Muzica Unei Generaţii Perene – Portrete muzicale – VICTOR SOCACIU 65! La mulţi ani!
Publicat de Bogdan Dragomir,
14 ianuarie 2018, 17:19 / actualizat: 21 iunie 2023, 18:44
Astăzi, la Radio România Regional – Muzica Unei Generaţii Perene, aniversăm un renumit cantautor de muzică folk şi pop-folk, realizator de emisiuni radio-tv, fost membru al Cenaclului FLACĂRA – La mulţi ani, VICTOR SOCACIU 65!
VICTOR SOCACIU : (n. 14 ianuarie 1953, Brașov), este un cantautor român de muzică folk, realizator de emisiuni de televiziune şi diplomat (M.A.E).
Cantautor, membru, din 2003, al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România • Născut la: 14.01.1953 la Braşov • 1969 – Urmează cursurile de ghitară clasică la Şcoala Populară de Artă – Braşov, la clasa prof. Martinescu. • 1978 – Absolvent al Facultăţii de Electromecanica – inginer • 1970 – debutează pe scenă cu trupa rock Zodiac. • 1973 – activează în cadrul Cenaclului “Dacia Felix” din Centrul Universitar Braşov iar primele sale cântece folk (“Trenul”, “Ţinta între bine şi rău”, “Sub scutul amurgului”) se bucură de un real succes în mediul studenţesc.
(Audio) – „Tata şi caii” de pe albumul „Best of – 30” (C & P 2003 Radio România) interpretat de Victor Socaciu.
• 1975 – debut radio cu piesa « Nălucile amintirilor » • 1976 – debutează în Cenaclul “Flacăra” la Teatrul Naţional Bucureşti • 1976 – debut TV cu piesa “Oltule”
(Audio) – „Cãruţa cu flori” de pe albumul „Best of – 30” (C & P 2003 Radio România) interpretat de Victor Socaciu.
Activitate:
Membru în Cenaclul “Flacăra” în perioada 1976 – 1982, al Serbărilor Scânteii Tineretului în perioada 1983 – 1984 • Semnează muzica spectacolului “Tinereţe fără bătrâneţe” de Eduard Covali – Teatrul Dramatic Braşov • Semnează coloana sonoră a spectacolului de muzică şi poezie “Muntele dragostei” la Teatrul Ion Creangă – Bucureşti – 1987 – 1989 • Producător al Festivalului Naţional – Concurs de muzică folk “Om Bun” începând din 1991
(Audio) – „Cântec pentru Charlie Chaplin” de pe albumul „Best of – 30” (C & P 2003 Radio România) interpretat de Victor Socaciu.
• Turnee în: China – 1986, Coreea – 1986, URSS – 1984, Germania – 1985, 1999, 2002 şi 2003, Republica Moldova – 1990, 1993, 1996 şi 2001, Canada – 1999 şi 2001, SUA – 1996, 1999 şi 2002, Suedia – 1996, etc. • Realizator al emisiunii săptămânale la TVR – “Vânare de vânt”, între 1997-1999.
(Audio) – „La un ceai” de pe albumul „Best of – 30” (C & P 2003 Radio România) interpretat de Victor Socaciu.
• Semnează genericele mai multor emisiuni Radio şi TV printre care: “Omul cu chitara”, “Oameni de zăpadă” respectiv « Ceaiul de la ora 5 », « Insomniile Corinei » « Cazuri şi necazuri în dragoste », « Vânare de vânt », « Arca Marinei », « Personalul de Costineşti », « Bun de tipar », « Tunelul timpului », « Mulţumesc », « Ora fără catalog » • Semnează peste 450 de cântece declarate la UCMR – ADA.
– Şi-a lansat cel mai recent album muzical în 2014, albumul „Îmbrăţişarea”, editat de casa de discuri ELECTRECORD.
– 2017 – Consul general al României la Montreal – Canada.
(Audio) – „Mereu cu Dumnezeu” (Victor Socaciu/Adrian Păunescu) de pe albumul „Condiţia Umană” (C & P 2001 Electrecord) interpretat de Victor Socaciu.
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Muzica Unei Generaţii Perene – Cantautorul VICTOR SOCACIU
Publicat de Bogdan Dragomir,
16 ianuarie 2017, 13:37 / actualizat: 22 iunie 2023, 9:41
Astăzi, la Radio România Regional – Muzica Unei Generaţii Perene, aniversăm un renumit cantautor de muzică folk şi pop-folk, realizator de emisiuni radio-tv, fost membru al Cenaclului FLACĂRA – La mulţi ani, VICTOR SOCACIU!
VICTOR SOCACIU : (n. 14 ianuarie 1953, Brașov), este un cantautor român de muzică folk, realizator de emisiuni de televiziune.
