Prima zi a anului este început de bucurie şi speranţă. Există credinţa că primul adună puterile creatoare, energiile benefice. De aceea se vorbeşte despre primul născut, despre primul an de viaţă al copilului, despre început ca prag al devenirii. Timpul se naşte, creşte, se maturizează şi moare. De aceea primii sfinţi din an sunt tineri, frumoşi şi iubăreţi, Sfântul Vasile, spre exemplu, iar sfinţii de la sfârşitul anului sunt bătrâni, moşi: Moş Nicolae, Moş Crăciun. Exuberanţei de-nceput îi urmează firesc, în trecerea timpului, înţelepciunea senectuţii. Una fără de alta nu este împlinire. De aceea se şi spune: „de-aş avea iar anii tinereţii”, dar, se-nţelege, cu mintea de la bătrâneţe.
(varianta audio a rubricii)
În prima zi din an îl cinstim pe Sfântul Vasile. Se crede că Sân Vasile este dintre „cei mai plăcuţi lui Dumnezeu”, făcător de minuni, păzitor de duhuri rele şi cu putere asupra necuratului. Moliftele (slujbele sale) se fac pentru alungarea demonilor şi se-ntâmplă în seara Sfântului Vasile.
Sânvăsâiul este patronul tinerilor. Imaginea lui în credinţa populară este elocventă: un holtei în putere, vesel şi pus pe chefuri, care face „pozne mari”, e împăratul iubirilor. După ce l-a rugat pe Dumnezeu să-i dea o zi de bucurie, că el este cel dintâi sărbătorit „a luat un clopoţel şi a legat la toartă o crenguţă de busuioc şi s-a suit la Dumnezeu să-l ureze”. În prima zi a anului se duc nepoţii la moşi, pentru a-i da la grindă pe cei mici. Nu oricum, ci cu colacul moaşei împodobit cu bani, busuioc, aţă roşie. I se urseşte încă o dată noroc, bogăţie, frumuseţe „viaţă liniştită ferită de făcături, de deochi şi de alte negureţe ale vieţii”. Azi fetele de măritat nu uită să-i ceară Sfântului Vasile aflarea ursitului:
Sân Văsâi bălţat
Adă-mi un bărbat
Cât de blăstămat
Dar bine-ntremat.
De-ar şti ele că de la-ntrămătură şi blăstămătură se duce viaţa!
Foto:Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj
Text şi lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator în Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune
Prima zi a anului este început de bucurie şi speranţă. Există credinţa că primul adună puterile creatoare, energiile benefice. De aceea se vorbeşte despre primul născut, despre primul an de viaţă al copilului, despre început ca prag al devenirii. Timpul se naşte, creşte, se maturizează şi moare. De aceea primii sfinţi din an sunt tineri, frumoşi şi iubăreţi, Sfântul Vasile, spre exemplu, iar sfinţii de la sfârşitul anului sunt bătrâni, moşi: Moş Nicolae, Moş Crăciun. Exuberanţei de-nceput îi urmează firesc, în trecerea timpului, înţelepciunea senectuţii. Una fără de alta nu este împlinire. De aceea se şi spune: „de-aş avea iar anii tinereţii”, dar, se-nţelege, cu mintea de la bătrâneţe. În prima zi din an îl cinstim pe Sfântul Vasile. Se crede că Sân Vasile este dintre „cei mai plăcuţi lui Dumnezeu”, făcător de minuni, păzitor de duhuri rele şi cu putere asupra necuratului. Moliftele (slujbele sale) se fac pentru alungarea demonilor şi se-ntâmplă în seara Sfântului Vasile.
