Rachete Patriot în România
Publicat de adinaiftime, 14 iulie 2017, 11:00
România a lansat o solicitare principială către Statele Unite ale Americii în legătură cu achiziţia unor sisteme de rachete Patriot.
Anunţul a fost făcut de preşedintele Klaus Iohannis.
Noi am lansat o solicitare principială către partea americană, care s-a publicat pe site-ul Departamentului. Solicitarea urmează să fie aprobată, după care, sigur, vor începe negocierile şi, când vom avea un rezultat clar, îl vom da publicităţii. (Preşedintele Klaus Iohannis)
Preşedintele Klaus Iohannis a precizat că a avut discuţii cu actualul, dar şi cu fostul Guvern despre programele de achiziţii pentru armată şi a subliniat că a primit asigurări că acestea vor fi demarate în timp util.