. Am reușit să trecem peste foarte multe lucruri și să facem concerte de sală Radio cu doar două piese, Concertul de Pian în La Minor de Grieg și Simfonia a 9-a de Dvořák. Ceea ce este un palmares, este un vârf de realizare profesională.

Cristian Dumitrașcu: Este un vârf de realizare și aș întări ceea ce aţi spus. Aceste concerte, care au fost scrise pentru orchestre de coarde, pentru pian și orchestră, este o provocare în sine să fie orchestrate pentru instrumentele specifice fanfarei, instrumente de suflat – este un alt acordaj, este o altă particularitate a instrumentului.

Aurel Gheorghiţă: Este foarte important de spus că în cadrul acestui Inspectorat al Muzicilor Militare, avem și un birou de creație, un birou de repertoriu în care oameni, care sunt dedicați meseriei, orchestratori vin cu aceste noi propuneri către muzica reprezentativă. Foarte multe piese care sunt scrise pentru orchestra simfonică sunt adaptate pentru Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naționale, dar, în același timp, pentru formațiile din țară, ceea ce este un lucru foarte bun, pentru că dăm posibilitatea acestor oameni să abordeze un repertoriu diferit.

Cristian Dumitrașcu: Și iată, nu mai departe de acum câteva zile, un exemplu concludent: la Ambasada Statelor Unite ale Americii ați acompaniat o solistă, pentru care ați fost nevoiți să reorchestrați și să transpuneți într-o tonalitate potrivită vocii sale.

Aurel Gheorghiță: Vocii sale. Este important ca aceste adaptări pe care noi le facem aici trebuie să fie cât se poate de bine adresate și orchestrate pentru solistul cu care lucrăm.

Cristian Dumitrașcu: Domnule colonel Gheorghiță, o ultimă întrebare: dintre toate festivalurile internaționale, unde ați reprezentat România cu cinste, am și fost la câteva astfel de festivaluri, unul la Oslo, altul la Berlin, care v-a rămas cel mai aproape de inimă? Și care credeți că este, să zicem, cel mai reprezentativ? Un fel de Champions League al muzicilor militare? Mi s-a părut cel de la Oslo, Tattoo, de exemplu.

Aurel Gheorghiță: Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naționale a participat cred că în toate țările din Europa. Și n-aș vrea să le enumer, bineînțeles, să ne aducem aminte și de festivalul din China. Cert este că fiecare festival este unic, iar tu, ca formație, trebuie să te prezinți la cel mai înalt nivel. Într-adevăr, Festivalul de la Oslo a fost una din reprezentările în care a fost foarte important să participăm. De ce? Pentru că acolo au venit cele mai bune muzici, cele mai titrate muzici militare. Și este foarte important de spus că acest festival, Festivalul de la Oslo, este patronat de Casa Regală. Noi ne-am dorit, am ajuns acolo și, în același timp, ne-am dat seama că nu suntem departe de performanțele pe care ei le-au atins, ceea ce îmi doresc foarte mult. Îmi doresc foarte mult aceste întâlniri, da, în așa fel încât să putem să arătăm și noi performanța noastră și nivelul la care am ajuns.

Cristian Dumitrașcu: Domnule colonel Gheorghiță, vă mulțumesc tare mult. La mulți ani, încă o dată, și să ne revedem cu bine la, poate, nu știu, cel mai important concert care va avea loc anul acesta pentru publicul din România.

Aurel Gheorghiță: Și eu vă mulțumesc pentru amabilitate și am deosebita onoare și plăcere să vă invităm la Festivalul Muzicilor Militare de la Brăila, în perioada 9-12 august. De asemenea, vreau să urez muzicienilor militari, în primul rând, multă sănătate, să performeze pe cele mai înalte scene ale cetăților unde sunt în garnizoanele respective și le doresc să atingă performanțele muzicii reprezentative și, de ce nu, să le depășească.

Cristian Dumitrașcu: Vă mulțumesc.

Gândurile profesoarei Rodica Steliana Crețu la ceasul aniversar al Centrului de Instruire pentru Muzici Militare

Publicat de prosavioleta, 4 octombrie 2021, 17:40

Rodica Steliana Crețu: Sunt profesoara de muzică, cu gradul I didactic, Rodica Steliana Crețu. Școala de muzică – să facem un mic istoric – a fost înființată de Carol al II-lea, în anul 1936. La vremea respectivă era Școala de Instrumentiști Militari, așa numiții „copii de trupă”.

După care școala a evoluat, a căpătat un nou sediu, și când eu am început să activez în această școală, adică în anul 1972, școala se numea deja, Școala Militară de Muzică. Cu învățământ profesional. Ulterior, a căpătat și profil de liceu, cu ambele trepte, treapta I și treapta a II-a – liceu vocațional de muzică -, rămânând tot cu titulatura de Școala Militară de Muzică, ulterior școala a căpătat și Cursul de subofițeri instrumentiști și, încă mai târziu, Cursul de ofițeri de muzică-dirijori militari, astfel încât avea un profil complex, care asigura cultura muzicală românească și nu numai, pentru că subofițerii noștri instrumentiști aveau o foarte bună apreciere în țările vecine unde mergeau ca instrumentiști suflători, pentru că învățământul de instrumente de suflat nu este pretutindeni atât de dezvoltat și sigur că noi, școala furniza acest compartiment al vieții muzicale.

