Galaţi: Medic prins în flagrant de luare de mită după un apel la telverde anticorupţie
Publicat de adinaiftime, 24 octombrie 2017, 10:30
Un medic din cadrul Spitalului Municipal din Tecuci a fost prins, vineri, în flagrant de către ofiţerii din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) – Serviciul Judeţean Anticorupţie (SJA) Galaţi, în timp ce a primit cu titlu de mită sumă de 500 lei de la o persoană denunţătoare, se arată într-un comunicat de presă transmis luni de Biroul de Informaţii şi Relaţii Publice a DGA.
Potrivit sursei citate, în schimbul banilor medicul i-a promis denunţătoarei că nu va plăti taxele aferente perioadei în care a fost spitalizată. Fapta a fost sesizată vineri în jurul orei 09,30 la Linia telverde anticorupţie 0800.806.806, acţiunea de prindere în flagrant fiind organizată cu maximă operativitate la numai trei ore de la efectuarea apelului telefonic.
‘Din cercetări a rezultat faptul că medicul i-a precizat denunţătoarei că suma de bani solicitată reprezintă o ‘atenţie’ pentru menţiunile pe care le-a făcut în fişa de internare şi în baza cărora aceasta nu va fi nevoită să plătească taxa de spitalizare. Medicul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, fiind dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile’, se menţionează în comunicat.
În cauză s-a beneficiat de sprijinul lucrătorilor din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmerie Galaţi.