Cantautor, membru, din 2003, al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România • Născut la: 14.01.1953 la Braşov • 1969 – Urmează cursurile de ghitară clasică la Şcoala Populară de Artă – Braşov, la clasa prof. Martinescu. • 1978 – Absolvent al Facultăţii de Electromecanica – inginer • 1970 – debutează pe scenă cu trupa rock Zodiac. • 1973 – activează în cadrul Cenaclului “Dacia Felix” din Centrul Universitar Braşov iar primele sale cântece folk (“Trenul”, “Ţinta între bine şi rău”, “Sub scutul amurgului”) se bucură de un real succes în mediul studenţesc.
„Tata şi caii” de pe Best of – 30 de Victor Socaciu. Lansat: 2003. C & P 2003 Radio România.
• 1975 – debut radio cu piesa « Nălucile amintirilor » • 1976 – debutează în Cenaclul “Flacăra” la Teatrul Naţional Bucureşti • 1976 – debut TV cu piesa “Oltule”
„Cãruţa cu flori” de pe Best of – 30 de Victor Socaciu. Lansat: 2003. C & P 2003 Radio România.
Activitate:
Membru în Cenaclul “Flacăra” în perioada 1976 – 1982, al Serbărilor Scânteii Tineretului în perioada 1983 – 1984 • Semnează muzica spectacolului “Tinereţe fără bătrâneţe” de Eduard Covali – Teatrul Dramatic Braşov • Semnează coloana sonoră a spectacolului de muzică şi poezie “Muntele dragostei” la Teatrul Ion Creangă – Bucureşti – 1987 – 1989 • Producător al Festivalului Naţional – Concurs de muzică folk “Om Bun” începând din 1991
„Cântec pentru Charlie Chaplin” de pe Best of – 30 de Victor Socaciu. Lansat: 2003. C & P 2003 Radio România.
• Turnee în: China – 1986, Coreea – 1986, URSS – 1984, Germania – 1985, 1999, 2002 şi 2003, Republica Moldova – 1990, 1993, 1996 şi 2001, Canada – 1999 şi 2001, SUA – 1996, 1999 şi 2002, Suedia – 1996, etc. • Realizator al emisiunii săptămânale la TVR – “Vânare de vânt”, între 1997-1999.
„La un ceai” de pe Best of – 30 de Victor Socaciu. Lansat: 2003. C & P 2003 Radio România.
• Semnează genericele mai multor emisiuni Radio şi TV printre care: “Omul cu chitara”, “Oameni de zăpadă” respectiv « Ceaiul de la ora 5 », « Insomniile Corinei » « Cazuri şi necazuri în dragoste », « Vânare de vânt », « Arca Marinei », « Personalul de Costineşti », « Bun de tipar », « Tunelul timpului », « Mulţumesc », « Ora fără catalog » • Semnează peste 450 de cântece declarate la UCMR – ADA.
– Şi-a lansat cel mai recent album muzical în 2014, albumul „Îmbrăţişarea”, editat de casa de discuri ELECTRECORD.
„Mereu cu Dumnezeu” de pe Condiţia Umană – C & P 2001 Electrecord EDC 426 de Victor Socaciu / Adrian Păunescu.
– Victor Socaciu se află de mai bine de un an la Montreal, Canada, unde a fost numit consul general al României.
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Publicat de Bogdan Dragomir,
5 aprilie 2016, 15:19 / actualizat: 22 iunie 2023, 10:31
MUZICA UNEI GENERAŢII PERENE Nr.18
Aniversări şi comemorări ale unor mari artişti – muzicieni, care au demonstrat prin măiestria lor interpretativă că au fost, sunt şi vor rămâneadevărate simboluri ale multor generaţii, prezentate în cadrul seriei de „portrete muzicale” de la noi şi de pretutindeni, din genuri muzicale diferite, cu selecţii de informaţii biografice şi muzică de bună calitate. Vă invităm să ne urmăriţi pe pagina noastră de internet, Radio România Regional (www.www.radioromaniaregional.ro), acolo unde veţi putea să ascultaţi în fiecare săptămână cele mai frumoase melodii… „de ieri, de azi, de mâine!”.
Pentru perioada 4 – 10.04.2016, vă invit să aflăm amănunte biografice şi să ascultăm piese muzicale reprezentative ale muzicienilor aleşi dintre personalităţile artistice aniversate sau comemorate – La mulţi ani, solistului naist de renume mondial, dirijor şi compozitor – GHEORGHE ZAMFIR (n. 6 aprilie 1941) şi îl aniversăm „in memoriam” pe compozitorul ŞERBAN GEORGESCU (n. 5 aprilie 1952, d. 2007)!
