Programul „Școli Prietenoase cu Natura” a ajuns la a 6-a ediție!
Publicat de Andra Radu, 26 octombrie 2021, 12:31
Programul „Școli Prietenoase cu Natura” a ajuns la a 6-a ediție. Până pe 7 noiembrie, școlile se pot înscrie în cel mai dinamic și interactiv program de educație pentru natură.
Programul se adresează tuturor cadrelor didactice și nu este nevoie să fie profesori de biologie pentru a îndruma elevii în proiect.
Prin acest program, organizatorii își propune să apropie elevii de natură prin activități practice desfășurate în spațiul verde al școlilor, precum: hrănirea păsărilor în timpul iernii, îmbogățirea spațiului verde cu plante care oferă resurse de hrană, posibilități de adăpostire și reproducere a viețuitoarelor.
„Deschidem înscrierile pentru cea de-a șasea ediție a celui mai important program de educație derulat de Societatea Ornitologică Română, „Școli prietenoase cu natura”. Și în acest an școlar ne dorim să creștem numărul micilor iubitori de păsări și natură.
Nevoia unui astfel de program de educație este evidentă, cifrele din ultima ediție fiind relevante: peste 21.000 de elevi participanți din 320 de școli din toate județele țării. Este cu atât mai remarcabil, cu cât vorbim de un an în care pandemia de COVID-19 a bulversat considerabil sistemul nostru de educație. Dar tot ea, pandemia, ne-a arătat fără echivoc dependența noastră de natură, care a fost mai ușor de conștientizat odată ce ne-a fost îngreunat accesul direct la ea.
Astfel, cu toate constrângerile și provocările generate de noua stare de fapt, considerăm că este important să continuăm educația pentru natură. Fie și numai pentru că studiile arată clar că sănătatea fizică și psihică, performanțele academice și coeziunea socială sunt îmbunătățite semnificativ atunci când copii intră frecvent în contact cu elementele naturale.
Prin activitățile din proiect sperăm să plantăm sămânța din care, peste ani, să răsară cât mai mulți oameni conștienți de locul lor în natură, alături de alte viețuitoare. Iar acțiunile lor să fie ghidate de empatie și înțelegere pentru tot ceea ce este viu, fără a pune tot timpul interesele speciei umane pe primul loc.”, se arată în comunicatul SOR.
Activitățile sunt astfel gândite încât să poată fi derulate atât fizic, la școală, dar și online, de acasă, dacă situația o impune din nou. Coordonatorul poate adapta conținutul la specificul școlii sau al claselor.
Aici găsiți formularul de înscriere: https://bit.ly/SPNInscrieri.