Agonia Spitalului de Boli Infecţioase din Timişoara a fost prelungită
Publicat de Mihaela Costache, 4 aprilie 2017, 16:00
Conducerea unităţii medicale a decis să mai aştepte până se va întruni comisia de mediere de la Casa Naţională de Asigurări de Sãnãtate.
Dacă în următoarele 2 săptămâni nu se va găsi o soluţie pentru îmbunătăţirea bugetului primit de la Casă, atunci spitalul îşi va închide definitiv porţiile. Vă reamintim că reprezentanţii spitalului au refuzat semnarea contractului cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate începând din luna aprilie pentru că suma pe care o va primi unitatea sanitară este insuficientă pentru a supravieţui.
„Reprezentanţii Casei ne-au promis că în decurs de 2 săptămâni se va întruni comisia de mediere pentru a se găsi o rezolvare pentru plata cazurilor efectuate. În plus există speranţe, cei de la Casă ne-au dat asigurări că se va găsi până la urmă o soluţie pentru îmbunătăţirea bugetului şi în această situaţie noi ne vom continua activitatea în mod normal până la şedinţa de mediere şi vom vedea care este rezultatul acestei şedinţe, aşa că în următoarele 2 săptămâni consultăm bolnavii şi facem internări”, a declarat pentru Radio Reşiţa purtătorul de cuvânt al unităţii medicale Virgil Musta.
Daiana Roşca – Radio Resita