Patriarhul Daniel va oficia sâmbătă slujba de înmormântare a Regelui Mihai I, împreună cu un sobor arhieresc
Publicat de adinaiftime, 15 decembrie 2017, 21:01
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, va oficia sâmbătă slujba de înmormântare a Regelui Mihai de la Catedrala Patriarhală, împreună cu un sobor arhieresc format din mitropoliţi, preoţi şi diaconi.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Patriarhiei Române, la ceremonie vor fi prezenţi mai mulţi membri ai Sfântului Sinod al BOR, care nu vor sluji, ci vor asista la slujbă din strană. Răspunsurile liturgice la slujbă vor fi date de corul Tronos al Catedralei Patriarhale.
La ceremonii sunt aşteptaţi să participe preşedintele Klaus Iohannis, premierul Mihai Tudose, miniştri, reprezentanţi ai Parlamentului, ai Academiei Române, membrii Familiilor Regale străine prezenţi la tristul eveniment.
* Sâmbătă, de la ora 10,30, la catafalcul Regelui Mihai I din Sala Tronului de la Palatul Regal va fi oficiat un scurt serviciu religios.
* La ora 10,55, sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai va fi aşezat pe un catafalc în Piaţa Palatului Regal. Acolo va avea loc o scurtă ceremonie religioasă şi militară.
* La ora 11,10, sicriul va fi urcat pe un afet de tun. Se va forma un cortegiu funerar, la care vor lua parte Familia Regală, militari români, reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe Române. Procesiunea se va face pe jos, iar afetul de tun va fi tras, în semn de omagiu, de un vehicul militar operaţional.
* De la ora 11,30 la ora 12,45, cortegiul funerar va merge pe jos, pe traseul Piaţa Palatului Regal – Calea Victoriei – Splaiul Independenţei – Piaţa Unirii – Intrarea pe Dealul Mitropoliei. De la ora 12,50 la ora 14,00, la Catedrala Patriarhală va avea loc slujba de înmormântare.
* La ora 14,00, cortegiul funerar se va deplasa la Gara Regală Băneasa, pe ruta Piaţa Unirii – Piaţa Universităţii – Piaţa Romană – Arcul de Triumf – Şos. Kiseleff – Şos. Bucureşti-Ploieşti.
16 cai ai Detaşamentului de Cavalerie al Jandarmeriei Capitalei, care păstrează în gena lor sângele nobil al unor rase apreciate – Nonius şi Calul Românesc de Sport -, vor însoţi cortegiul funerar al Regelui Mihai I pe traseul Arcul de Triumf – Gara Regală Băneasa, unde se va desfăşura un ceremonial militar, cu participarea Gărzii de Onoare şi a Muzicii Militare Reprezentative a Jandarmeriei Române, informează Inspectoratul General al Jandarmeriei.
* La ora 14,40, Trenul Regal, în care se va afla sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai şi în care vor călători Custodele Coroanei şi membrii Familiei Regale a României, va pleca din Gara Băneasa. Prezenţa presei şi a publicului va fi permisă.
* Trenul Regal va circula cu viteză redusă în următoarele localităţi: Chitila (ora 14,51) – Titu (ora 15,41) – Piteşti (ora 16,46). Toţi cei care vor dori să aducă un ultim omagiu Regelui Mihai I sunt aşteptaţi în gara oraşului lor.
* Trenul Regal va ajunge la ora 17,30 în gara din Curtea de Argeş, unde prezenţa presei şi a publicului va fi permisă. Cortegiul funerar se va deplasa apoi de la gară la Catedrala Arhiepiscopală şi Regală.
* La ora 17,50 va avea loc slujba de îngropare a Regelui în Catedrala Mănăstirii Curtea de Argeş. La ora 18,20, sicriul va fi purtat într-o procesiune pe jos către Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală, unde va avea loc ceremonia religioasă a îngropării, la ora 18,40.
Prezenţa presei nu va fi permisă în cele două incinte, nici înainte, nici pe parcursul celor două ceremonii funerare. Va fi o ceremonie privată, în prezenţa Custodelui Coroanei, a Familiei Regale a României şi a membrilor Familiilor Regale străine prezenţi la eveniment.
Noua Catedrală nu va putea fi vizitată în primele şapte zile după înmormântare.
Pe teritoriul României a fost decretat de joi până sâmbătă doliu naţional în memoria Regelui Mihai.