Conferința destinată consilierilor juridici din armată
Publicat de prosavioleta, 3 decembrie 2024, 08:22
Adrian Gîtman (realizator rubrică): Statul Major al Apărării a organizat la Sinaia conferința destinată consilierilor juridici din armată. Militari din România, Franța, Statele Unite ale Americii și Republica Moldova au analizat provocările legislative care pot apărea în organizarea unor activități de instruire în comun. În discuție s-au aflat dreptul operațional și interoperabilitatea juridică între comandamentele NATO și cele naționale. Îl ascultăm pe colonelul Sorin Chiper, consilierul juridic al Statului Major al Apărării.
Sorin Chiper: Aceste forme de pregătire pentru consilierii juridici din structura de forțe au devenit importante, întrucât suntem conectați la tot mai multe activități de instruire în formate multinaționale, care implică cunoașterea atât a legislației naționale, pe măsură ce evoluezi în carieră de la un eșalon la un alt eșalon superior, și modul în care se aplică normele din acordurile care sunt incidente activităților noastre.