*****
Gheorghe Zamfir(n. 6 aprilie1941, Găești, Județul Dâmbovița) este un naistvirtuozși compozitorromân. Exprimându-se artistic printr-un instrument aproape uitat (naiul, numit și fluierul lui Pan), reușește să cucerească aplauzele întregii planete. Modifică forma, construcția și tehnica naiului, lărgindu-i considerabil paleta de interpretare. Introduce naiul în toate stilurile și genurile muzicale, revoluționând sunetul la scară universală și aducând naiul în atenția publicului modern.
Pe lângă prestigioasa carierăde muzician, se manifestă ca artist și în domeniul literar și al artelor plastice, publicând versuri, eseuri și o carte autobiografică și expunând picturi proprii în țară și în străinătate.
„Doina de Jale Ciocirlia (Trad./Arr. Zamfir)” de pe albumul The Beautiful Sound of the Pan Pipes (SDRM/Warner Chappell Music Ltd.) interpretat de Gheorghe Zamfir.
După o carieră muzicală de succes, în 1982, în plin comunism, dedică un concert lui Dumnezeu. Cade în dizgrația cuplului Ceaușescu. Este nevoit să plece în exil.„Urlând de durere, cu inima sfâșiată în bucăți, am luat drumul exilului, în luna martie 1982, cu două valize și cu naiurile la spinare. Pașaportul mi l-a băgat în buzunar fostul ministru de Externe, Ștefan Andrei, care mi-a spus: „Pleci și nu te mai întorci. Altfel, Ceaușescu te omoară!”. Exilul a fost absolut teribil pentru mine. Dacă nu plecam din țară eram arestat, condamnat și poate pierdut fizic.” Cariera sa continuă și în exil, bucurându-se de succes mondial. Primește numeroase premii și distincții. În 1986, în Canada, din relația cu Susan Nichols, i se naște unicul fiu, Emmanuel Teodor Zamfir, actualmente baterist într-o formație rock din Montreal. În 1995 se căsătorește cu Marie Noëlle, la Paris. Revenit în România după Revoluția din 1989, traversează o perioadă de dificultăți financiare din cauza datoriilor acumulate față de fiscul francez, care îi confiscă posesiunile din Franța pentru că nu și-ar fi plătit impozite de milioane de euro. Acest fapt nu îl împiedică să își continue cariera artistică.
„Frunză verde unt de lemn (folclor)” de pe albumul „Legenda Românească” (C&P 2001 Rapsodia) interpretat de Gheorghe Zamfir.
Educație: Manifestă înclinații muzicale din copilărie, când este atras de muzica lăutarilor, una din dorințele sale cele mai arzătoare fiind să cânte la acordeon cu taraful de țigani. În 1955, la vârsta de 14 ani, tatăl său îl înscrie la Școala de muzică nr. 1 din București (astăzi Liceul de Muzică Dinu Lipatti), cu intenția de a studia acordeonul, dar este acceptat la clasa de nai a profesorului Fănică Luca, unde demonstrează o abilitate extraordinară pentru acest instrument. Iată cum evocă Gheorghe Zamfir întâlnirea sa cu Fănică Luca: „Asta se întâmpla prin 1950, când am fost acceptat la Școala Specială de Muzică numărul 1 din București. Aveam 14 ani. Am reușit la examen, în comisia care alegea elevii după conformația fizică. Acești profesori, din comisie, erau vreo 14-15. Eu venisem de la țară, habar n-aveam cine e Fănică Luca. Văzând că am configurația pentru acest instrument, Fănică Luca mi-a zis să încerc să cânt la nai. Eu i-am zis că refuz și am plecat din clasă. Tata m-a împins din nou, mi-a dat și două palme, și așa am rămas cu titlu de încercare la nai, pentru două luni, dacă nu-mi convine, pot să plec, ceea ce s-a și întâmplat. După două luni, din cauza efortului fizic am părăsit naiul. M-am dus la clasa de contrabas. M-a căutat Fănică Luca, la câteva zile, prin școală, mi-a dat câteva palme și m-a întors la clasă. Mi-a zis: «Cu trei melodii am cucerit Globul Pământesc. Tu ai să-l cucerești mai mult ca mine. Nu-ți dai seama că ai talent?». Și am rămas la clasă.”
„De-a lungul (folclor)” de pe albumul „Legenda Românească” (C&P 2001 Rapsodia) interpretat de Gheorghe Zamfir.
În 1961, după bacalaureat, se înscrie la Conservatorul de Muzică Ciprian Porumbescu din București, pe care îl absolvă cu o dublă specializare, în Pedagogie (1966) și în Dirijorat pentru cor și orchestră (1968). Pe 24 martie 2005 își susține doctoratul, obținând calificativul summa cum laude pentru teza intitulată Naiul – geneză, evoluție și semnificație, coordonată de profesorul universitar Gheorghe Oprea. Inovator și inventator al naiului: Gheorghe Zamfir aduce schimbări inovatoare naiului tradițional românesc de 20 de tuburi, înlocuindu-l cu noi variante conținând succesiv 22, 25, 28 și 30 de tuburi, pentru lărgirea domeniului tonal, astfel: naiul alto (22 de tuburi), tenor (25 de tuburi), bas (28 de tuburi) și naiul contrabas (30 de tuburi – apărut în 1972). Reușește să obțină câte nouă tonuri pentru fiecare tub, prin modificarea ambușurei. În acest fel devine posibilă interpretarea melancolică la nai a doinelor, cântecelor de leagăn, bocetelor și chiar a unor inflexiuni ale vocii umane. Își asamblează singur naiurile, din lemn de bambus, și le acordează cu ajutorul unei mici cantități de miere de albine introdusă în tuburi. În 2003 confecționează naiul numit Gigantul, având 42 de tuburi, 1,35 m înălțime și 1,2 m lățime.
Cariera artistică muzicală: În 1959 obține Premiul I și titlul de laureat pe țară, și înregistrează primele compoziții proprii în stil folcloric, cu Orchestra Populară a Radiodifuziunii. Devine cunoscut publicului larg după ce este descoperit de etnomuzicologul elvețian Marcel Cellier, care studia muzica populară românească în anii ’60. Ca student, în perioada 1961–1966 călătorește în multe țări europene și câștigă Locul I în numeroase competiții internaționale.
În perioada 1966–1969 este dirijor al Ansamblului folcloric Ciocârlia din București. În 1966 scoate primul său disc cu casa de discuri Electrecord, care cuprinde compoziții ale sale în cel mai autentic spirit popular, printre care și faimoasele sale piese: Doina de Jale și Doina ca de la Vișina. În 1968 scoate cel de al doilea disc cu Electrecord. În 1969 pleacă prin demisie de la Ansamblul folcloric Ciocârlia.
„Doina de la Vişina (Zamfir)” de pe albumul The Beautiful Sound of the Pan Pipes (SDRM/Warner Chappell Music Ltd.) interpretat de Gheorghe Zamfir.
Între anii 1968-1970 întreprinde primele turnee în Germania de Vest, Elveția, URSS, China, unde obține un succes impresionant. În 1970 înființează propriul său Taraf concertistic, cu care susține, în 1971, 45 de reprezentații la teatrul de la Gaîté – Montparnasse din Paris, folosind pentru prima oară cele patru naiuri (soprano, alto, tenor și bas) create de el însuși în 1968. Reprezentațiile se bucură de un succes fulminant. Va concerta apoi peste tot în lume, elogiile fiind unanime, din Europa, America de Sud, Canada și SUA, până în Australia, Japonia și Africa de Sud. Este invitat să susțină concerte, în diferite ocazii, de nenumărați șefi de state și personalități printre care împărăteasa Japoniei, președintele Columbiei și Papa Ioan Paul al II-lea. Primește nenumărate premii și distincții. În 1972 creează stilul Nai – Orgă, introducând repertorii noi și lărgind considerabil paleta expresivă de interpretare a naiului.
În 1974 compune Misa pentru Pace, pentru nai, cor, orgă și orchestră, pe care o înregistrează la București cu Orchestra Națională Radio și Corul Madrigal condus de Marin Constantin, sub bagheta dirijorului Paul Popescu. Single-ul său Eté d’amour devine unul din hiturile cele mai apreciate ale anului 1976. Urmează Păstorul Singuratic, al doilea hit european al său, la care colaborează cu compozitorul și dirijorul german James Last, pe care îl cunoaște într-unul din turneele sale. Ambele cântece anunță venirea unui sunet nemaiîntâlnit până atunci, care îi atrage recunoașterea internațională. Urmează concerte în SUA, la Carnegie Hall, New York (1981) și Kennedy Center, Australia, Noua Zeelandă, Japonia, Canada, Africa de Sud, Scandinavia, Belgia, Franța, Elveția, Austria. În 1981 își lansează discurile pe piața americană. În 1982 compune prima Rapsodie și primul Concert pentru nai și orchestră, pe care le înregistrează pentru Phillips cu Filarmonica din Monte Carlo, sub bagheta lui Lawrence Foster.
„Meditation from Thais (Massenet/arr. Zamfir)” de pe albumul Clasique – Serenade d`Amour interpretat de Gheorghe Zamfir.
