Întâlnirile Comitetului Militar cu șefii apărării la Bruxelles
Publicat de Gabriel Stan, 25 mai 2021, 11:04
Cristian Dumitrașcu (realizator): Domnule general, bun venit la „Subiectul săptămânii”.
General-locotenent Daniel Petrescu: Bună ziua, domnule Dumitraşcu. Mulţumesc pentru invitaţie.
Cristian Dumitrașcu (realizator): Aţi fost marți, în 18 mai, la Bruxelles, la Reuniunea Comitetului Militar al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord și miercuri, 19 mai, la reuniunea Comitetului Militar al Uniunii Europene, organizat în formatul șefilor apărării – aşadar două întâlniri complementare, le-aş spune, foarte importante pentru noi, ca țară, în zona în care suntem. Care sunt concluziile principale după cele două întâlniri?
General-locotenent Daniel Petrescu: Am participat după o perioadă mai lungă, în care eram prezenți doar online la întâlnirile Comitetului Militar, am avut ocazia să ne întâlnim în persoană cu șefii apărării la Bruxelles.
A fost o ocazie să ne întâlnim cu secretarul general al NATO, cu ceilalți șefii ai apărării. De asemenea, o ocazie pentru mine să susțin implementarea conceptului de apărare și descurajare și să insist pentru o abordare unitară pe fiecare direcție strategică, în conformitate cu riscurile și amenințările identificate.
De asemenea, am subliniat contribuția României în misiunile și operațiile NATO și am mulțumit aliaților pentru participarea la exercițiile care se desfășoară în prezent pe teritoriul României. Desfășurăm trei exerciții foarte importante: Defender Europe 21, coordonate de Comandamentul Forțelor Terestre americane din Europa, exercițiul Steadfast Defender și exercițiul Noble Jump, două exerciții NATO, coordonate de SHAPE și Comandamentul Întrunit de la Napoli.
Sunt exerciții care reunesc o participare de aproximativ 15.000 de militari și dintre aceștia aproximativ 5.000 de militari aliați – o participare importantă, spun eu, pe care reușim să o desfășurăm în ciuda condițiilor pandemice.
De asemenea, în formatul Comitetului Militar UE cu șefii apărării, am argumentat necesitatea unei strânse colaborări și cooperării între NATO și Uniunea Europeană, am prezentat contribuția României la elaborarea busolei strategice, am salutat rolul facilității de pace europeană, precum și importanța fondului european pentru apărare; mobilitatea militară; cooperarea industrială în implementarea tehnologiilor emergente – și acestea au fost lucruri aflate pe agenda discuției.
Am încurajat participarea contribuției la grupurile de luptă ale Uniunii Europene, am căutat să găsim soluții pentru a eficientiza rolul acestor grupuri de luptă în implementarea obiectivelor strategice ale Uniunii Europene.
Cristian Dumitrașcu (realizator): Puteți dezvolta despre aceste grupuri de luptă, e interesant, e un element de noutate – ați analizat împreună cu ceilalți șefi ai apărării această inițiativă?
General-locotenent Daniel Petrescu: Da, sunt structuri de nivel grup de luptă, nivel batalion, constituite prin participarea mai multor state. România participă la grupul de luptă al HELBROC.
Sunt structuri care desfășoară perioadă de instruire, după care perioada de standby șase luni de zile. Au fost discuții cum putem să eficientizăm atât funcționarea lor în perioada de standby, cât și perioada de pregătire și să încurajăm participarea statelor membre ale Uniunii Europene la aceste grupuri de luptă.
Am discutat şi misiunile și operațiile UE și asta a fost o ocazie pentru mine să reconfirm angajamentele pe care le avem, în principal în Balcanii de Vest, în operația ALTHEA, în Marea Mediterană, în operația IRINI, precum și în misiunile de instruire pe care Uniunea Europeană le desfășoară în acest moment.
Cristian Dumitrașcu (realizator): Dincolo de acest subiect, îmi permit să vă invit să le transmiteți un mesaj militarilor noștri care tocmai ce au părăsit baza din Kandahar – am difuzat mai devreme în ‘Actualitatea militară’; ultimul militar român, comandantul batalionului care este acum acolo, care, iată, a părăsit baza din Kandahar – un mesaj pentru toți militarii care au fost acolo timp de 19 ani.
General-locotenent Daniel Petrescu: Desfășurăm redislocarea militarilor noștri în conformitate cu planul de redislocare pe care l-am agreat cu aliații și partenerii. Un prim eşalon al forțelor românești s-a întors în țară.
Urmează ca, în cursul săptămânii viitoare, alte două eșaloane să se reîntoarcă în țară. Încheiem misiunea cu capul sus. Am avut o contribuție importantă în această misiune alături de toţi aiații.
Le mulțumesc tuturor celor care au fost implicați, nu numai în executarea misiunii efectiv în teatru, ci și în pregătirea misiunii, în susținerea ei din țară. Cred că putem să spunem că am avut o contribuție importantă. Ne-am făcut datoria, iar militarii noștri pot să aibă conștiința datoriei împlinite.
Cristian Dumitrașcu (realizator): Vă mulțumesc foarte mult, domnule general. Am onoarea să vă salut.
General-locotenent Daniel Petrescu: Mulţumesc şi eu. Toate cele bune.