Au început câşlegii de iarnă

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 14 ianuarie 2020, 08:59 / actualizat: 3 iulie 2023, 19:12

Perioada cuprinsă între Sfântul Ion şi Lăsatul Secului de Paşti este cunoscută sub numele de Câşlegii de iarnă. Este momentul reinstaurării ordinii într-o viaţă marcată până acum de mese îmbelşugate, ospeţe şi petreceri dionisiace, acte menite să marcheze începutul anului tânăr. Nu întâmplător sfinţii de început de an sunt tineri şi nu întâmplător tinerii sunt cei ce aşteaptă câşlegii de iarnă. Este vremea şezătorilor, a întâlnirilor celor ce doresc să-şi împlinească viaţa prin căsătorie.

(varianta radiofonică a rubricii)

În cele 12 zile ale sărbătorilor de iarnă, de la Crăciun până la Bobotează fetele, învăţate tot de bătrâne, au făcut practici rituale de aflare a ursitului. Mare este nerăbdarea lor de a şti dacă se căsătoresc în „ăst an” şi mai ales cum arată viitorul soţ! Aşa că nu e de mirare că practicile vor continua şi după încheierea sărbătorilor de iarnă.

De Sfântul Ion prin Moldova fetele ştiu un descântec pe care-l spun când se spală pe faţă cu apă neîncepută pusă într-un vas împreună cu un fir de busuioc şi peste care a răsărit soarele. Ele spun vorbele gândind la Maica Domnului:

… eu cu mine te-oi lua,

În apa lui Iordan te-oi spăla,

Cu cămeşă de dragoste

Te-oi îmbrăca,

Cu brâu de dragoste

Te-oi încinge,

Coroană de aur

În cap ţi-oi pune,

Mândru mi te voi clăti,

Mândru te voi limpezi,

Ca argintul strecurat,

Ca maica ce te-a dat,

Ca soarele când răsare

Ca busuiocul cu floare…

Sunt aşteptate şezătorile, întâlnirile tinerilor, pe vremuri asistaţi de bătrâni. În acest cadru se stabilesc viitoarele familii, după ce-şi mărturisesc dragostea şi-şi dovedesc fidelitatea.

Între băieţi şi fete soarta aşază cumpăna dreaptă a judecăţii: băieţii, se spune, sunt mai „judecaţi”, cântăresc bine calităţile fetelor şi, implicit zestrea lor… chiar şi numai de frumuseţe. Asta până vine săptămâna oarbă! Fetele sunt mai nerăbdătoare. De unde vine nerăbdarea? Poate de la gândul că dacă sunt alese mai degrabă este semn că au calităţi evidente, sau poate de la gândul să nu rămână fete bătrâne şi „piatră-n casă” părinţilor.

Cu siguranţă nerăbdarea lor vine de la fire: sunt mai iuţi… aşa şi trebuie, doar ele rânduiesc casa. Îngrijesc apoi de toată familia şi mai ales duc grijile nemărturisite ale vieţii care tot pune cumpănă la mersul firesc al destinului. Altfel nici nu se poate. Că Dumnezeu a lăsat şi noapte şi zi, şi bucurie şi-ntristare, dar sentimentul ultim este de satisfacţie că nu ai făcut umbră pământului de pomană.

Câşlegii de iarnă au început!

Text și lectură:  Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni în structura centrală a  Departamentului Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune

Foto: Dan Păsărin

7 ianuarie – Creștinii îl sărbătoresc pe Sfântul Ioan Botezătorul!

Publicat de Andra Radu, 7 ianuarie 2020, 13:01

Aproximativ două milioane de români își serbează onomastica de Sfântul Ion. Potrivit tradițiilor, în această zi se încheie perioada Sărbătorilor de iarnă, începute de Sf. Nicolae.

Sfântul Ioan este considerat cel mai important proroc şi cel care face legătura dintre Vechiul şi Noul Testament. Este ultimul proroc al Vechiului Testament şi este menţionat în cărţile sfinte ca fiind cel care a avut rolul de a pregăti oamenii pentru primirea Fiului lui Dumnezeu.

Sfântul Proroc Ioan Botezătorul a dus din tinereţe o viaţă ascetică, a trăit retras în deşertul Bethabara, unde a petrecut în rugăciune şi meditaţie.

Iudeii îl recunoşteau ca profet şi veneau să se boteze în apele Iordanului ca semn că se pocăiesc de păcate. La Iordan a avut loc şi întâlnirea cu Iisus. Ioan l-a recomandat pe Iisus ca Mesia şi i-a recunoscut superioritatea.

