Spectacol folcloric cu scop caritabil pentru elevii merituoși, la Tîrgu Mureș
Publicat de adinaiftime, 17 decembrie 2017, 22:00
Casa de Cultură a Studenților, Asociațiile Culturale ”Junii Ardealului” și ”Zestrea Mureșului”, alături de Asociația „Mâini Unite” organizează spectacolul caritabil: “ȘI TU POȚI FI INGER”.
Ediția a X-a a evenimentului va avea loc luni, de la ora 18.00, la sala de spectacole a Ansamblului MURESUL din Tg. Mureș.
Și de această dată spectacolul are un rol caritabil, anunță reprezentantul Asociației ”Zestrea Mureșului”, Silviu Cîrciu:
Anul acesta ne orientăm spre copiii cu rezultate deosebite la învățătură dar care provin din familii cu condiții precare. Am invitat câteva voci ardelene recunoscute la nivel local, cum ar fi Ionela Moruțan, Livia Sorlea, Raluca Faghiura, Trifu Larisa, soții Țogorean, Monica Pârlea, Ovidiu Furnea, spre a-i ajuta pe acești copilași.”
Pe scenă vor mai urca Ansamblul Mureșul și grupul de colindători Sânzâiana.
Intrarea la spectacol este liberă, iar cei care doresc pot face donații caritabile.