În 1984 compune primul Cvintet pentru nai și cvartet de coarde, numit Cvintetul Plopilor, pe care îl cântă împreună cu Cvartetul Oxford din Toronto, în transmisie directă la Radio. Compune numeroase lucrări camerale, pe care le execută cu celebrul Cvartet Enescu, în Franța și Germania. În 1986 înregistrează primul disc cu repertoriu baroc, din care amintim Dublul Concert în re minor pentru vioară și oboi de Johann Sebastian Bach, cu British Chamber Orchestra. Între 1988-1990 este primit de trei ori la Vatican. Este primul muzician care a cântat în timpul Misei private a Papei Ioan Paul al II-lea. După moartea Sanctității Sale, creează special pentru comemorarea Sa Conceptul muzical Totus Tuus, un set de piese pentru nai, orgă și grup vocal bărbătesc.
În domeniul cinematografiei, participă la compunerea coloanei sonore a unor filme, printre care Once Upon a Time in America, al regizorului Sergio Leone, Karate Kid sau, mai nou, Kill Bill. Iată cum rememorează Gheorghe Zamfir participarea la coloana sonoră a filmului Once upon a time in America (citat preluat din cartea sa autobiografică Binecuvântare și blestem): „1987. Roma mă solicită prin Ennio Morricone și Sergio Leone pentru a înregistra tema principală la filmul care avea să facă turul lumii, ca o capodoperă a cinematografiei: „Once upon a time in America”. Experiența a fost unică, participarea naiului în desfășurarea acțiunii fiind majoră, creând impactul pe care realizatorii mizau. Într-adevăr, intervenția mea avea să creeze emoția care a făcut din acest film unul din cele mai vizionate și apreciate filme din lume la acea epocă.”
„Sârba lu Pompieru (folclor)” de pe albumul „Legenda Românească” (C&P 2001 Rapsodia) interpretat de Gheorghe Zamfir.
În 1990, după Revoluție, se reîntoarce în țară. Își continuă seria de concerte și turnee în Franța, Elveția și, mai ales, Turcia, unde este declarat cel mai popular compozitor și artist al secolului XX. Susține concerte la pupitrul Orchestrei Naționale de Folclor, reînființată în luna decembrie 2006 (relansarea oficială a orchestrei are loc în luna mai 2007).
După aproape un deceniu de absență, în ianuarie 2006 Gheorghe Zamfir se întoarce în Canada pentru un tur de concerte cu ATHENAEUM STRING Quintet. În programul turneului a fost inclusă o premiera mondială: Anotimpurile de Antonio Vivaldi pentru nai si quintet de coarde în aranjamentul muzical al muzicianului Lucian Moraru, cât și piesele Ciocârlia, Lonely Shepherd etc.
În decursul unei cariere muzicale care depășește 50 de ani, Gheorghe Zamfir creează peste 300 de lucrări în stil folcloric, cameral, coral, vocal, instrumental și simfonic. Repertoriul său cuprinde compozitori de la perioada barocă și clasică precum Wolfgang Amadeus Mozart, Johann Sebastian Bach, Arcangelo Corelli, Antonio Vivaldi, până la contemporani ca John Lennon, Paul McCartney, Billy Joel sau Elton John. Gheorghe Zamfir este câștigătorul a 120 de discuri de aur și platină, are peste 190 de discuri înregistrate, și are peste 120 de milioane de albume vândute. Este singurul artist european care a câștigat două discuri de aur în SUA și singurul artist român care a câștigat un disc de aur în Ungaria.
„Thank You For The Music” de pe albumul The Feeling of Romance (P&C 1999 CMC Records A/S) interpretat de Gheorghe Zamfir.
De-a lungul întregii cariere, Gheorghe Zamfir primește numeroase premii, distincții și medalii, printre care: Medalia Vaticanului, Ordinul Meritul Cultural al Franței, Titlul de Ofițer și Cavaler al Franței, Belgiei și Luxemburgului, Ordinul Comandorului în Columbia, Diploma Universității Don Bosco din Roma (de două ori), Medalia de aur a Asociației din cadrul Academiei de Artă, Științe și Litere a Franței (de două ori), Premiul Academiei Charles Cros, Premiul Țitera de aur în Franța, Premiul Săgetătorul de Aur, în Italia, Premiul Internațional Omnia pentru întreaga operă muzicală, în cadrul premiilor anuale ale Academiei Internaționale „Mihai Eminescu” (ediția 2009), Ordinul Republicii (Republica Moldova), 2014.
Sursa info: Wikipedia.org şi gheorghezamfir.ro .
*****
„Fată dragă” de pe albumul „80 de ani de muzică în 80 de ani de radio” Disc 3 interpretat de Mădălina Manole.
Șerban Georgescu(n. 5 aprilie1952– d. 4 martie2007) a fost un compozitor român și realizator de emisiuni muzicale la Radio România.