Sânvăsâiul este patronul tinerilor. Imaginea lui în credinţa populară este elocventă: un holtei în putere, vesel şi pus pe chefuri, care face „pozne mari”, e împăratul iubirilor. După ce l-a rugat pe Dumnezeu să-i dea o zi de bucurie, că el este cel dintâi sărbătorit „a luat un clopoţel şi a legat la toartă o crenguţă de busuioc şi s-a suit la Dumnezeu să-l ureze”. În prima zi a anului se duc nepoţii la moşi, pentru a-i da la grindă pe cei mici. Nu oricum, ci cu colacul moaşei împodobit cu bani, busuioc, aţă roşie. I se urseşte încă o dată noroc, bogăţie, frumuseţe „viaţă liniştită ferită de făcături, de deochi şi de alte negureţe ale vieţii”. Azi fetele de măritat nu uită să-i ceară Sfântului Vasile aflarea ursitului:
Sân Văsâi bălțat
Adă-mi un bărbat
Cât de blăstămat
Dar bine-ntremat.
Un obicei foarte așteptat este datul la grindă. Nepoţii sunt aduşi la moaşă pentru a fi daţi la grindă. Moaşa se-ngrijeşte de venirea pe lume a pruncului (dacă moaşa de buric e aceeaşi cu moaşa de ursitori) sau de rânduielile pentru cel nou-născut spre a intra în lumea şi aşa în mare devălmăşie.
Nepoţii mari nu vin cu mâna goală, vin cu copiii şi cu ploconul:
Cinci azime de pâine,
Să mâncăm şi azi şi mâine.
Vreo cinci kile de cârnaţi,
Copiii la grindă să ni-i daţi!
Pe lângă alimente, nepoţii nu uită să dea şi obiecte-daruri:
Moaşii de-o cămaşă
Şi nişte bete pentru moş
Să ne fie sănătos.
Moaşa pregăteşte colacul împodobit cu bani, cu fir de busuioc, cu un fir de arnici roşu „să nu se deoache bunătate de nepot”. Când împodobeşte colacul rosteşte şi cuvintele, ca să se prindă:
Îl împodobi cu bani,
Să-mi trăiască o mie de ani.
Şi cu busuioc
Să aibă-n viaţă noroc.
Moaşa pune colacul pe capul copilului mai mare de un an şi-l dă la grindă zicând:
Să fii mare şi frumos
Părinţilor de folos.
Pentru a fi „tare ca fierul”, adică în sănătate deplină, copiii se pun cu picioarele pe un obiect de fier, o toporişcă. Tăria pământului şi a fierului, prin transfer de semnificaţii, se transmit copilului pentru a fi frumos şi sănătos.
Moşica dă nepoţilor nuci, mere, iar moşoiul dă bani şi sorcova pentru a fi sorcoviţi. Nepoţii primesc şi haine din partea moşilor, să se bucure de lucru nou dintr-un început de an şi aşa să le meargă tot anul.
După ce datul la grindă s-a împlinit urmează masa, la care stau toţi membrii familiei.
Trece și Boboteaza, pe 6 ianuarie și așteptăm ziua de 7 ianuarie, zi de mare sărbătoare: Sfântul Ion.
Este sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul. În noaptea de 6 spre 7 ianuarie în Oltenia se umblă cu colindul. Se cântă „colindele de patron”, vestite în zona Boişoarei, şi în Muscel. În dimineaţa de Sfântul Ion se merge la biserică şi iordănitorii, cei ce au colindat, au urat şi au udat, după slujba de la biserică vor „învârti” pe cei ce se lasă uraţi astfel. Şi petrecerea va începe.
În credinţele populare româneşti de Bobotează femeia e mai importantă decât bărbatul! O dată în an! Pe vremuri chiar bărbaţii le dădeau bani şi bucate, ele organizau o petrecere pe cinste, numai între ele! Asta şi pe la olteni!
În Moldova până la începutul veacului XX în ziua de Sfântul Ion era sărbătoare mare numită tontoroiul femeilor. Căci femeile puteau lipsi de acasă, chefuiau, se distrau în toată voia.
Bine e de ţinut minte că de Bobotează femeile sunt mai mari decât bărbaţii! Că e sărbătoare ţinută cu nelucru, că ogoarele trebuie păzite de „moţate împăunate”. De-aceea se ţine în casă apa sfinţită la Bobotează. Să se mai stropească uneori, când vin „negureţele”! Şi casa se va lumina.
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.