Ascultă Radio România Regional Live

șeful Departamentului pentru Naționalități

Inaugurarea grădiniţei românești din Bătania,după extindere și modernizare

Inaugurarea grădiniţei românești din Bătania,după extindere și modernizare

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 14 aprilie 2019, 12:37

Grădiniţa românească din Bătania a fost renovată cu sprijinul Statului Ungar şi din fonduri europene, obţinute de la Fondul European Regional de Dezvoltare prin proiectul TOP-1.4.1-15-BS1-2016-00020. Pentru reparaţia şi dotarea grădiniţei au fost alocate 130 de milioane de forinţi. În urma implementării proiectului, la grădiniţă s-au efectuat lucrări de extindere şi modernizare, finalizate recent. Pe 3 aprilie, grădiniţa îmbrăcată în haină nouă a fost inaugurată în prezenţa a mai multor oficiali de la Budapesta şi reprezentanţi din comunitatea românească din Ungaria.

Potrivit moderatorului evenimentului, Viorica Șutea, directorul adjunct al Şcolii generale și grădiniței „Lucian Magdu” din Bătania, proiectul de extinderea grădiniței, care a fost o necesitate din cauza numărului crescut de copii care frecventează această instituție, a fost înaintat în comun de către grădinița din Bătania, Autoguvernarea pe Ţară a Românilor din Ungaria și Consiliul Județean Bichiș.

Lucrările de dezvoltare au durat șase luni de zile, iar din 11martie 2019, grădinița și-a reluat practic activitatea în imobilul modernizat și extins cu o nouă sală, vestiare, grup sanitar nou, cu o nouă sală profesorală și alte renovări necesare cum ar fi instalația de gaz etc. Au fost achiziționate și noi echipamente de joacă pentru copii, atât în interior, cât și în curtea grădiniței, acestea din urmă vor putea fi luat e în folosință doar din luna mai.

 

Despre realizările importante din viața comunității românești din Bătania, dar și în general, despre realizările din comunitatea românilor din Ungaria, aducând totodată mulțumire statului pentru sprijinul acordat, a vorbit domnul Traian Kreszta, purtător de cuvânt în Parlamentul de la Budapesta. Acesta și- a încheiat cuvântarea subliniind faptul că este foarte bine să fii român în Ungaria. Secretarul de stat Soltész Miklós, responsabil cu problemele naționalităților în cadrul Cancelariei Primului Ministru, a felicitat beneficiarii acestui proiect și a subliniat, de asemenea, sprijinul concret pe care Statul Maghiar îl acordă tuturor minorităților din această țară, atât pe plan educațional,cât și cultural și religios, pentru ca cetățenii să își păstreze identitatea în contextul unei Uniuni Europene multiculturale și de menținere a tinerilor în interiorul granițelor țării. „Împreună cu reprezentanții comunității românești din Ungaria am rezolvat multe probleme, care, de altfel, de decenii întregi ar fi avut nevoie de rezolvare. Guvernul Ungar, împreună cu reprezentanții comunității românești din Ungaria, pot să inaugureze școli, pot să inaugureze grădinițe și instituții culturale, și acest drum este foarte bun, care ajută la dezvoltarea comunității românești din Ungaria. În plus, aceste investiții au și un alt aspect, fiind în interesul comun al relațiilor dintre cele douăstate: România și Ungaria. Din trecut aducem cu noi foarte multe răni, dar, slavă Domnului, că în ultimii câțiva ani aceste răni s-au vindecat, sau cel puțin încercăm să le vindecăm. Avem nevoie de o colaborare, pentru că vedem ce se întâmplă în Europa, unde valorile creștine sunt puse la o parte, iar unele națiuni se străduiesc să se impună asupra altora. Şi tocmai de aceea, strădania noastră, dar și a Guvernului Ungar este să ajute comunitatea românească din Ungaria. În același timp vom sprijini și pe mai departe comunitatea maghiară din România”, a mai spus domnul secretar de stat. La eveniment, copiii celor două grupe care funcționează în grădiniță au încântat publicul cu cântece și dansuri. Iar la final, în semn de inaugurare a lucrărilor efectuate, a fost tăiată panglica de la intrarea în instituție, după care PS Episcop Siluan, împreună cu Marius Vidican, preotul paroh de la biserica românească din Bătania au făcut o slujbă de sfințire și au stropit spațiile instituției cu Agheasmă Mare.

La evenimentul festiv au mai luat parte Tircsi Richárd, șeful Departamentului pentru Naționalități, din cadrul Ministerului Resurselor Umane, de la Budapesta, Florin Vasiloni, consulul general al României la Jula, Tolnai Péter, vicepreședintele Consiliului Județean Bichiș, Marjai János, primarul Bătaniei, Iulia Olteanu, directorul Şcolii Generale și Grădiniței „LucianMagdu” din Bătania, Alexandru Finna, vicepreședintele Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria, GheorgheCozma, șeful Oficiului AŢRU, precum și mulți alți reprezentanți ai comunității românești din Ungariași a instituției de învățământ din Bătania.

A consemnat: Anca Becan, redactor, Foaia românească

Foto: Foaia românească

 

Reporter: Ștefan Crâsta, redactor, MTVA Emisiunile în limba română

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc