„Ameninţare din Est” pentru coeziunea Uniunii Europene
Publicat de Camelia Teodosiu, 18 octombrie 2017, 15:15
Textul de trei pagini lăsat de Wolfgang Schäuble „moştenire” Eurogrupului, având ca idee centrală înlocuirea organismelor comunitare de către un ESM (n.r. Mecanism European de Stabilitate) transnaţional care să monitorizeze economiile din zona euro, reprezintă încă un pas spre UE cu mai multe viteze care este, după cum se ştie, noul punct de convergenţă dintre Paris şi Berlin.
Însă viitoarea arhitectură europeană nu va fi decisă atât de corelaţiile ce se creează în zona euro, cât mai ales de rezistenţele ce se anticipează că vor fi manifestate de către ţările din Europa de Est faţă de ceea ce ele consideră o marginalizare a lor.
Într-adevăr, testul de rezistenţă pentru coeziunea UE va veni din Est, pentru că „cea de-a doua viteză” căreia oricum îi aparţin în mod obiectiv statele-membre din afara zonei euro se întâlneşte cu o apărare insistentă a suveranităţii naţionale şi cu opţiuni politice care se abat din ce în ce mai mult de la mainstream-ul comunitar.
Fricţiunile, pe tema respectării statului de drept, dintre Bruxelles şi Polonia, Ungaria (două bastioane ale populismului de dreapta care funcţionează în tandem în toate problemele, mai puţin în privinţa relaţiilor cu Rusia) sunt deja caracteristice.
Într-un articol recent al Politico.eu, ţările est-europene ale UE sunt clasificate în funcţie de gradul lor de aderare la scenariile unei Uniuni cu mai multe viteze (care de obicei sunt prezentate drept acţiuni de aprofundare a integrării de către „cei care vor” şi „care pot”).
Cele mai noi membre UE din Balcani (Bulgaria, România, Croaţia) reprezintă cazul cel mai uşor: se află încă într-un „cerc exterior”, pentru că nu au fost primite în zona euro sau Spaţiul Schengen, urmăresc o integrare cât mai aprofundată şi de aceea plusează pe europenism. Este, de exemplu, edificator faptul că, potrivit Eurobaromentului, opinia publică din România declară că are încredere în instituţiile europene în proporţie de 57%, fiind unul dintre cele mai ridicate procente din UE.
Aceste ţări au fost încurajate de discursul lui Jean Claude Juncker din luna septembrie cu privire la Starea Uniunii, în care preşedintele Comisiei Europene a stabilit drept obiectiv adoptarea monedei euro de către toate statele-membre şi a cerut primirea imediată a României şi Bulgariei în Spaţiul Schengen.
O stare de spirit complet diferită domneşte în Polonia şi Ungaria, unde propunerile cu privire la o mai mare cedare de suveranitate la nivel comunitar sunt primite în mod constant cu scepticism. Preşedintele polonez Andrzej Duda a avertizat că o Europă cu mai multe viteze va duce la dezmembrarea UE, în timp ce, la rândul său, europarlamentarul Partidului de Guvernământ Lege şi Justiţie, Ryszard Czarnecki, a susţinut că „euro este o idee bună pentru ţările mai bogate”, dar nu pentru Polonia care continuă să se afle între cele mai sărace şapte ţări.
Ungurii se arată mai favorabili ideii de aderare a ţării lor la euro, însă guvernul Orban nu pare deloc a se grăbi; de altfel, menţinerea controlului guvernamental asupra băncii centrale îşi are avantajele sale. Vorbind tot pentru Politico.eu, europarlamentarul partidului de guvernământ Fidesz György Schöpflin insistă că pentru Budapesta o unificare mai mare nu este un scop în sine, ci ar trebui să avanseze acolo unde şi atunci când este utilă.
În Cehia, votanţii sunt stăpâniţi de sentimente eurosceptice (numai 29% din cetăţeni doresc integrarea în euro şi numai 30% au încredere în instituţiile europene, conform Eurobarometrului), în timp ce guvernul doreşte ca discuţia despre viitorul euro să se poarte la nivelul celor „27”, cu participarea la Eurogrup a unor observatori din statele care nu fac parte din uniunea monetară. Oricum, multe urmează să se schimbe după alegerile parlamentare din 20-21 octombrie, la care favorit este miliardarul populist Andrej Babiš, un combatant al integrării în zona euro.
Dintre ţările de la Vişegrad numai Slovacia face parte din zona euro şi se simte confortabil cu o mai mare unificare europeană.
O cheie de interpretare a nemulţumirilor care domnesc în estul UE este dată de observaţia lui Sebastian Dullien de la Consiliul European pentru Relaţii Externe (European Council on Foreign Relations) că parcursul de convergenţă între noile state-membre şi cele vechi s-a frânat de mult timp. De exemplu, din 2007 nu mai există un progres în reducerea diferenţei dintre salariile din Cehia şi Germania, iar salariile la uzina cehă a Volkswagen se situează undeva la o treime din cele ale uzinei germane, în condiţii apropiate de productivitate.
Dullien reaminteşte că întregul sector financiar şi jumătate din industria prelucrătoare a Cehiei se află în proprietatea străină, fapt care amplifică nemulţumirea care se aşteaptă să izbucnească la alegerile parlamentare.
La aceeaşi concluzie ajung într-un studiu recent Filip Novokmet, Thomas Piketty şi Gabriel Zucman, care caracterizează statele est-europene drept „ţări în proprietate străină”. Este evident, astfel, care este „suprasatisfacţia” oferită la nivel psihologic de exacerbare a naţionalismului.