Compozitorul Şerban Georgescu, realizator la Redacţia muzicală a Societaţii Române de Radiodifuziune şi fost soţ al interpretei de muzică uşoară Mădălina Manole s-a născut într-o familie de medici, la data de 5 aprilie 1952. S-a afirmat pe scena muzicală românească prin zeci de șlagăre, în anii ‘80, interpretate de Carmen Rădulescuși apoi de Mădălina Manole, care i-a devenit soție în anul 1994. Melodii ca ‘’ Întoarce-te’’, ‘’Fată dragă’’, ‘’Te-am văzut, mi-ai plăcut’’, ‘’ Nu ești chiar un înger’’, ‘’ Stai lângă mine, mamă!’’ au câștigat numeroase premii la festivalurile de la Mamaia sau la alte concursuri.
„Te-am văzut, mi-ai plăcut (Şerban Georgescu)” de pe albumul „Jurnalul Naţional – Muzică de Colecţie vol. 54” (C-Electrecord) interpretat de Mădălina Manole.
Muzicianul s-a născut la Bucureşti, a absolvit Liceul de Muzică şi apoi Conservatorul, secţia Compoziţie – Muzicologie – Dirijat. A absolvit, de asemenea, un curs post-universitar de jurnalistică, debutând la radio cu emisiunea „8 şlagăre în studio”, la Redacţia Schimburi Muzicale cu Străinătatea. În 1977 devine Redactor muzical la Radio, la secţia Muzică Uşoară. În 1990 ajunge Realizator, iar în 1996 devine coordonatorul muzical al postului Radio România Actualităţi, poziţie pe care o va ocupa timp de 6 ani.
„Ei şi ce” (Şerban Georgescu) de pe albumul „Jurnalul Naţional – Muzică de Colecţie vol. 54” (C-Electrecord) interpretat de Mădălina Manole.
În 1987 muzicianul a cunoscut-o pe „fata cu părul de foc” şi 7 ani mai târziu a oficializat această relaţie. În vara anului 2002 cei doi au divorţat. Patru ani mai târziu, Şerban Georgescu se recăsătoreşte în secret cu un fotomodel din Caracal, Eniko -Marinela. Aceasta i-a dăruit o fetiţă (Alessia Ana Maria), un copil pe care compozitorul a declarat că-l aştepta de 25 de ani. A murit, în seara zilei de 4 martie2007, în jurul orei 20.00, în urma unui infarct suferit în locuința sa din București.
Șerban Georgescu era și realizatorul emisiunii Romanticii, difuzată de Radio România Actualități. Radio România a rămas mai sărac fără compozitorul Şerban Georgescu, cel care, de-a lungul a 30 de ani, a realizat mii de emisiuni muzicale la Radio România Cultural, România Muzical şi Radio România Actualităţi.
„Da, te iubesc!” (Şerban Georgescu)” de pe albumul „Tu n-ai avut curaj” (METROPOL MUSIC BUCURESTI) interpretat de Mădălina Manole.
A fost membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România şi a semnat muzica mai multor albume. Compoziţiile lui au devenit şlagăre distinse cu premii (“Discul de aur” pentru 3 dintre albume, “O melodie dintr-o suta”, pentru melodia “Te-am vazut, mi-ai placut”). Mădălina Manole a cucerit cu şlagărele semnate de el publicul din Canada, SUA, Franţa, Belgia, Germania. A scris şi pentru alţi artişti cunoscuţi ca Nico, Marcel Pavel, Andra, Simona Nae, Fuego. Ultima emisiune realizată a fost transmisă duminică, 4 martie 2007, între orele 10,00 – 12,00, din ciclul “Deschis Duminica”. “Într-un studio al radioului exista un pian despre care ni se spunea să nu-l atingem, deoarece la el lucrează, în orele libere, Şerban Georgescu. Pianul există, şlagărele există, încântă deopotrivă pe tineri şi bătrâni. Deci, Şerban Georgescu există!”, se arată în comunicatul Radio România.
„Tu n-ai avut curaj” (Şerban Georgescu) de pe albumul „Tu n-ai avut curaj” (METROPOL MUSIC BUCURESTI) interpretat de Mădălina Manole.
Sursa info: Wikipedia.org şi biografii.famouswhy.ro
*****
La finalul portretului muzical-artistic, vom menţiona şi alte date de referinţă (aniversări sau comemorări) ale agendei muzicale a săptămânii 4–10 aprilie:
04-04-1915 S-a născut în Rolling Fork, Mississippi, interpretul de blues Muddy Waters, pe numele real McKinley Morganfield, decedat la 30 aprilie 1983 în Westmont, Illinois. A primit în 1992, postmortem, Grammy Lifetime Achievement Award.
04-04-1948 S-a născut Pick Withers, component al grupului Dire Straits.
