Adrian Gîtman (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, a participat la Conferința Șefilor Apărării din Balcani pe probleme de cooperare militară, organizată la Sofia.
Forumul a ajuns la ediția cu numărul 16, iar oficialii militari au analizat situația de securitate în zona balcanică, precum și modalitățile de colaborare între statele din regiune.
Conferința în acest format se desfășoară anual și reunește șefii apărării din nouă țări din Europa de Sud-Est, Albania, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Grecia, Macedonia de Nord, Muntenegru, România, Serbia și Turcia.
Întâlnirile în acest format au ca scop dinamizarea cooperării militare regionale, dezvoltarea unui mecanism de gestionare a crizelor și participarea în comun la exerciții a forțelor armate din regiune.
La ediția din acest an au fost invitați și șefii apărării din Croația și Slovenia, precum și reprezentanți de nivel înalt ai NATO și Uniunii Europene.
Publicat de Gabriel Stan,
23 noiembrie 2021, 12:33
Adrian Gîtman (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării, generalul locotenent Daniel Petrescu, a participat, în perioada 17 – 19 noiembrie, la Conferința șefilor apărării din Europa Centrală, organizată la Sofia de Comandamentul Forțelor Armate ale Statelor Unite ale Americii din Europa.
La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai Comandamentului american și șefii apărării din Cehia, Croația, România, Slovacia, Slovenia, Ungaria și din țara gazdă, Bulgaria. Analiza situației de securitate din regiune și exercițiile majore de instruire ale NATO din acest an au fost subiecte pe agenda de lucru a conferinței.
Dacă regiunea Europei de Sud-Est are acces la gaze naturale la preţuri comparabile cu cele din Europa de Vest, se pot economisi circa 4 miliarde de euro pe an din facturile pentru gaze naturale. Asta a spus coordonatorul departamentului pentru legături şi iniţiative regionale din cadrul Direcţiei Generale pentru Energie de pe lângă Comisia Europeană, Katarina Sikov-Magni, în timpul unei întâlniri a preşedinţilor comisiilor pentru energie a parlamentelor naţionale, care a avut loc la Sofia, în cadrul presedinţiei bulgare a Consiliului UE.
Conform afirmaţiilor sale, Europa este în mare măsură dependentă de o sursă de livrare de gaze naturale, ceea ce duce la preţuri mai mari pentru consumatori – cetăţeni şi industrie. O problemă e şi conectivitatea proastă a reţelelor de gaze în Europa.
„Interconectările de gaze existente se folosesc, însă nu la capacitate maximă. Capacitatea lor poate fi majorată şi noi avem discuţii intense cu vecinii noştri din statele din Africa de Nord, pentru a putea să extindem studiile privind zăcămintele şi transportul de gaze naturale”, a declarat Sikov Magni. Conform spuselor sale, realizarea interconectorului de gaze între Bulgaria şi Grecia, legătura între Bulgaria şi Serbia, precum şi coridorul BRUA care se construieşte în prezent, care leagă Bulgaria, România, Ungaria şi Austria, sunt de o mare importanţă pentru obţinerea diversificării de surse în regiune. Ea a adăugat că prin realizarea tuturor proeictelor pentru un acces mai bun de gaze naturale în regiune vor ajuta pentru atingerea obiectivelor Europei de Vest.
La Istanbul a fost deschisă Biserica bulgară de Fier, de curând restaurată, iar Erdogan aşteaptă o renovare a moscheilor în Bulgaria
Premierul Boiko Borisov i-a promis omologului său turc, Binali Yıldırım, că Bulgaria va face ce va putea în perioada în care va asigura Preşedinţia UE pentru normalizarea relaţiilor între UE şi Ankara, „aşa cum au fost în urmă cu doar câţiva ani”. El a declarat asta în cadrul inaugurării, duminică, a bisericii de fier restaurate de la Istanbul. „Da, noi putem să intermediem, putem să insistăm, pentru că doar pacea şi îmbunătăţirea relaţiilor Europei cu Turcia oferă soluţii pentru multe probleme. Aţi uitat Harmanli – am fost recent acolo pentru revoltele refugiaţilor. De un an nu e nicio presiune. Acest lucru nu se obţine uşor, nu are loc cu poveşti şi stigmatizări. Eu mi-am făcut treaba, iar faptul că patriarhul şi episcopii sunt aici, că toţi credincioşii noştri vor putea să vină să aprindă câte o lumânare – acest lucru va rămâne în istorie”, a spus Borisov, la deschiderea Bisericii Sfântul Ştefan, renovată recent. „Şi relaţiile de afaceri, şi relaţiile culturale, şi în principal securitatea şi toleranţa trec prin îmbunătăţirea relaţiilor”, crede el. „Aceasta este într-adevăr o zi mare, însă şi o foarte bună investiţie în viitor. Să arătăm întregii Europe, lumii creştine, că se pot îmbunătăţi relaţiile cu cel mai mare vecin al Bulgariei. Oricât am fi de mici, vom încerca să contribuim la această înţelegere”, a mai menţionat Boiko Borisov.
