Un nou penitenciar se va construi în Prahova
Publicat de adinaiftime, 1 septembrie 2017, 10:30
Un nou penitenciar de 1 000 de locuri urmează să fie construit în comuna Berceni, din judeţul Prahova. Guvernul a aprobat achiziţionarea, de către Ministerul Justiţiei, a unui studiu de fezabilitate în acest sens.
Executivul aminteşte că, în prezent, sistemul penitenciar din România are un deficit de peste 7.400 de locuri, iar supra aglomerarea şi condiţiile de detenţie au determinat o hotărâre-pilot a Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a solicitat României să prezinte în câteva luni un calendar privind punerea în aplicare a măsurilor care să soluţioneze această situaţie.
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat că va prezenta, săptămâna viitoare, în Guvern, foaia de parcurs cu privire la decizia CEDO fiind vizate atât măsuri imediate, pentru creșterea capacității de detenție, precum și modificări legislative.