Tramvaie noi la Oradea
Publicat de adinaiftime, 15 decembrie 2017, 23:00
Joi seară, 14 decembrie, au ajuns la Oradea primele două tramvaie ”Tatra” din cele 10 cumpărate, de la Berlin, de Societatea de Transport Local Oradea.
Alte două tramvaie ajung la Oradea în această după-amiază, iar al cincilea s-a blocat pe traseu pentru că s-a stricat camionul ce transporta tramvaiul. El ajunge la sfârșitul săptămânii.
În prima parte a săptămânii viitoare ajung şi celelalte cinci tramvaie, din lotul achiziţionat de la Berlin.
OTL a cheltuit în total 350.000 de euro pentru cele zece tramvaie achiziționate anul acesta.
Dacă s-ar fi modernizat tramvaiele fabricate în 1976, cumpărate în urmă cu 10 ani, ele ar fi costat tot 35.000 de euro bucata.
Cele aduse acum au scaune tapiţate, aer condiţionat, uşi duble şi buton la exterior pentru deschidere.