Sfântul Simion Stâlpnicul

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 1 septembrie 2020, 13:09 / actualizat: 3 iulie 2023, 13:10

În Oltenia se spune că bărbatul este stâlpul casei, iar femeia cheia casei. Când casa nu are sprijin, se poate duce de râpă, dacă femeia nu preia sarcinile bărbatului. De-i văduvă, toţi o vor lăuda că „ţine casa”, de are bărbatul călător în pierzanie, toată lumea o va căina.

(varianta radiofonică a rubricii)

Şi în credinţa populară pământul este susţinut de către Simion Stâlpnicul, bărbatul. El este cel ce ţine în mâinile sale cerul şi pământul pentru a nu se prăbuşi.

Legendele  hagiografice  îl  înfăţişează pe Sfântul Simion trăitor într-un stâlp, adică o construcţie înaltă ca un turn şi stând într-un picior, tot un simbol al stâlpului.

Simbolistica stâlpului este multiplă: este element de legătură între cer şi pământ, este susţinător al cerului pentru a nu se prăvăli peste oameni, este puterea de a sta drept (vertical) prin sacrificiu, aşa cum Sfântul Simion a stat ani mulţi în stâlp şi a murit cu ochii-n soare, firesc, neavând nimic altceva deasupra capului. În lumea cu dor stâlpul poate fi înţeles ca element de concreteţe şi ca o metaforă. În lumea fără dor stâlpul „de la cap” este semn al trecerii „punţii”, e doar concreteţe. Ideea însă este comună. E semn înalt, e un axis mundi necesar, indispensabil perioadelor de trecere.

Stabilitatea este „o caznă”, un demers, un proces greu de împlinit.

De aceea ziua de 1 septembrie, a Sfântului Simion Stâlpnicul este respectată, pentru a avea oamenii stabilitate pe picioare (concret, „să nu le-nţepenească picioarele”), pentru a preîntâmpina cutremurele (care destabilizează echilibrul fizic şi emoţional).

Ziua se ţine: „ca să nu se dărâme casele de pe temelie”, cu dublu sens, cel cu trimitere la concret şi cel cu trimitere la stabilitatea afectivă a climatului familial.

Text şi lectură: Gabriela Rusu – Păsărin, realizator emisiuni, Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune

Sursa foto: cjgorj.ro

De când are cocoşul 40 de neveste?

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 2 septembrie 2019, 11:08

De când i-a dat dezlegare Sfântul Simion Stâlpnicul. El era cel ce ţinea vânturile într-un butoi şi le „slobozea” doar când voia. Dumnezeu i-a luat la el unicul copil şi drept răzbunare, Simion a legat vânturile. Pe pământ se adunaseră toate răutăţile, pentru că bine e să fie vânturate din când în când.

(varianta radiofonică a rubricii)

Dumnezeu l-a rugat să sloboadă vânturile, dar Simion Stâlpnicul nici n-a vrut să audă, supărat că Dumnezeu i-a luat unicul copil.Cel ce l-a înduplecat a fost însă cocoşul: îi zice că el nu s-a supărat că Dumnezeu i-a luat atâţia pui, că, uite, mai face unul… şi încă unul. Simion Stâlpnicul s-a înduplecat şi a lăsat vânturile să cureţe pământul. Trecuseră şapte ani, atât timp a jelit copilul. De unde, se spune, e credinţa că mortul trebuie să fie jelit şapte ani. Apoi se uită, că şi uitarea-i trecută în legile omeneşti. Atunci Simion Stâlpnicul i-a spus cocoşului: „Îţi dau voie să ţii 40 de femei şi prin sat să umbli”. Tot cocoş să fii, la tinereţe!

De aici vine şi vorba referitoare la vârstă: găina bătrână face ciorba bună şi, în curtea cu găini să ai un cocoş tânăr. Mentalitatea în comunitatea tradiţională avea rigori de comportament şi orice abatere era sancţionată. Funcţionau însă şi înlesniri doar pentru bărbaţi. Doar „cocoşul avea voie să aibă 40 de femei”, femeia însă reprezenta statornicia familiei.

Text și lectură:  Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni în structura centrală a  Departamentului Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune