Televiziunea britanică se pregăteşte să lanseze un nou serial de epocă. BBC Worldwide a prezentat la Mipcom (Târgul internaţional de conţinuturi audiovizuale), la Cannes, primele imagini ale unui proiect ambiţios dedicat ecranizării romanului ‘Război şi pace’ al scriitorului Lev Tolstoi, relatează 20minutes.fr.
Miniserialul va fi difuzat de canalul BBC One anul viitor şi va avea şase episoade de câte 60 de minute fiecare, scenele fiind filmate în Rusia, Letonia şi Lituania. Decorurile şi costumele sunt somptuoase, potrivit imaginilor prezentate la Cannes.
În distribuţie figurează actriţa Lily James (din serialul ‘Downton Abbey’) şi Paul Dano (‘Little Miss Sunshine’, ‘Twelve Years a Slave’), precum şi cunoscuta actriţă Gillian Anderson (‘X-Files’, ‘Hannibal’).
‘Război şi pace’ face parte din cele mai ambiţioase proiecte ale BBC de până acum, iar producătorul Harvey Weinstein s-a implicat din plin în realizarea acestui proiect. ‘Este cartea lui preferată. A citit-o când avea 12 ani’, a declarat Negeen Yazdi, şefă în cadrul Weinstein Company, despre pasiunea lui Harvey Weinstein pentru romanul scriitorului rus.
„Game of Thrones”, producţie de succes a postului american HBO, s-a plasat în fruntea nominalizărilor la Emmy Awards, cele mai prestigioase premii ale televiziunii americane, talonat îndeaproape de „House of Cards” şi „Transparent”, relatează AFP.
„Game of Thrones”, care pune în scenă rivalităţile sângeroase între clanuri, a primit 24 de nominalizări joi la Emmy Awards, urmat de „American Horror: Freak Show”, cu Jessica Lange în rolul principal (19 nominalizări). „Game of Thrones” îşi confirmă astfel supremaţia ca serial cu 126 de nominalizări în total anul acesta. Serialul în care joacă Peter Dinklage (nominalizat pentru cel mai bun actor în rol secundar) candidează şi la premiul pentru cea mai bună dramă, pe care încă nu l-a câştigat.
Va avea însă ca rivale serialele „Better call Saul”, inspirat dintr-un personaj al serialului cult „Breaking Bad”, alături de „Downton Abbey”, „Homeland”, „House of Cards”, „Mad Men” şi „Orange is the new black”. Anul trecut a fost „Breaking Bad” cel care a primit acest trofeu, împreună cu „Modern Family” care a câştigat pentru a cincea oară premiul pentru cea mai bună comedie a anului.
Serialul în care joacă actriţa de origine columbiană Sofia Vergara aspiră să câştige şi anul acesta titlul, însă are rivale puternice ca „Louie”, „Parks and Recreations”, „Silicon Valley”, „Transparent”, „The Unbreakable Kimmy Schimdt” şi „Veep”. Debutantul „Transparent”, difuzat de Amazon, este unul din marile succese ale anului. Povestea unui tată transsexual şi a copiilor săi a câştigat deja un Golden Globe pentru interpretarea actorului Jeffrey Tambor, nominalizat joi şi la Emmy Awards pentru cel mai bun actor de comedie.
O altă producţie difuzată de platforma pionieră Netflix, „House of Cards”, despre intrigile de culise ale politicii americane, porneşte de pe o bună poziţie cu 11 nominalizări în total. „Orange is the new Black”, un alt succes difuzat de Netflix, a primit doar patru nominalizări între care pentru cea mai bună actriţă în rol secundar, Uzo Aduba.
În schimb, „The Affair”, marele succes al sezonului de primăvară a fost trecut cu vederea, la fel ca „Broadwalk Empire”, citat în doar trei categorii, sau de musicalul Fox cu mare succes de public. În schimb, Taraji Henson, care joacă rolul principal, candidează la premiul pentru cea mai bună actriţă, alături de Claire Danes (‘Homeland’), Robin Wright (‘House of Cards’), Viola Davis, avocata de temut din „How to get away with murder”, sau de Elisabeth Moss, curajoasa Peggy din „Mad Men”.
În ce priveşte actorii, Jon Hamm, seducătorul Don Draper din „Mad Men”, speră să-i sufle anul acesta premiul intrigantului Kevin Spacey din „House of Cards”. Controversa privind lipsa de diversitate la Hollywood rămâne de actualitate: Emmy Awards menţionează într-un comunicat „o creştere anuală cu 60% a numărului femeilor scenariste şi regizoare nominalizate”.
La rândul lor, Taraji Henson şi Viola Davis, au şansă să devină primele actriţe de culoare laureate cu un premiu Emmy pentru cea mai bună actriţă într-o dramă, având în vedere că Kerry Washington (‘Scandal’) nu l-a primit niciodată în ciuda celor două nominalizări ale sale.
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.