Încasări record la bugetul local al municipiului Târgu Jiu
Publicat de Stefania Grigore, 15 iulie 2014, 11:10
Suma încasată în primele şase luni ale acestui an din taxele şi impozitele locale, în Tg. Jiu, se ridică la peste 20 milioane de lei, din valoarea totală aferentă acestui an de 30 milioane de lei. Astfel, în prima jumătate a anului, cea mai mare parte a contribuabililor din municipiu şi-au achitat taxele şi impozitele.
Valoarea sumelor încasate la bugetul local este mult mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Cu toate acestea, Direcţia Publică de Venituri a emis peste 20.000 de somaţii pentru cei care au întârziat cu plata dărilor. Dacă aceștia nu îşi vor achita restanţele în termen de 30 de zile de la primirea somaţiei, Direcţia Publică de Venituri va trece la instituirea măsurilor de executare silită.
Aproximativ 3000 de familii se află în imposibilitatea achitării taxelor şi impozitelor, iar în cazul lor se vor întocmi dosare de insolvenţă.