Pentru a supravieţui şi pentru a recupera decalajul, astfel încât să facă faţă mediului extern, acești copii au nevoie de asistenţă medicală adecvată încă din primul minut de viaţă de arată Organizaţia Salvaţi Copiii.
Potrivit raportului „WHO Born too soon”, 90% dintre copiii prematuri sau extrem prematuri supravieţuiesc în ţările dezvoltate, iar în regiunile slab dezvoltate 90% dintre aceşti copii mor.
În ultimii şase ani, Salvaţi Copiii România a investit peste trei milioane de euro în dotarea a 77 de maternităţi şi secţii de nou-născuţi din 39 de judeţe ale ţării, cu aproximativ 380 de echipamente medicale, care au ajutat la supravieţuirea a peste 31.000 de copii.
An de an, statisticile dureroase înregistrate în maternităţile din România ne cutremură şi ne revoltă, deopotrivă: în ţara noastră există în continuare, secţii de nou-născuţi în care eforturile medicilor sunt zădărnicite de lipsa unei dotări minime sau a suprasolicitării aparaturii existente.
România se situează pe locul întâi în Uniunea Europeană cu o rată a mortalităţii infantile de 8 la mie, iar principala cauză o reprezintă naşterile premature.
La fiecare 5 ore, un copil născut înainte de termen se stinge pentru că nu există suficiente echipamente medicale performante.
La Cluj-Napoca, în fiecare an, peste 400 de bebeluşi au nevoie de îngrijire în terapie intensivă pentru a supravieţui.
Vă invităm să le urăm împreună, copiilor născuţi prematur, “Bun venit pe lume!” şi să luptăm, cot la cot cu ei, pentru viaţă.
Le puteţi fi alături, încă din prima oră de viaţă, contribuind la campania derulată de Radio Cluj şi Asociaţia CERT-Transilvania, „Dăruieşte o şansă la viaţă!”, prin care vom ajuta la dotarea Secţiei Clinică Neonatologie II “Dominic Stanca” a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Cluj-Napoca, cu patru aparate performante, esenţiale în îngrijirea nou-născuţilor prematur şi nu numai.
Modalitățile prin care veți putea susține campania „Dăruiește o șansă la viață!”, sunt:
– tombola online
– magazin online produse/servicii pentru achiziţie directă
– dineu caritabil cu tombolă
– spectacol caritabil
– donaţii şi sponsorizări directe
Radio Cluj şi CERT Transilvania organizează o tombolă pentru persoanele care doresc să se implice în această campanie şi le oferă câştigătorilor o tură de off road: maşini robuste, motoare puternice, teren accidentat şi pante amenintatoare. Poţi să câştigi chiar tu o astfel de senzaţie şi să dai şansă la viaţă, copiilor născuti prematur!
Condiţiile de participare sunt foarte simple: cu doar 25 de lei cumperi un bilet de tombolă, apoi dai LIKE paginii de facebook Radio Cluj şi share vizibil pe pagina ta de facebook, concursului nostru.
Norocosul câştigător va avea parte de aventură, o tură de off road pe dealurile Transilvaniei. Participă şi tu la concurs, înscrie-te în această campanie şi donează 25 de lei.
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.