Ioan şi-a continuat însă propovăduirea pocăinţei ca mod de apropiere faţă de mesajul lui Hristos. El a condamnat incestul în care trăia regele Iudeii, Irod, căsătorit cu cumnata sa. Curajul de a-l critica pe rege i-a atras şi condamnarea la moarte. Sfântul Ioan Botezătorul a murit decapitat.

Se zice că după Sfântul Ion se botează gerul, adică gerul începe să nu-și mai facă simtită prezenta.

Câşlegii de iarnă

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 15 ianuarie 2018, 05:00

Perioada cuprinsă între Sfântul Ion şi Lăsatul Secului de Paşti este cunoscută sub numele de Câşlegii de iarnă. Este momentul reinstaurării ordinii într-o viaţă marcată până acum de mese îmbelşugate, ospeţe şi petreceri dionisiace, acte menite să marcheze începutul anului tânăr. Nu întâmplător sfinţii de început de an sunt tineri şi nu întâmplător tinerii sunt cei ce aşteaptă câşlegii de iarnă. Este vremea şezătorilor, a întâlnirilor celor ce doresc să-şi împlinească viaţa prin căsătorie.

(varianta audio a rubricii)

În cele 12 zile ale sărbătorilor de iarnă, de la Crăciun până la Bobotează fetele, învăţate tot de bătrâne, au făcut practici rituale de aflare a ursitului. Mare este nerăbdarea lor de a şti dacă se căsătoresc în „ăst an” şi mai ales cum arată viitorul soţ! Aşa că nu e de mirare că practicile vor continua şi după încheierea sărbătorilor de iarnă.

De Sfântul Ion prin Moldova fetele ştiu un descântec pe care-l spun când se spală pe faţă cu apă neîncepută pusă într-un vas împreună cu un fir de busuioc şi peste care a răsărit soarele. Ele spun vorbele gândind la Maica Domnului:

… eu cu mine te-oi lua,
În apa lui Iordan te-oi spăla,
Cu cămeşă de dragoste
Te-oi îmbrăca,
Cu brâu de dragoste
Te-oi încinge,
Coroană de aur
În cap ţi-oi pune,
Mândru mi te voi clăti,
Mândru te voi limpezi,
Ca argintul strecurat,
Ca maica ce te-a dat,
Ca soarele când răsare
Ca busuiocul cu floare…

Sunt aşteptate şezătorile, întâlnirile tinerilor, pe vremuri asistaţi de bătrâni. În acest cadru se stabilesc viitoarele familii, după ce-şi mărturisesc dragostea şi-şi dovedesc fidelitatea.
Între băieţi şi fete soarta aşază cumpăna dreaptă a judecăţii: băieţii, se spune, sunt mai „judecaţi”, cântăresc bine calităţile fetelor şi, implicit zestrea lor… chiar şi numai de frumuseţe. Asta până vine săptămâna oarbă! Fetele sunt mai nerăbdătoare. De unde vine nerăbdarea? Poate de la gândul că dacă sunt alese mai degrabă este semn că au calităţi evidente, sau poate de la gândul să nu rămână fete bătrâne şi „piatră-n casă” părinţilor.
Cu siguranţă nerăbdarea lor vine de la fire: sunt mai iuţi… aşa şi trebuie, doar ele rânduiesc casa. Îngrijesc apoi de toată familia şi mai ales duc grijile nemărturisite ale vieţii care tot pune cumpănă la mersul firesc al destinului. Altfel nici nu se poate. Că Dumnezeu a lăsat şi noapte şi zi, şi bucurie şi-ntristare, dar sentimentul ultim este de satisfacţie că nu ai făcut umbră pământului de pomană.
Câşlegii de iarnă au început!

Text şi lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator în Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune

Început de an cu sărbători

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 1 ianuarie 2017, 18:42

Prima zi a anului este început de bucurie şi speranţă. Există credinţa că primul adună puterile creatoare, energiile benefice. De aceea se vorbeşte despre primul născut, despre primul an de viaţă al copilului, despre început ca prag al devenirii. Timpul se naşte, creşte, se maturizează şi moare. De aceea primii sfinţi din an sunt tineri, frumoşi şi iubăreţi, Sfântul Vasile, spre exemplu, iar sfinţii de la sfârşitul anului sunt bătrâni, moşi: Moş Nicolae, Moş Crăciun. Exuberanţei de-nceput îi urmează firesc, în trecerea timpului, înţelepciunea senectuţii. Una fără de alta nu este împlinire. De aceea se şi spune: „de-aş avea iar anii tinereţii”, dar, se-nţelege, cu mintea de la bătrâneţe. În prima zi din an îl cinstim pe Sfântul Vasile. Se crede că Sân Vasile este dintre „cei mai plăcuţi lui Dumnezeu”, făcător de minuni, păzitor de duhuri rele şi cu putere asupra necuratului. Moliftele (slujbele sale) se fac pentru alungarea demonilor şi se-ntâmplă în seara Sfântului Vasile.

