Iaşi: Puţini instructori auto interesaţi de cursurile gratuite oferite în cadrul campaniei ‘ViAŢA e a ta’
Publicat de adinaiftime, 25 septembrie 2017, 23:00
Doar 74 de instructori auto din Iaşi şi alte judeţe ale Moldovei au luat parte, sâmbătă şi duminică, la cursurile gratuite de specializare oferite în cadrul cadrul campaniei ”ViAŢA e a ta”.
‘Ne bucurăm să facem parte din acest proiect, mai ales că singurul indicator de performanţă al Poliţiei Rutiere este de a preveni accidentele de circulaţie. Cauzele accidentelor grave nu s-au modificat. Vorbim de traversarea în loc nepermis, viteză, neacordarea de prioritate a pietonilor, şoferilor, abaterile săvârşite de biciclişti’, a declarat Mihai Şoric, şeful Serviciului Rutier Iaşi.
Potrivit statisticilor IPJ Iaşi, sâmbătă, în doar câteva ore, poliţiştii rutieri au aplicat 22 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 12.000 lei, şi au reţinut patru permise de conducere.
‘Ne dorim să pregătim 1.000 de instructori în toată ţara, astfel încât aceştia să multiplice buna practică prin elevii pe care îi pregătesc şi îi scot în trafic’, a declarat Silviu Moraru, instructor la Academia Titi Aur.
Organizatorii campaniei ”ViAŢA e a ta” consideră că ‘societatea românească e un pic mai reticientă la ce-i oferi gratis’ şi sunt optimişti. ‘Suntem mai reticienţi. Ce să-i facem? Încet, încet o să ne învăţăm şi cu astfel de campanii sociale. Sunt şi astfel de lucruri. Anumite entităţi întorc în societate valoare’, a declarat Silviu Moraru.
Conform statisticilor, riscul rutier în România se menţine încă la un nivel ridicat, chiar dacă în ultimii ani autorităţile şi societatea civilă şi-au intensificat eforturile pentru reducerea numărului şi a consecinţelor accidentelor de circulaţie. La finele anului trecut ţara noastră se plasa pe locul al doilea la nivel european în ceea ce priveşte mortalitatea rutieră, trendul înregistrat în ultimii ani arătând că România riscă să nu poată îndeplini obiectivul general de reducere cu 50% a numărului persoanelor decedate până la sfârşitul anului 2020.
Pentru redresarea situaţiei, prin conştientizarea oamenilor în vederea recunoaşterii şi gestionării eficiente a riscului rutier, cunoaşterea modului de manifestare a autovehiculelor în situaţii limită şi a manevrării lor corecte în aceste împrejurări, respectiv a adoptării unei atitudini defensive în trafic, Academia Titi Aur, prin Asociaţia LIKE Bucharest, în parteneriat cu Direcţia Rutieră din cadrul IGPR şi Autoritatea Rutieră Română a lansat, pentru 2017, campania socială ”ViATA e a ta”, care se derulează la nivel naţional, timp de 12 luni.
Campania îşi propune să contribuie la compensarea lipsei de pregătire a şoferilor şi îmbunătăţirea comportamentului rutier al acestora, cunoaşterea cauzelor generatoare de accidente în România şi promovarea cursurilor de conducere defensivă, ca metodă de prevenţie, prin specializarea unui număr cât mai mare de instructori auto care să transmită cunoştinţele cursanţilor lor.
(Agerpres/FOTO arhivă titiaur.ro)