Cornelia Mihăilă (reporter): Poate că atunci când erau elevi nu îndrăzneau să exprime părerea personală, dar după, după ce au devenit instrumentiști, după ce poate s-au și pensionat din funcțiile pe care le aveau, după ce au plecat din școală, vă povesteau elevii cum petreceau ora aceea în care umpleați tablele?

Rodica Steliana Crețu: În școală am predat câteva discipline, toate esențiale. Am predat, în primul rând, istoria muzicii universală și românească, pe urmă, armonie, teorie, solfegiu dictat, muzică de cameră și pian. Și am făcut și corepetiție. Ce vorbesc după aceea, vă pot da câteva nume concrete, care pot depune mărturie. Toți care au făcut Conservatorul, fie aici, la București, fie în țară: Târgoviște, Cluj, Constanța… De exemplu: profesorul Nicolae Gheorghiță – este prorectorul Conservatorului , actualmente – mi-a spus că: „La profesorul Buciu am stat trei ani de zile; nu m-a durut capul la Armonie!”

Ce exemple îmi mai vin în minte acum, Marius Firca, dirijorul Corului „Divina Armonie”, s-a dus – că a fost și nostimă împrejurarea! – s-a dus la Conservator, încă fiind elev la Cursul de ofițeri, și profesoara i-a spus: „Păi, dumneata știi foarte multe lucruri la Armonie, nu mai sta la anul I. Vino la seminar la anul al II-lea, că la anul I te plictisești.” S-a dus la anul II. Ne-a spus nouă, în clasă, bineînțeles, colegii au făcut hazul respectiv… Săptămâna următoare: „Ei, ai fost?” „Da, am fost la anul II și mi-a spus doamna Vodă: Nu mai veni nici la anul II. Mergi la anul III.” Și colegii au comentat: „Dacă te mai duci, așa, vreo săptămână, peste două săptămâni îți dă și diploma!” (Râde) Și, m-au bucurat toate acestea.

Am considerat totdeauna, ca să zic așa „os de cadru didactic”, pentru că bunicul meu a fost învățător, mama a fost învățătoare, am considerat că dacă un copil petrece în școală o perioadă optimă de informare și de formare a personalității, adică între 15 ani și 35, la Cursul de ofițeri, este un fapt antisocial și anti profesional să îl lași să petreacă acest timp fără folos. Adică trebuie să-i asiguri o asemenea instruire încât, după aceea, el să iasă cu fruntea sus în viața profesională și în viața socială. Și de aceea ei, absolvenții, se constituie acum, și nu vorbesc ditirambic, se constituie ca o adevărată castă. O castă profesională și elegantă, și bine instruită, și bine educată și mai ales remarcabilă prin profesionalism. Adică, instrumentiștii militari sunt o colectivitate de care cultura românească are nevoie și va avea, de pe vremea lui Carol al II-le și până pe vremea celor care vor veni după noi. Un amănunt foarte nostim. Mi-au spus: „Știți că atunci când anunțați lucrare scrisă la Istoria Muzicii, noi ne programam de planton, ca să putem învăța! Că altfel dormeam și a doua zi nu mai aveam timp să învățăm.” Deci, se pliau după cerințele care li se puneau în față.

Cornelia Mihăilă (reporter): Deci aveau teme numeroase, dar își găseau timp pentru a le face…

Rodica Steliana Crețu: Își găseau, își găseau timp, pentru că, trebuie spus, Școala Militară de Muzică este, de fapt, o uniune a trei școli. Adică: școala de cultură generală – liceu -, școala militară, cu programul de instruire și de exerciții fizice, și școala de muzică, cu programul său de instruire profesională specific. Așa că, pentru a putea să îndeplinești la înalt nivel toată această instruire, trebuie să-ți organizezi bine timpul și aceasta s-a văzut și în viața lor ulterioară. Au ajuns în posturi cheie, și asta trebuie spus – Ignat Fănel, de exemplu, a fost directorul Operei… -, au ajuns prorectori la Conservator, au ajuns dirijori – Tiberiu Soare, dirijorul pe care îl cunoaștem cu toții, a fost acolo; a urmat Cursul de tubă. Deci, școala își merită pe deplin și respectul, și recunoștința tuturor celor care au trăit în ea și au muncit în ea. Așa că eu aș vrea să le spun, din tot sufletul meu, că le doresc multă sănătate și mult succes și tot ce își doresc ei profesional și moral pe parcursul vieții lor. Și vreau să le  adresez un salut în vechea noastră limbă latină. Este un salut, vechi dicton și cunoscut: „Salve et i!” („Fiți sănătoși și mergeți mai departe!”)