Binali Yıldırım l-a felicitat pentru asigurarea preşedinţiei europene şi a menţionat că „în timpul preşedinţiei Voastre au început să apără mesaje bune de la prietenii noştri europeni”. Cu UE nu am avut nici înainte probleme, dar haideţi azi să transmitem mesajul: „Să fim toleranţi”, a mai spus premierul turc.
„Bulgaria s-a străduit întotdeauna să aiba relaţii perfecte şi cu lumea creştină, şi cu cea musulmană. Premierul Binali Yıldırım a spus clar – se bat musulmani cu musulmani, creştini cu musulmani, terorismul este peste tot, chiar şi în cele mai mari capitale europene. Doar împreună putem să ne luptăm, doar împreună putem să fim eficienţi, doar cu un schimb bun de informaţii”, a declarat Borisov.
Conform afirmaţiilor sale, Sofia şi Istanbul sunt capitale în care toleranţa etnică este un exemplu demn de urmat.”La Sofia, pe o suprafaţă de un kilometru pătrat avem o biserică creştină, o moschee, o biserică catolică şi sinagoga şi noi toţi trăim în pace. L-aş cita pe preşedintele Erdogan, pentru că eu sunt solidar cu ceea ce a spus el. De obicei comunităţile mixte sau cei strămutaţi sunt utilizaţi pentru conflicte şi presiune. Noi avem şansa rară de a vă asigura că imigranţii bulgari, musulmanii din Bulgaria pot să fie o punte de prietenie, punte de securitate pentru a asigura securitatea toleranţei etnice”, consideră premierul bulgar.
„În trecut, cu greu ne-am fi imaginat că preşedintele Turciei, primul-ministru al Turciei, Patriarhul Ecumenic, Patriarhul bulgar, muftiul, pot să fie împreună, nu pentru a avea dispute şi pentru a ne urâ, ci pentru ca în spatele nostru să fie un asemenea monument al culturii, unic în lume, o biserică atât de frumoasă a Cornului de Aur, religia noastră să fie respectată şi noi toţi, atunci când suntem la Istanbul, să apridem o lumânare”, a spus Boiko Borisov şi a mulţumit statului turc pentru ceea ce a făcut.
Pentru restaurarea Bisericii de Fier s-au investit în total aproximativ 16 milioane de lire turceşti (aproximativ 3,5 milioane de euro), din care Bulgaria a dat 390.000 de euro.
Locuitorii din 83 de orașe europene au fost rugați să răspundă următoarei cerințe:
” La modul general vorbind, vă rog să îmi spuneți dacă sunteți foarte satisfăcut de calitatea aerului respirat și de nivelul zgomotului din orașul dumneavoastră, mai degrabă mulțumit, mai degrabă nemulțumit sau deloc mulțumit!”
Tot general privind rezultatele acestui studiu publicat de Eurostat, se poate spune că în Europa lumea este mulțumită de ambele aspecte, dar la o analiză în detaliu se observă foarte mari diferențe între statele membre.
De exemplu, în Dublin, Helsinki și Viena 88% dintre respondenți s-au declarat foarte sau mai degrabă satisfăcuți de calitatea aerului. Și Luxembourg a marcat la această întrebare, 83% din răspunsuri fiind pozitive.
La polul opus găsim Bucureștiul, doar 22% dintre locuitori declarându-se mulțumiți de ceea ce respiră. Înaintea capitalei României, tot la coada clasamentului, sunt Sofia, Paris, Madrid și Roma.
Lucrurile nu stau diferit nici în ceea ce privește nivelul zgomotului înregistrat în oraș. În fruntea clasamentului este tot Dublin, cu 82% din populație foarte și mai degrabă mulțumită. Urmează Helsinki, Luxembourg, Vienna și Riga.
Bucureștiul se remarcă din nou prin numărul mic de răspunsuri favorabile, doar 31%. Foarte aproape de noi ca percepție sunt locuitorii din Sofia, dar și din Atena, Madrid, Roma, Valletta și Varșovia.
Studiul a fost comandat de Comisia Europeană, instituția manifestând o preocupare continuă față de creșterea calității vieții inclusiv în orașe.
De altfel, recent, comisarul pentru mediu, Karmenu Vella sublinia:
Europa de astăzi s-a transformat din majoritar rurală în predominant urbană.
Aproape 70% dintre noi trăim în orașe.