04-04-1952 S-a născut în Belfast, Irlanda de Nord, Gary Moore. Unul dintre cei mai virtuoşi chitarişti ai actualei perioade. Şi-a legat numele şi de destinul a trei formaţii: Skid Row, la începutul anilor ’70; apoi în ianuarie 1974 vine la Thin Lizzy, pe postul vacant în locul lui Bell. După 4 luni îi cedează locul lui Brian Robertson şi pleacă la Colloseum II, fiind implicat în refacerea cunoscutului grup de jazz. Revine în ianuarie 1977 la Thin Lizzy înlocuindu-l pe Robertson intrat în pauză din cauza unei răniri la mână. Oscilează între cele două grupuri dar în 1980 vine definitiv la Thin Lizzy. După o perioadă de glorie de 3 ani (1980-1983) grupul se desfiinţează şi Moore îşi continuă cariera individuală.
04-04-1972 S-a născut Magnus Sveningsson, bassist în grupul The Cardigans.
05-04-1928 S-a născut Tony Williams din grupul Platters.
05-04-1939 S-a născut Ronnie White, din grupul The Miracles.
05-04-1942 S-a născut la Salford, Lancashire, Anglia, Harold Allan Clarke, chitarist, compozitor şi solist, membru fondator al grupului Hollies.
05-04-1950 S-a născut în Jonkoping, Suedia, Agnetha Faltskog vocalista grupului Abba, pe numele întreg Agnetha Ase Faltskog.
05-04-1952 S-a născut compozitorul Şerban Georgescu.
05-04-1966 S-a născut Mike McCready, chitarist al grupului Pearl Jam.
05-04-1968 S-a născut în Rockport, Massachusetts, cântăreaţa americană Paula Cole.
05-04-1994 A murit, la Seattle/SUA, rocker-ul Kurt Cobain, întemeietorul formaţiei Nirvana.
05-04-1998 Cozy Powell, component al trio-ului Emerson, Lake & Powell, a murit într-un accident de maşină. Avea 50 de ani.
05-04-2006 A murit în vârstă de 65 de ani, într-un hotel din Cardiff, interpretul american Gene Pitney.
06-04-1927 S-a născut saxofonistul bariton Gerald Joseph Gerry Mulligan decedat la 20 ianuarie 1996.
06-04-1937 S-a născut în Bakersfield, California, interpretul de country Merle Haggard.
06-04-1941 S-a născut la Găieşti, naistul Gheorghe Zamfir.
06-04-1942 S-a născut Christopher Franke, keyboards, Tangerine Dream, (1974 UK No.15 album ‘Phaedra’).
06-04-1944 S-a născut Michelle Gilliam, The Mamas and the Papas, (1966 US No.1 and UK No.3 single ‘Monday Monday’).
06-04-1945 S-a născut la Bucureşti, interpretul Cornel Constantiniu.
06-04-1947 S-a născut Tony Conner, component al grupului Hot Chocolate. (1975 US No.3 single ‘You Sexy Thing’ 1977 UK No.1 single So You Win Again’ plus over 25 other Top 40 hits).
06-04-1949 S-a născut în Guadelupa, Franţa, interpretul de muzică disco Patrick Hernandez.
06-04-1951 S-a născut Ralph Cooper, baterist în grupul Air Supply.
06-04-1952 S-a născut Udo Dirkschneider, vocalistul grupului german de rock UDO.
06-04-1998 Tammy Wynette, ‘Prima Doamnă a Muzicii Country’, a murit în somn la reşedinţa sa din Nashville/SUA.
06-04-2001 A murit de cancer, în Philadelphia/SUA, Charles Pettigrew, component al duo-ului Charles & Eddie.
07-04-1915 S-a născut în Baltimore, Philadelphia, cântăreaţa de jazz Billie Holiday, pe numele real Eleanora Fagan Gough. A decedat la 17 iulie 1959 la New York. Post-mortem a fost distinsă, în 1987 cu Grammy Lifetime Achievement Award, 3 dintre înregistrările sale primind Grammy Hall of Fame Awards: Strange Fruit (1939), God Bless the Child (1941) şi Lover Man(Oh Where can You Be?) – 1945. Filmul Lady Sing The Blues (1972) este bazat pe istoria vieţii sale.
07-04-1937 S-a născut Charlie Thomas, solist vocal al grupului The Drifters.
07-04-1947 S-a născut la Dusseldorf, Florian Schneider, tobe, vocal şi clape în grupul german Kraftwerk.
07-04-1949 S-a nascut în New York, John Oates, chitară, clape şi voce în duetul Hall & Oates.
07-04-1950 S-a născut Steve Ellis, solist vocal al grupului Love Affair.
07-04-1975 S-a născut Victoria Adams Beckham, fostă componentă a formaţiei Spice Girls.
07-04-1979 S-a născut Duncan James, fost component al trupei Blue.
