[EXCLUSIV] Tentativă de sinucidere la Reşiţa. Un elev s-a aruncat de pe geamul şcolii
Publicat de Mihaela Costache, 18 septembrie 2015, 16:30
În această dimineaţă, înainte de începerea cursurilor, elevul Cristian P. de la Colegiul Tehnic din Reşiţa, din clasa a X-a a avut o tentativă de suicid. De la etajul I al instituţiei s-a aruncat în gol, dar fiind gazon, în apropierea ferestrelor, viaţa acestuia nu a fost pusă în pericol. Cei de la UPU ne-au transmis că nu are nici un fel de afecţiune fizică, dar medicii i-au recomandat un control la o clinică din Timişoara, specializată în neuro-psihiatrie şi aceasta cu acordul părinţilor. Tânărul a lăsat şi un bilet de adio, scris incoerent şi cu greşeli gramaticale, în care îşi cerea scuze de la părinţi şi bunici şi în care era menţionat şi numele unei fete, după cum ne-a declarat Nicolae Grindeanu, inspectorul şcolar general al judeţului Caraş-Severin.
Acesta a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă. Medicii care au stat de vorbă cu tânărul bănuiesc că este vorba de o tentativă de sinucidere.Nu se cunosc deocamdată cauzele exacte. Starea este stabilă, dar pentru investigaţii suplimentare va fi transferat la Spitalul de Copii din Timişoara, secţie de psihiatrie. În Reşiţa nu există o astfel de secţie pentru copii.
Potrivit unor informaţii pe surse, tânărul suferea din dragoste, lucru care reiese şi din biletul lăsat de acesta pe pervaz înainte să comită gestul, să se arunce de la etajul I al şcolii în care învăţa. Era un elev liniştit, mult prea liniştit după părerea colegilor care de multe ori râdeau de el. A fost deschisă o anchetă în acest caz. (Daiana Roşca)