Această concentare de oameni pune o mare presiune pe mediul urban. Principala provocare este să asigurăm mai mult verde rural și mai puțin gri urban în orașele noastre.
Un sfat bun de urmat în București, cel mai poluat oraș european după cum reiese din sondajul Eurostat, realizat în 83 de orașe din Europa.
Într-un top al calităţii vieţii, făcut recent de americani, Bucureştiul ocupă penultima poziţie în Europa, iar, la nivel mondial, se plasează pe la mijlocul clasamentului.
Studiul a fost făcut în 215 oraşe, luându-se ca etalon New York-ul.
Pe bătrânul continent, Viena a devansat Zurich, iar metropole din zona noastră, precum Budapesta sau Atena, sunt înaintea capitalei României. Din ţară, Clujul este cu 50 de poziţii în faţa municipiului de pe Dâmboviţa.
Indicatorul de calitate a vieţii ia în calcul mai mulţi factori, precum puterea de cumpărare a cetăţenilor, infrastructura rutieră, gradul de poluare şi spaţiile verzi dar şi serviciile educaţionale şi de sănătate.
Faţă de anii anteriori, Bucureştiul a rămas staţionar, pe poziţia 108, în timp ce alte oraşe din regiune au înregistrat progrese notabile. Capitala României a depăşit, totuşi, Sofia.
Un flamenco în care răsună ecourile frumoasei nebunii a lui Pat Metheny sau John McLaughlin, cu o pluralitate de voci şi un regal a comuniunii muzicianului cu instrumentul său, rodul prieteniei a patru muzicieni pe care îi leagă o înţelegere reciprocă demnă de invidiat şi convingerea că muzică flamenco se află în permanentă înnoire şi evoluţie. (Alejandro Amores – extras din Tertuliaandaluza.com)
Ambasada Spaniei în România şi Instituto Cervantes din Bucureşti, în colaborare cu Radio România, organizează joi, 4 iunie, ora 19:00, la Sala Radio, concertul trupei spaniole UHF – Ultra High Flamenco. Prezenţa Ultra High Flamenco la Bucureşti face parte dintr-un turneu internaţional, derulat în oraşe ca Viena, Budapesta, Bucureşti, Sofia, turneu sprijinit de AECID – Agenţia Spaniolă pentru Cooperare Internaţională pentru Dezvoltare.
Cei patru muzicieni ai trupei: José Quevedo – chitară, Paquito González – percuţie, Alexis Lefevre – vioară şi Pablo Marín – contrabas ne propun o incursiune în noile sonorităţi ale flamenco-ului instrumental. Muzica lor a pornit de la o bază flamenco, pentru a ajunge la un stil propriu care născut din influenţe de tango şi jazz, rezultând astfel ceea ce critica specializată de flamenco din Spania a numit “o utopie a flamenco-ului instrumental”.
Concertul de la Bucureşti ne prezintă atât piese de pe discul UHF 2010, cât şi din albumul Bipolar. Anul acesta, muzicienii spanioli au participat alături de trei mari nume ale jazz-ului olandez la deschiderea Bienalei de Flamenco din Olanda, compunând împreună un repertoriu de jazz flamenco prezentat în 18 ianuarie 2015 la Rotterdam şi, după un turneu prin Olanda, au intrat în circuitul celor mai importante festivaluri de gen din Spania şi din Europa.
Trupa Ultra High Flamenco, prin cele două discuri lansate în anii 2010 şi 2011, s-a impus drept cel mai bun grup de flamenco al decadei 2000-2010 şi fiecare dintre cele două albume a fost distins în Spania cu Premiul pentru cel mai bun disc flamenco al anului respectiv.
În anul 2005, dansatorul Joaquín Grilo din Jérez a reunit un grup de patru muzicieni care evoluau pentru prima dată împreună pe scenă. Chimia dintre cei patru a fost aproape instantanee: s-au decis imediat sa creeze propriul lor proiect muzical UHF – Ultra High Flamenco. Au debutat în această formulă în cadrul Festivalului Flamenco de la Helsinki şi în acelaşi an au înregistrat primul lor disc – UHF.
Începand de atunci au participat la numeroase festivaluri de flamenco şi de jazz precum Les Nuits Flamencas de Chateauvallon, Note di node (Sicilia), Festivalul de la Stans (Elveţia), Festival Jazz Plus Solea (Bulgaria), Festivalul 365 Jazz Bilbao, Bienala de la Sevilla, Festivalul de Flamenco de la Jerez, Festivalul Flamenco de la Berlin, Bienala de Flamenco din Olanda, Festivalul Flamenco de la Helsinki, Festivalul Flamenco de la Tampere, Forward Music (Beirut), Intermezzo Biennale (Olanda), Festivalul Internaţional Cervantes (Mexic), Festivalul de Muzica de la Positano (Italia), Festivalurile de la Edinburg şi Manchester, Festivalul Artelor de la Sinaloa (Mexic).