Sânvăsâiul este patronul tinerilor. Imaginea lui în credinţa populară este elocventă: un holtei în putere, vesel şi pus pe chefuri, care face „pozne mari”, e împăratul iubirilor. După ce l-a rugat pe Dumnezeu să-i dea o zi de bucurie, că el este cel dintâi sărbătorit „a luat un clopoţel şi a legat la toartă o crenguţă de busuioc şi s-a suit la Dumnezeu să-l ureze”. În prima zi a anului se duc nepoţii la moşi, pentru a-i da la grindă pe cei mici. Nu oricum, ci cu colacul moaşei împodobit cu bani, busuioc, aţă roşie. I se urseşte încă o dată noroc, bogăţie, frumuseţe „viaţă liniştită ferită de făcături, de deochi şi de alte negureţe ale vieţii”. Azi fetele de măritat nu uită să-i ceară Sfântului Vasile aflarea ursitului:

Sân Văsâi bălțat

Adă-mi un bărbat

Cât de blăstămat

Dar bine-ntremat.

Un obicei foarte așteptat este datul la grindă. Nepoţii sunt aduşi la moaşă pentru a fi daţi la grindă. Moaşa se-ngrijeşte de venirea pe lume a pruncului (dacă moaşa de buric e aceeaşi cu moaşa de ursitori) sau de rânduielile pentru cel nou-născut spre a intra în lumea şi aşa în mare devălmăşie.

Nepoţii mari nu vin cu mâna goală, vin cu copiii şi cu ploconul:

Cinci azime de pâine,

Să mâncăm şi azi şi mâine.

Vreo cinci kile de cârnaţi,

Copiii la grindă să ni-i daţi!

Pe lângă alimente, nepoţii nu uită să dea şi obiecte-daruri:

Moaşii de-o cămaşă

Şi nişte bete pentru moş

Să ne fie sănătos.

Moaşa pregăteşte colacul împodobit cu bani, cu fir de busuioc, cu un fir de arnici roşu „să nu se deoache bunătate de nepot”. Când împodobeşte colacul rosteşte şi cuvintele, ca să se prindă:

Îl împodobi cu bani,

Să-mi trăiască o mie de ani.

Şi cu busuioc

Să aibă-n viaţă noroc.

Moaşa pune colacul pe capul copilului mai mare de un an şi-l dă la grindă zicând:

Să fii mare şi frumos

Părinţilor de folos.

Pentru a fi „tare ca fierul”, adică în sănătate deplină, copiii se pun cu picioarele pe un obiect de fier, o toporişcă. Tăria pământului şi a fierului, prin transfer de semnificaţii, se transmit copilului pentru a fi frumos şi sănătos.

Moşica dă nepoţilor nuci, mere, iar moşoiul dă bani şi sorcova pentru a fi sorcoviţi. Nepoţii primesc şi haine din partea moşilor, să se bucure de lucru nou dintr-un început de an şi aşa să le meargă tot anul.

După ce datul la grindă s-a împlinit urmează masa, la care stau toţi membrii familiei.

Trece și Boboteaza, pe 6 ianuarie și așteptăm ziua de 7 ianuarie, zi de mare sărbătoare: Sfântul Ion.

Este sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul. În noaptea de 6 spre 7 ianuarie în Oltenia se umblă cu colindul. Se cântă „colindele de patron”, vestite în zona Boişoarei, şi în Muscel. În dimineaţa de Sfântul Ion se merge la biserică şi iordănitorii, cei ce au colindat, au urat şi au udat, după slujba de la biserică vor „învârti” pe cei ce se lasă uraţi astfel. Şi petrecerea va începe.

În credinţele populare româneşti de Bobotează femeia e mai importantă decât bărbatul! O dată în an! Pe vremuri chiar bărbaţii le dădeau bani şi bucate, ele organizau o petrecere pe cinste, numai între ele! Asta şi pe la olteni!

În Moldova până la începutul veacului XX în ziua de Sfântul Ion era sărbătoare mare numită tontoroiul femeilor. Căci femeile puteau lipsi de acasă, chefuiau, se distrau în toată voia.

Bine e de ţinut minte că de Bobotează femeile sunt mai mari decât bărbaţii! Că e sărbătoare ţinută cu nelucru, că ogoarele trebuie păzite de „moţate împăunate”. De-aceea se ţine în casă apa sfinţită la Bobotează. Să se mai stropească uneori, când vin „negureţele”! Şi casa se va lumina.

Text și lectură: Gabriela Rusu-Păsărin