07-04-1981 A murit Kit Lambert în urma unui accident. A căzut pe scări în casa mamei sale din Londra/Marea Britanie. El a fost managerul grupului The Who între 1964 şi 1967 şi a produs albumul „Tommy”.
08-04-1927 S-a născut la Brăila compozitorul George Grigoriu.
08-04-1929 S-a născut Jacques Brel. A murit de cancer la 9 octombrie 1978.
08-04-1947 S-a născut la Londra, Steve How. A făcut parte din formaţiile The Syndicats, The In Crowd, Tomorrow and Bodast şi Yes (martie 1970-1979).
08-04-1962 S-a născut Izzy Stradlin, fost membru al grupului Guns N’Roses.
08-04-1963 S-a născut la Londra Julian Lennon (John Charles Julian Lennon. Fiul lui John şi al Cynthiei Lennon. Primul copil din gruparea Beatles. Şi-a început cariera muzicală la mijlocul anilor ’80, două dintre piesele sale, Valotte şi Too Late for Goodbyes, pătrunzând în top five din Billboard’s singles chart.
08-04-1994 Kurt Cobain, din grupul Nirvana, încetează din viaţă la 27 de ani, în Seattle, în urma unei supradoze şi şampanie.
09-04-1898 S-a născut în Princeton, New York, compozitorul şi interpretul de gospel şi pop traditional Paul Robeson. Încetează din viaţă la 23 ianuarie 1976 în Philadelphia.
09-04-1932 S-a născut în Tiptonville, Tennessee, interpretul Carl Perkins. Cel mai mare succes al său a fost Blue Suede Shoes, nr. 2 în 1956 şi primit în 1986 în Grammy Hall of Fame Award. În 1987 a fost primit în Rock and Roll Hall of Fame. The Beatles au înregistrat cântecele lui, „Matchbox,” „Honey Don’t” şi „Everybody’s Trying toBe My Baby„. A decedat la 19 ianuarie 1998.
09-04-1944 S-a născut în Los Angeles, California, Gene Parsons, chitară, tobe, bas, vocal în grupul The Byrds.
09-04-1997 Încetează din viaţă interpretul de country Mae Axton, co-autor al hit-ului lui Elvis Presley, Heartbreak Hotel.
10-04-1932 S-a născut Nate Nelson, The Platters, (1959 UK & US No.1 single ‘Smoke Gets In Your Eyes’).
10-04-1959 S-a născut în Indianapolis, Indiana, Kenneth Brian “Babyface” Edmonds. (1996 US No.6 & UK No.12 single ‘This Is For TheLover In You’, written for & produced, Boyz II Men, Whitney Houston, Bobby Brown, TLC, Toni Braxton).
10-04-1962 A murit în urma unei hemoragii cerebrale Stuart Sutcliffe, basistul fondator al grupului The Beatles. Asta se întâmpla în Hamburg, Germania, iar artistul nu avea decât 22 de ani.
10-04-1979 S-a născut la Londra, Sophie Ellis Bextor. (2000 UK No.25 single ‘If You Can’t Do It When You’re Young, When Can You Do It’), 2000 UK No.1 single with Spiller, ‘Groovejet, If This Ain’t Love’), Solo, (2001 UK No.2 single ‘Murder On The Dancefloor).
10-04-1981 S-a născut Liz (Elizabeth Margaret) din grupul Atomic Kitten. (2000 UK No.1 single ‘Whole Again’).
10-04-1984 S-a născut interpreta americană Mandy Moore (Amanda Leigh Moore), în Nashua, New Hampshire. (2000 UK No.6 single ‘Candy‘).
*****
Ne reîntâlnim şi săptămâna viitoare cu alţi interpreţi de valoare aniversaţi sau comemoraţi, însă până atunci vă doresc tuturor multă sănătate şi audiţie plăcută pe frecvenţele Radio România Regional!
Bogdan Dragomir – Radio România Regional.
(Rubrica este realizată cu sprijinul Agenţiei de Presă RADOR, Wikipedia.org, şi cu materiale jurnalistice din arhiva personală. Piesele muzicale în format audio sunt selectate de pe albumele “Gheorghe Zamfir – The Feeling of Romance”, (C & P – 1999 CMC Records A/S), “G. Zamfir – Classique – Serenade d’Amour” , “Legenda Romaneasca” (C & P-2001 Rapsodia), “The Beautiful Sound of the Pan Pipes” – C&P 1977 SDRM/Warner Chappell Music Ltd.), Mădălina Manole – „Tu n-ai avut curaj” (C & P – METROPOL MUSIC BUCUREŞTI), “Jurnalul Naţional – Muzică de Colecţie vol. 54” (C- Electrecord, P 2008 Intercont Music), “Duete Celebre” (C – Electrecord, P 2009- Roton).
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.