Cei patru muzicieni propun teme şi idei prin care creează un repertoriu în care flamenco-ul şi improvizaţia muzicală constituie elementele de bază. În anul 2010 a apărut cea de-a doua ediţie a discului UHF, cu o imagine reînnoita şi cu unele variaţiuni în conţinut. Discul a fost nominalizat la premiul pentru cel mai bun disc flamenco de către UFI (Uniunea Fonografică Independentă din Spania).
În martie 2011, în cadrul Festivalului Internaţional de Flamenco de la Jerez, trupa a prezentat cel de-al doilea disc: Bipolar, distribuit atât în Spania, cât şi în Europa, America şi Asia. După concertul lor din festival, presa de specialitate a titrat Un cvartet de multe carate (Flamenco Culture), Un pas înainte în evoluţia muzicii flamenco (Flamenco‐World).
Coproducător: TVR, Parteneri media: Radio România Cultural şi Radio România Muzical. Eveniment realizat cu sprijinul Clubului de Sponsori ai Instituto Cervantes din Bucureşti.
Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro, în Magazinele Germanos şi la Casa de Bilete a Sălii Radio.
Accesul la Sala Radio, cu transportul în comun, se poate face cu liniile de tramvai nr. 24 şi 44 până la staţia Radio România – Piaţa Virgiliu (Str. Berzei la intersecţia cu Ştirbei Vodă, în apropierea străzii Berthelot). Puteţi de asemenea alege mijloacele de transport care circulă în apropiere – Str. Mircea Vulcănescu, Str. Berzei, Str. Ştirbei Vodă, Bdul. Eroilor, Calea Plevnei, Bdul. Dinicu Golescu – autobuzele 133, 178, 126, 168, 226, 368 etc.
România şi alte 8 state membre ale UE fac parte din grupul la nivel înalt care se ocupă de interconectarea în domeniul gazelor naturale în Europa Centrală și de Sud-Est. Grupul are ca obiectiv asigurarea aprovizionării din cel puțin trei surse diferite a statelor din regiune. Principalele activităţi se referă la setarea prioritățillor pentru a avea infrastructura necesară și pentru a spori securitatea în ceea ce priveşte aprovizionarea cu gaze naturale.
Prima reuniune de lucru a grupului la nivel înalt a avut loc de curând, la Sofia. Vicepreședintele Comisiei Europene pentru Uniunea energiei, Maroš Šefčovič.
”Azi, am stabilit componenţa grupului la nivel înalt privind aprovizionarea cu gaze, un grup care funcţionează pe doua direcţii: una politică şi una tehnică, de expertiză. Avem si sub-grupuri care lucrează pe zone distincte, e vorba de Europa Centrală şi de Sud- Est şi zona Adriatică. Fiecare stat membru din aceste regiuni va avea asigurată aprovizionarea cu gaze naturale din cel puțin trei surse diferite. Am făcut, de asemenea, şi un inventar al proiectelor de infrastructură ce au fost deja propuse şi care vor fi de asemenea co- finanţate din fonduri europene.”
Discuțiile s-au axat pe aspectele interne și externe ale situației din zonă în ceea ce privește aprovizionarea cu gaze, astfel înât să fie posibile interconectarea regională şi folosirea optimă a infrastructurii existente acum.
Maroš Šefčovič: ”Am decis ca experţii noştri să înceapă să lucreze imediat astfel încât să poată pregăti până la urmatoarea noastră discuţie la nivel politic un plan de acţiune, pe care să- l discutăm până în luna Iunie. Am venit aici, la Sofia, pentru ca vream sa arătăm solidaritate Bulgariei, vream sa arătăm ca Uniunea Europeană e aici să ajute şi împreună cu partenerii din regiune suntem aici pentru a găsi soluţii bune privind securitatea aprovizionării cu energie în Europa de sud-est şi o mai bună interconectare cu Europa Centrală. Vrem integrarea întregii pieţe europene a energiei, pentru că acesta este obiectivul nostru pe următorii 5 ani, să avem o Uniune a Energiei benefică pentru fiecare stat membru.”
După această reuniune a grupului la nivel înalt, experţii vor face analize pentru a determina ce lipseşte şi ce bariere există în funcţionarea pieţei la nivel european. Grupul de lucru va adopta, până la începutul verii, un plan de acțiune cu monitorizare permanentă, astfel încât piaţa să nu mai fie fragmentată şi să poată fi prevenite crizele în aprovizionarea cu gaze naturale
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.